| luana24 a întrebat:

Ce poti sa faci cand te simti singur?

Răspuns Câştigător
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Eu citesc o carte. Daca ma simt singura nu caut " ajutor " in exterior din moment ce problema e in interior si e un dezechilibru acolo. Da, te simti bine cand mergi si te distrezi dar cand ajungi acasa parca tot la fel te simti.

10 răspunsuri:
Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Să-ți găsești o preocupare!
Pa, pa.

| danay72 a răspuns:

Sper sa iti fie util acest articol.
Cum să fac faţă singurătăţii?
Afară e frumos, iar tu n-ai nimic stabilit. Prietenii tăi însă au deja un program. Au ieşit împreună şi se distrează. Dar pe tine te-au lăsat din nou la o parte! Te doare că n-ai fost invitat, dar şi mai tare te doare când te gândeşti care ar putea fi motivul. „Să fie ceva în neregulă cu mine?", te întrebi. „De ce nu le place compania mea?"
PROBABIL că nu o dată te-ai aflat în această situaţie. Poate simţi că între tine şi prietenii tăi s-a creat o prăpastie. Te bâlbâi de fiecare dată când vrei să înfiripi o conversaţie. Iar când ţi se iveşte prilejul să fii în compania lor, timiditatea pur şi simplu te paralizează. De ce ţi-e atât de greu?
În loc să te izolezi, ia iniţiativa şi rezolvă problemele. Să vedem cum.
● Problema 1: Ai o părere negativă despre tine. Unii tineri au un respect de sine scăzut. Sunt convinşi că nimeni nu-i agreează şi că nu au nimic interesant de spus. Aşa te vezi şi tu? Dacă da, imaginea negativă pe care ţi-ai format-o despre propria persoană nu va face decât să adâncească prăpastia dintre tine şi prietenii tăi.
Soluţie: Concentrează-te asupra calităţilor (2 Corinteni 11:6). Întreabă-te care-ţi sunt punctele forte. Gândeşte-te la unele talente şi calităţi ale tale şi enumeră-le mai jos.
․․․․․
Fireşte că ai şi defecte — şi e bine să fii conştient de ele (1 Corinteni 10:12). Dar nu uita că ai şi multe calităţi. Cunoscându-ţi-le, vei căpăta încredere în tine şi vei scăpa de părerea negativă pe care ţi-o făcusei despre propria persoană.
● Problema 2: Eşti timid. Ţi-ar plăcea să începi o conversaţie, dar când ţi se iveşte ocazia, nu ştii ce să zici. „Sunt foarte timidă", se plânge Elizabeth, care are 19 ani. „Mi-e foarte greu să discut cu fraţii şi surorile la întruniri, în schimb îi admir sincer pe cei ce pot face lucrul acesta!" Dacă şi tu eşti timid, poate crezi că problema e de nedepăşit.
Soluţie: Interesează-te sincer de alţii. Nu te speria. Nu-ţi cere nimeni să devii un extravertit! Începe prin a arăta interes unei singure persoane. „Întrebându-i pe alţii ce mai fac sau cum le merge la serviciu, îi vei putea cunoaşte mai bine", spune un tânăr pe nume Jorge.
Iată o sugestie: Nu te limita la cei de-o vârstă cu tine. Cele mai frumoase prietenii menţionate în Biblie sunt între persoane de vârste diferite, precum Rut şi Naomi, David şi Ionatan, Timotei şi Pavel (Rut 1:16, 17; 1 Samuel 18:1; 1 Corinteni 4:17). Nu uita că a conversa înseamnă a dialoga, nu a monologa. De fapt, oamenii îi apreciază pe cei ce ştiu să asculte. Aşadar, dacă eşti timid din fire, ţine minte că nu trebuie să vorbeşti doar tu!
Menţionează numele a două persoane adulte pe care ai vrea să le cunoşti mai bine:
․․․․․
De ce nu ai începe o conversaţie cu una dintre persoanele al căror nume tocmai l-ai menţionat? Dacă vei căuta ocazii de a vorbi cu cât mai mulţi din „întreaga comunitate a fraţilor", te vei simţi mai puţin singur (1 Petru 2:17).
● Problema 3: Comportament ofensator. Cel ce face pe atotştiutorul e mai mereu gata să insulte, să fie sarcastic sau să umilească pe cineva. Dar există şi tipul de om căruia pur şi simplu îi place să vorbească în contradictoriu şi să-şi impună opiniile. Şi cum un astfel de om este „exagerat de drept", îi va condamna cât ai clipi pe toţi cei ce nu se ridică la înălţimea aşteptărilor sale (Eclesiastul 7:16). Evident că nu-ţi place să fii în compania unor astfel de oameni! Dar este oare posibil ca prăpastia dintre tine şi prietenii tăi să se fi creat deoarece tu te porţi astfel? Biblia declară: „Nebunul spune multe cuvinte" şi „în mulţimea cuvintelor rostite nu se poate să nu fie fărădelege" (Eclesiastul 10:14; Proverbele 10:19).
Soluţie: Arată empatie (1 Petru 3:8). Chiar dacă nu eşti de acord cu cel cu care discuţi, ascultă-l cu răbdare. Caută să vorbeşti despre acele lucruri asupra cărora amândoi sunteţi de acord. Dacă crezi că e necesar să exprimi o părere contradictorie, foloseşte un ton blând şi fii plin de tact.
Vorbeşte-le altora aşa cum ai vrea tu să ţi se vorbească. Biblia sfătuieşte: „Faceţi toate lucrurile fără murmure şi fără contraziceri" (Filipeni 2:14). N-are niciun rost să te tot ciondăneşti cu alţii, să râzi mereu de ei, să-i insulţi sau să-i faci să se simtă inferiori. Îi vei ţine pe oameni la distanţă. În schimb, dacă ‘vorbirea îţi va fi întotdeauna plăcută’ vei fi mai apreciat (Coloseni 4:6).
Chiar cu orice preţ?
După această scurtă autoanaliză, probabil te gândeşti la unele soluţii pentru a rezolva eventualele probleme care au creat o prăpastie între tine şi prietenii tăi. Trebuie să fii însă realist. Nu te poţi aştepta ca tuturor să le placă de tine. Isus a spus că unii îi vor urî pe cei care înfăptuiesc lucrări drepte (Ioan 15:19). Aşadar, nu merită să-ţi faci prieteni chiar cu orice preţ.
Trebuie să fii echilibrat în strădaniile tale de a le plăcea altora, nefăcând rabat de la principiile divine. Samuel, care a trăit în timpurile biblice, a fost hotărât să-i fie plăcut lui Dumnezeu. Care a fost rezultatul? Pe măsură ce timpul trecea, „era din ce în ce mai plăcut, atât în ochii lui Iehova, cât şi în ai oamenilor" (1 Samuel 2:26). Cu puţine eforturi, şi tu vei izbuti!
PENTRU INFORMAŢII SUPLIMENTARE, VEZI VOLUMUL I, CAPITOLUL 8
Pentru mai multe informaţii, vizionează DVD-ul „Tinerii se întreabă — Cum pot să-mi fac prieteni adevăraţi?", disponibil în peste 40 de limbi
ÎN CAPITOLUL URMĂTOR
Cel mai bun prieten al tău se transformă brusc în cel mai mare duşman. Ce poţi face?
VERSETE-CHEIE
„Cine îi udă din belşug pe alţii va fi şi el udat din belşug." (Proverbele 11:25)
SFAT
Fii un bun tovarăş de discuţie. De pildă, când cineva te întreabă dacă ai avut un weekend frumos, nu te rezuma la un simplu „da". Spune-i şi de ce a fost frumos. Apoi, întreabă-l cum şi-a petrecut el weekendul.
ŞTIAI CĂ . . . ?
Din Biblie reiese că Moise, Ieremia şi Timotei erau timizi (Exodul 3:11, 13; 4:1, 10; Ieremia 1:6–8; 1 Timotei 4:12; 2 Timotei 1:6–8).
PLAN DE ACŢIUNE
Cea mai mare problemă pe care o întâmpin în relaţiile cu prietenii ․․․․․
Ca să depăşesc această problemă am să ․․․․․
Aş vrea să-l întreb pe unul din părinţi sau pe amândoi: ․․․․․
CE PĂRERE AI?
● De ce unii creştinii suferă de singurătate?
● Ce te-ar putea ajuta să ai o părere echilibrată despre tine şi să nu fii copleşit de gânduri negative?
● Cum l-ai putea încuraja pe un frate mai mic (sau pe o soră mai mică) dacă se luptă cu sentimente de singurătate?
[Text generic pe pagina 88]
O soră creştină încerca să se împrietenească cu mine. Dar, o vreme, nu i-am dat atenţie. Când, în sfârşit, am reacţionat la eforturile ei, mi-am dat seama cât de stupid mă purtasem! Ea s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune prietene pe care le-am avut vreodată, iar asta chiar dacă e cu 25 de ani mai mare decât mine!‘‘ — Marie
[Legenda ilustraţiei de la pagina 87]
Poţi găsi soluţii la problemele care au creat o prăpastie între tine şi prietenii tăi

| Jardelin a răspuns:

Vobesti cu Dumnezeu! Stii ce frumos e? El este cel mai bun ascultator si niciodata nu ai senzatia ca esti singura chiar si atunci cind intr-adevar esti cu cineva, simti ca El este cu tine!

| anonim_4396 a răspuns (pentru Jardelin):

Si peretii sunt mai buni ascultatori, cel putin vezi ceva.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Du-te afara si baga lumea in seama sa nu te mai simti singur

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Apucate de un sport

| frostxtq a răspuns:

Sa nu stai singur. Mergi la un film cu un prieten/a, gateste, mergi la shopping. happy

| Rockat a răspuns:

Pai o solutie de scurta durata ar fi sa vezi un film sau sa intri pe site-uri de socializare, daca nu ai prieteni cu straini (omegle sau altele). Iar pe lunga durata doar daca iti faci prieteni care sa fie la fel ca tine, adica sa aveti acelasi interese.

| ColyR a răspuns:

Incearca sa bagi in seama noi oameni. Sau chiar si pe cei pe care ii stii.

| Hdbiz_Play_1997 a răspuns:

Gaseste-ti ocupatie si nu te vei mai simtii singura, fie prin casa faci ceva fie iesi cu prietenii.

Întrebări similare