Nu este o intrebare sau ceva, dar vreau sa ma deschid in fata cuiva, sa-i spun ce am pe suflet.De vreo 2 ani am inceput sa am pretentii foarte mari de la mine in materie de scoala. Gandul acesta ma obsedeaza efectiv: in fiecare zi ma simt dezamagita si imi vine sa ma omor cand imi propun de cu seara un program, gen 5h matematica, 3h chimie si 1h engleza, apoi dimineata imi dau seama ca n-am cum sa stau atat de mult in casa.
Nu ma mai inteleg nimic,imi doresc totul,dar in acelasi mod nu imi doresc nimic cu adevarat.M- am saturat de ciudatenia asta de gandire...
Un alt gand obsesiv al meu este matematica, vreau sa fiu olimpica, sa merg la concursuri, ma imaginez cea mai buna si imi zic ca voi face 5h pe zi, dar nici macar nu ma apuc sa fac.Mereu sunt invidioasa pe ceilalti care spun ca au mers la concursuri.
Toate aceste ganduri ma fac sa ma simt proasta, inexistenta, degeaba, sunt doar o umbra deasupra pamantului.
Mai am o frica foarte mare, aceea de a raspunde la ore.In unele momente, la orele online, vreau sa deschid microfonul, dar ma gandesc la ce vor spune colegii, profesorul si ma apuca o senzatie de lesin ca ma abtin mereu sa nu spun lucruri (care la final se dovedesc a fi corecte unele).
Dupa ce vorbesc, rar, la finalul scolii ma gandesc prea mult la ce am spus si mi se pare gresit (chiar si daca am spus un,, Mda".Mi se pare gresit totul la mine, fata, mintea, corpul, relatia cu ceilalti.
Am ajuns sa-mi fie frica sa las lucrurile pe mai tarziu pentru ca stiu ca nu ma mai voi apuca.
Sunt prizoniera propriei minti...Mi-am invatat corpul sa se miste doar dupa ce gandesc mult, miscarea aceea plictisindu-ma pentru ca mi-am imaginat-o de prea multe ori, am inceput sa simulez totul, gandirea, miscarile, gesturile, fiind in reluare.

Suferi de anxietate. Gândești prea mult când ar trebui să acționezi. La ce îți folosește să tocești atât de mult? Îți zic eu că nu-i pasă nimănui la un job sau dacă îți deschizi o afacere ce note ai luat tu sau la câte olimpiade ai participat. Am fost exact ca tine, un tocilar. Iar cu anxietatea mă lupt zilnic și acum la 23 de ani. Unii nu își dau seama inițial dar mă citesc abia după ce apucă să mă cunoască mai bine. Îmi imaginez că din poza de profil nu par a fi ce zic dar crezi ce dorești. Anyway, crede-mă că este bine să ai note bune, dar nu este bine să îți faci praf sănătatea și copilăria tocind excesiv. Pentru că tu făcând asta nici măcar nu înveți ce este important, doar stochezi mecanic multă informație inutilă. Iar olimpiadele sunt fix niște absurdități. Le consider făcute pentru oameni incredibil de dotați intelectual, nu făcute pentru oameni obișnuiți care își distrug fericirea ca să memoreze mult junk pe care oricum îl uită după câteva săptămâni.

Ma gândesc ca o anume parte din psihicul tau a ramas cumva,, blocat,, din mai multe aspecte, un aspect ar fi o posibilă imaturitate.
In legătură cu gândurile tale, sa fi cea mai buna sa fi mereu prima este o obsesivitate compulsivă daca as putea-o cataloga asa.
Este total in regula sa vrei sa fi buna, sa vrei sa ai un viitor, dar cand deja devine ceva obsesiv nu este in regula...
Fi mai calmă, gândește-te daca ai zambit azi tu la randul tau poti fi invidiata de ceilalalti, acel zambet ce il poti face este mai pretios decat o suta de participari la un concurs de mate in care te-ai dus tristă.
Găsește o persoană pe care sa o iubesti, comunica cu ea vorbiti împreună si vei vedea ca viata este mult mai diversificate incat sa te dai trup si suflet doar orelor, vei vedea mai tarziu sau mai devreme asta. Si cu orele online, e okay sa greșești doar arata-le profesorilor ca iti pasa si daca greșești si ce? Asta este, chiar castigi ceva in plus gresind decat stand in umbra.
Ai grija de tine si daca as putea sa te ajut pe viitor in alte cazuri mai subiective as face-o cu placere.