Credeti in reincarnare sau in regasiri karmice?

Nu. Daca ar exista reincarnare ce rol ar mai avea raiul si iadul (despre care stim ca exista). Unde ar mai fi rasplata pentru fiecare?
Uite aici un articol: :)
Credincioşii care cred în reîncarnare sunt rupţi de Hristos. Sunt, fără să îşi dea seama, fii ai Noii Ere de apostazie, deşi puţini dintre ei au acceptat rătăcirea conştientizând gravitatea unei asemenea opţiuni. Cinci dintre motivele cel mai des întâlnite pentru care un creştin crede în reîncarnare sunt următoarele: 1. faptul că se îndoieşte că Biserica deţine adevărul de credinţă şi că învăţătura Bisericii este în întregime fără greşeală; 2. faptul că nu este conştient de păcatul ereziei căreia i se face părtaş; 3. faptul că i se pare că a găsit în Sfânta Scriptură dovezi privitoare la reîncarnare;
4. faptul că nu găseşte o explicaţie mai potrivită pentru suferinţele unui număr foarte mare de oameni decât aceea că aceştia suportă consecinţele propriilor greşeli din vieţile anterioare; 5. faptul că o credinţă conform căreia oamenii au şansa de a-şi îndrepta greşelile într-o viaţă viitoare i se pare mai potrivită cu învăţătura Dumnezeului care îi iubeşte pe oameni decât credinţa într-un Dumnezeu pedepsitor care îi osândeşte pe oameni la chinuri veşnice. Este evident că mulţi dintre cei care se află în diferite rătăciri nu sunt conştienţi că au o credinţă diferită de cea pe care a propovăduit-o Hristos, sau nu consideră că îndoiala pe care o au faţă de unele puncte din învăţătura Bisericii are consecinţe grave.
Faptul că Dumnezeu ne-a făcut liberi arată că avem putinţa de a nu Îl asculta, că avem putinţa de a ne îndepărta de El. Este greu de înţeles pentru mintea omenească de ce Dumnezeu nu este mai puţin aspru în încercarea de a-l convinge pe om să I se supună, de ce nu găseşte mijloace pentru a-i mântui pe toţi oamenii. Dumnezeu, Cel care cunoaşte toate tainele vieţii omeneşti, nu a vrut ca omul să îi fie rob. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru că ar fi avut nevoie de ceva, pentru că ar fi vrut să fie slujit. Atotputernicul Dumnezeu l-a creat pe om din dragoste, pentru ca omul să se poată bucura în veşnicie de comuniunea cu El. Ori bucuria, ca şi dragostea, nu se pot manifesta decât într-un suflet liber.
Concepţia despre reîncarnare este strâns legată de cea despre preexistenţa sufletelor. Biserica învaţă că sufletele omeneşti nu au fost create de la începutul lumii sau că ar fi „scântei divine", părticele de dumnezeire. Sufletul fiind creat de Dumnezeu nu poate să fie o parte desprinsă de Creator. Aşa cred numai cei care confundă creaţia cu Creatorul şi susţin vechile idei panteiste. Dumnezeu a rânduit ca sufletul să existe din aceeaşi clipă în care apare şi embrionul uman în care se va sălăşlui. Astfel, fătul creat este rod al dragostei părinteşti, nefiind posibilă existenţa unui suflet care are libertatea de a se întrupa (şi nici măcar de a exista) independent de părinţi. Atât în teoria reîncarnării cât şi în cea a preexistenţei sufletului se poate observa foarte uşor o implicaţie directă: dacă sufletul există independent de părinţi, şi de-a lungul mai multor vieţi fiecare suflet a avut mai multe perechi de „părinţi", unicitatea relaţiei părinte-copil dispare. Odată cu ea dispare fundamentul dragostei dintre părinţi şi copii, dragoste care stă la baza familiei.
Cel ce crede în reîncarnare nu recunoaşte învăţătura Bisericii despre Judecata sufletelor şi despre Învierea morţilor. Pentru că totuşi foarte mulţi oameni cred că au găsit în Sfânta Scriptură dovezi despre reîncarnare, şi implicit neagă că s-ar afla în rătăcire, să ne oprim puţin asupra textelor de Dumnezeu inspirate.
iata cel mai controversat pasaj referitor la această problemă, permanent invocat de fanii teoriei reîncarnării; cel privitor la Înainte Mergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul: „Adevărat zic vouă. Nu s-a ridicat între cei născuţi din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul. (...) Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină..." (Matei 11, 11-14). Textul este scurt şi precis. „Cine poate contesta că Sfântul Ilie s-a reîncarnat în Ioan Botezătorul? Cum răstălmăceşte Sfânta Tradiţie, care neagă reîncarnarea, aceste cuvinte ale lui Hristos?" - se întreabă credincioşii murdăriţi de noroiul rătăcirii. Dacă într-un singur fragment din Noul Testament s-ar găsi referiri favorabile teoriei reîncarnării, atunci ar fi clar că învăţătura Bisericii este potrivnică adevărului. Dar înainte de a ne pripi să afirmăm aşa ceva, să vedem dacă poate fi susţinută teoria reîncarnării prin citatul anterior. În primul rând, înainte ca Sfântul Ilie să se poată reîncarna, el trebuia să moară. Nu găsim nici o referire în Sfânta Scriptură privitoare la moartea Sfântului Ilie. Găsim în schimb descrierea ridicării sale la cer, într-un car tras de cai de foc (în IV Regi 2, 11). Presupunând totuşi că Sfântul Ilie s-ar fi reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul, înseamnă că pe Muntele Tabor, când în faţa celor trei ucenici ai Săi Hristos S-a schimbat la Faţă, trebuia ca alături de Sfântul Prooroc Moise să îl vadă pe Sfântul Ioan Botezătorul, şi nu pe Sfântul Ilie. Doar Sfântul Ioan, fiind mai mare decât toţi cei născuţi din femeie, era mai mare şi decât Sfântul Ilie, şi nu avea de ce să îşi ascundă identitatea. Doar el Îl botezase pe Hristos. Şi dacă în ultima reîncarnare fusese Sfântul Ioan, nu avea cum să se arate ca Ilie. Sfânta Tradiţie explică pasajul scripturistic de mai sus prin faptul că Mântuitorul a spus despre Sfântul Ioan Botezătorul că este Ilie, arătând astfel harisma profeţiei şi puterea propovăduirii adevărului cu care a fost înzestrat, vrând să îi convingă pe ucenici de importanţa mesajului Înainte-Mergătorului. Cei care cred că au găsit în pasajul despre Sfântul Ioan dovada reîncarnării nu mai au cum să nege faptul că s-au înşelat.
Alte pasaje din Biblie:
„Vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii" (Ioan 5, 28-29). „Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. (...) Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia." (I Cor. 15, 1222). „Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte (...). Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune" (I Cor. 15, 36-42). „Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia" (Isaia 26, 19). „Eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar această piele a mea ce se destramă" (Iov 19, 25). Considerăm potrivită pentru încheierea acestui mănunchi de citate scripturistice reproducerea unei afirmări clare a învierii, care poate fi găsită de oricine vrea să înţeleagă învăţătura biblică despre acest subiect: „Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu Duhul şi m-a aşezat în mijlocul unui câmp de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot. Şi mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia oasele acestea?» Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu ştii aceasta». Domnul însă mi-a zis: «Prooroceşte asupra oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh şi veţi învia. Voi pune vine pe voi şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul». Proorocit-am deci precum mi se poruncise. Şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Şi am privit şi eu şi iată erau pe ele vine şi crescuse carne şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: «Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!» Deci am proorocit precum mi se poruncise şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă de oameni s-au ridicat pe picioarele lor." (Iez. 37, 1-10) Citatele de mai sus sunt foarte explicite şi sunt suficiente pentru cei care vor să afle învăţătura biblică despre viaţa de după moarte şi să găsească dovezi împotriva teoriei reîncarnării. Nimic nu este mai potrivnică acestei rătăciri decât Învierea lui Hristos. Totuşi, duşmanii adevărului nu s-au sfiit să denatureze textul biblic pentru a-şi apăra ideile. Cele mai cunoscute pasaje pe care le invocă ei sunt cele privitoare la Sfântul Ioan Botezătorul - pe care îl consideră reîncarnarea Sfântului Prooroc Ilie, şi la omul orb din naştere, despre care ucenicii L-au întrebat pe Hristos: „Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? (răspunsul la o asemenea întrebare poate să clarifice problema reîncarnării - n.n.) Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu." (Ioan 9, 2-3) Din acest pasaj, ereticii trag concluzia că omul s-a născut orb din cauza unor păcate săvârşite într-o viaţă anterioară. Dar dacă aceasta ar fi fost situaţia, atunci Hristos ar fi răspuns simplu: „Omul acesta suferă din cauza păcatelor din viaţa pe care a trăit-o mai înainte." Fiul lui Dumnezeu nu a minţit niciodată, nu avea de ce să tăgăduiască adevărul; El S-a întrupat tocmai pentru a le împărtăşi oamenilor tainele mântuirii.
(http://www.sfaturiortodoxe.ro/reincarnare.htm)