anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:


Vă rog să mă ajutați să găsesc greșeala pe care am făcut-o la o problemă(*e la fizică).
Problema sună cam așa:
Un automobil plecă din repaus în mișcare uniform accelerată, cu accelerația a=1m/s^2.După 20 de secunde, automobilul își continuă mișcarea cu viteză uniformă timp de 10 minute,apoi frânează cu accelerația de frânare af=0, 5 m/s^2, până la oprire.Știind că automobilul se deplasează rectiliniu, distanța parcursă este de: (*și am niște variante)
a. 1260 m
b.126 m
c.12 600 m
d.126 m
e.130 km
Eu am încercat să o rezolv așa, chiar dacă rezultatul nu e bun:
Cunosc t1 și t2 ca fiind 20 s, respectiv 600 s(10 minute),cunosc accelerația 1, adică 1m/s^2 și mai cunosc af=0, 5 m/s^2.
Din formula accelerațieai,a=delta v/delta t,am aflat viteza pe prima porțiune, 1=delta v/10, rezultă că v=20m/s.
Din formula viteze,am putut afla distanța parcusă pe prima porține. v=d/t,adică, 20=d/20,rezultă că d=400 m(prima porțiune).
Tot din formula accelerației am aflat viteza pe a doua porțiune.
1=delta v/600, rezultă ca delat v=600 m/s,iar apoi am aflat distantă paecursă pe a doua porține,la fel ca pe prima, din formula viteze.v=d/t, 600=d/10, rezultă că d=12000 m(pe a doua porține).
Apoi,la a treia porține(cred că aici m-am încurcat), am aflat prima dată timpul din formula t=(v-v0)/a(am considerat a ca fiind negativă pentru că de data asta o folosesc pe cea de frânare), deci rezultă că t=(0-20)/-0,5 rezultă t=40 s, iar apoi din formula d=a/2 ori t^2, am aflta d, ca fiind 400 m(a treia porțiune și am fol. accelerația în modul).
Acum dacă le adun: 400+12000+400,voi avea 12800.Rezultatul e destul de apropiat de varianta c,dar nu e c, și nu imi dau seama unde am greșit.Ieri am stat aproape toată ziua,dar nimic, nu-mi dau seama.
Vă rog să mă ajutați!
Merci mult!

Răspuns Câştigător
| ProfDeMate a răspuns:

Raspunsul corect este 12600.
Fii atent:
Pentru primul interval avem S=(a*tla puterea2)/2 si obtinem 200m.
Softul tpu.ro nu permite urilizarea simbolurilor matematice. Pentru detalii scrie-mi pe adresa mate. didactic@yahoo.com (fara spatii)
Astept mesajul tau,
Prof De Mate

| Northern a răspuns (pentru ProfDeMate):

Bine,intră pe mess...

| ProfDeMate a răspuns (pentru Northern):

Scrie-mi la adresa mate. didactic@yahoo.com ca sa pot sa iti trimit un fisier.doc ca atasament. Nu este inteligibil alt fel.
Prof De Mate

| Northern a răspuns (pentru ProfDeMate):

Ok,mi-am dat seama.
Trebuia să aplic formula d=a/2 ori t la a doua pentru toate porțiunile.
Merci mult!

| ProfDeMate a răspuns (pentru Northern):

Nu este asa. Da-mi o adresa de e-mail utilizabila si iti trimit imediat un fisier.doc cu rezolvarea explicita.
Astept mesaj!
Prof De Mate
PS: Relatia S=at2/2 este relatia generala a spatiului in miscarea uniform accelerata atunci cand spatiul initial si viteza initiala sunt O.

| Northern a răspuns (pentru ProfDeMate):

Adica pentru prima portiune si ultima.
Adresa: naomioooo@yahoo.com...

7 răspunsuri:
| Andydaniel96 a răspuns:

Mda dragut dar TPU e pentru cu totul altceva nu ca sa iti faci temele straight face

| Northern a răspuns (pentru Andydaniel96):

Nu ți-am cerut să mi-o rezolvi.happy