Va rog frumos să mă ajutați și nu judecați...
Am 14 ani, sunt fata.Am probleme foarte grave de comportament. Lumea mă consideră ciudata pe buna dreptate. Atunci când sunt într-un grup nou, cu oameni noi, incerc să mă integrez, dar nu pot.As vrea sa fiu mai sociabila, sa vorbesc mai mult, dar nu știu ce as putea sa spun.Plus că îmi este și rușine...Mă simt oribil, știind că fiind foarte tacuta distrug orice posibilă relație de prietenie.In trecut chiar îmi plăcea de un băiat, însă el le-a spus altora că se vede după fata că nu îl suport, însă eram foarte timida doar.Mă simt absolut oribil, îmi doresc enorm sa socializez, sa fiu deschisa dar nu știu ce să fac.De exemplu, sunt într-un fel de tabără.Eu am venit dintr-un judet diferit fata de alții, care se cunoșteau dinainte. Când am fost prezentată de către organizator, simțeam că mă sufoc efectiv. Seara ei jucau jocuri gen badminton.Stăteam pe bancă și mă uitam la ei,îmi era extrem de rușine să încerc să joc și eu,sa ii întreb dacă mă lasă,simtindu-ma un intrus și îmi era frica sa nu para că mă bag in seama,sa nu ii deranjez și să nu mă fac de rușine. Totuși, stau cu niste fete aici și când ele merg in grup le întreb dacă pot veni și eu, dar îmi este frica sa nu fiu stresanta, ele nu par deranjate de asta. Uneori nu am nici o motivație, îmi zic că sunt oribila și antisociala, nu am absolut deloc încredere în mine.As vrea din tot sufletul să știu să mă comport și să nu le mai dau oamenilor impresia că sunt diferită sau că nu îi suport, va implor sa îmi dati sfaturi concrete.Mai ales că intru in clasa a 9-a și vreau enorm sa îmi fac o viață socială
Plus că uneori, zilele astea fiind aici mai ales am niste emoții, dorindu-mi sa fie o zi buna încât parca îmi bate inima în stomac. Astfel, de 3 zile mănânc rar și puțin, dar nu mă simt slabita, pur și simplu nu pot înghiți. Uneori mă simt în depresie, dar nu vrea să cred asta pentru că depresia e ceva mult mai grav, cred pur și simplu că sunt sătulă de asta și am o stare foarte proastă. Vreau să mă comport normal

Ce te împiedică să te comporți normal?
Dacă ai să continui să trezești cu frica de a nu da greș nu rezolvi nimic.

Regula 1

Lasă rușinea și deschide tu conversația. O conversație poate include despre un film, o trăsnaie, un gen de muzică, o observație despre cum ți-ar place să faci părul sufițe, bucle, împletit etc. Or o întrebare gen " ce ar fi să facem cutare mâine sau puțin mai încolo, ce zici mă cam plictisesc? Șmd.



2 încercă să întodeauna îți faci apaŕiția cu formule de salut, gen " bună" și să fi mai degajată. Gen " ce mai fac fetele sau ce mai zic fetele cred ne-ar prinde bine un bronź pe căldura asta nu?


3 nu încerca să spui numai lucruri serioase, fii și puțin glumeață sau chiar trasnită pentru că toate chestiile astea îți aduc o oarecare popularitate printr-un fel liber de exprimare care nu denotă timiditate.


4 renunța la ideea că ești stresantă, și evervantă nu trebuie să faci pe placul nimănui sau să îi asiguri confortul mintal. Dacă aceea persoană dorește să comunice cu tine îți va răspunde și veți avea o comunicare lungă și frumoasă dacă nu dorește si pare plictisit/ă pur și simplu în lași/ o lași în pace. Nu toți sunt comunicativi deci, poți întreba altă persoană mai sociabilă și cu umor dacă mai are și latura asta.

5 nu te considera ca o intrusă, asta îți sporește marginalizarea față de grup.glumește, propune ideii, adresează întrebări și găseste-ți un subiect anume de interes care observi că captează atenția, discută cu fetele de care băiat îți place, nu te rușina fii dezinvoltă și nu fă lucrurile numai după conduită gen fii cumite, nu răspune neîntrebată, sau nu vorbi neîntrebată. Chestiile acestea nu aduc socializare, socializarea presupune comunicare, glume, puțin haz, caterincă și libera exprimare care te fac să fii integrată, iar toată lumea o să zică uite-o și pe nebuna aia, am râs cu ea o grămadă nu este chiar așa ciudată mi se pare Ok.


Sper să te ajute Success!

Cine te opreste sa te comporti normal?
Vezi si tu ce se discuta in grupul respectiv si in functie de asta te gandesti ce poti spune

Nu ai probleme de comportament fiindcă nu ești antisocială, ești asocială ce are cu totul alta semnificație. Ești timida și anxioasa noi nu te putem ajuta asta e din cauza copilăriei, a educației ce pot sa spun eu e că ar trebui sa mergi la un psiholog. cred că ești lipsită de personalitate adică nu ai abilități sociale așa ești tu e foarte greu sa schimbi chestia asta dar nu te da bătută lupta până în panzele albe.și eu mam confruntat atâția ani cu chestia asta tot din cauza copilăriei, a părinților mai exact. Încearcă să îți faci curaj și să reprimi ceea ce gândești poate fi se pare ție că spui vreo prostie da nu e întotdeauna așa, după cum ai formulat întrebarea pari o fata deșteaptă da cred că ești anxioasa nu timida și impresia că vei fi judecată dacă spui ceva greșit sau se va râde de tine dar cine știe poate nu e așa cum îți închipui tu.

Vorbeste cu un psiholog, nu e atat de grav.

„simtindu-ma un intrus și îmi era frica sa nu para că mă bag in seama, sa nu ii deranjez". Ceilalti de pe aici au dreptate: concluzia asta ai tras-o in copilarie, cand nevoile si dorintele ti-au fost neglijate si ai inceput sa crezi ca singur mod de a iti castiga iubirea si acceptarea este sa renunti la a mai vrea implinirea acelor nevoi si dorinte. Nu e nimic... defect la tine. Asta a fost doar un mecanism de supravietuire si adaptare care, asa cum constanti si tu, acum mai mult te incurca decat ajuta. Fii atenta la modul in care iti vorbesti tie insati. Vocea aia care iti tot zice ca esti ciudata, ca esti oribila, antisociala, ca ai probleme grave, ca distrugi tot, criticul ala interior nu e vocea ta. E doar ce ti-a interiorizat din ce ti-au transmis altii, mai ales parintii, despre tine. Fii atenta cand vocea aia incepe iarati sa iti puna bete in roate si protesteaza. Opreste-o. Spune-i „Taci! Nu vorbeam cu tine. Nu te-a intrebat nimeni ce parere ai. Nu ajuti acum, incetaza!". Lipsurile emotionale ne fac sa credem ca problema trebuie sa fie la noi, ca daca vom deveni suficienti de perfecti atunci nevoile noastre de dragoste, afectiune, acceptare vor fi implinite. Ce daca suntem pefecti, atunci vom merita. Criticul interior porneste ca un antrenor care ne vrea bine, care incearca sa prevada posibile pericole si esecuri si sa ne scuteasca de ele. Asta duce la hipervigilenta, starea de alerta continua, tensionare, anxietate, nesiguranta. Cand nevoile noastre tot neimplinite raman, antrenorul deduce ca nu ne-a antrenat suficient sau ca nu a fost suficient de vigilent in a prevedea pericolele. Si astfel se transforma in critic si ne scapa de sub control. Dar tu poti relua controlul. Observa cum spuneam criticul in actiune si opreste-l. La inceput nici nu e nevoie sa il convingi ca nu are dreptate, ajunge sa ii zici ca nu te ajuta. Apoi in timp poti sa incepi sa iti oferi singura ceea ce ai cautat mereu: iubire si acceptare neconditionata prin a nu te mai judeca. Si prin a-ti reaminti ca emotiile sunt trecatoare. Sunt norii, tu esti adevaratul cer de dedesubt. Poti sa iti spui de exemplu „ ma stinghera.acum. E ok, o sa treaca". Cand te simti anxioasa te poti autovalida" ma simt speriata acum, dar nu sunt in pericol". Ai dreptul sa la dorinte si nevoi. Ai dreptul sa ocupi spatiu. Saconsumi resurse. Sa existi. Nu e treaba ta sa le faci altora viata usuoara prin a te minimaliza. Daca cineva chiar va fi deranjat, e treaba lui sa se dea la o parte si sa isi caute linistea. Treaba ta e sa iti cauti propria implinire. Fiecare e responsabil de propria fericire si asta e minunant pentru ca ne face egali si liberi. Relatiile intre oameni autoresponsabili sunt cele in care persoane functionale se pun reciproc in valoare, nu cele de nevoie pentru ca sunt prea „defecti" pentru a functiona individual. Esti normala. Oh, esti atat si atat de normala. In situatia actuala ceilalti au comfortul familiaritatii. Tu esti intr-un context strain si te descurci de una singura. That’s badass! Sunt mandra de tine!

Bună! Pentru început nu ai probleme grave de comportament. Ești doar timidă și din cauza asta îți e mai greu să te integrezi sau să te faci plăcută. Nu e ceva grav, dacă te simți ofensată de acest lucru, poți să vorbești cu părinții tăi să te ducă la un psiholog. Vei primi îndrumarea necesară de la un specialist. Poate te simți complexată de faptul că nu vei fi plăcută de colegii tăi și atunci automat că te închizi "în propria cochilie". Încearcă să te exteriorizezi, încearcă să pornești tu un subiect de discuție, lasă rușinea la o parte. Vorbă din bătrâni "Cu rușinea mori de foame". Baftă multă și gândește că nu câștigi nimic dacă nu încerci.