| ShadowLoleris a întrebat:

Ieri am luat o amendă de la controlorii STB când am fost într-o linie regională, eu având abonament urban. Până mâine trebuie să plătesc amenda, dacă vreau să plătesc cu 50% mai puțin. Ce se întâmplă dacă n-o plătesc?
Mulțumesc frumos!

5 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

In prezent ai timp de 15 zile sa platesti jumatate din minimul amenzii si ar fi bine sa o faci.
Dacă nu plateşti amenda aceasta va fi trimisă la serviciul de impozite şi taxe de la domiciliul tău şi va fi luată când te vei duce să plateşti un impozit. Dacă nu eşti plătitor de impozite se va încerca executarea silită, în primul rând prin poprire pe salariu sau conturi din bănci.
Dacă nu ai bunuri executabile silit atunci se poate sesiza judecătoria, pentru transformarea amenzii în ore de muncă în folosul comunităţii, conform OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu md. şi compl. ulterioare, citez:
"ART.39^1.(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.  
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării."

| RAY a răspuns:

Dar ce spunem de escorte care au mii de lei amenzi si nu le platesc, intr-un final le pune sa faca curatenie in folosul comunitati, eu nu as plati nimic si nu am sa platesc in vechi, nu te trimite nimeni in nici o executare silita, bagi tu 50 de ore sau 25 de ore in folosul comunitati si gata

| minrest a răspuns:

Daca nu platesti o amenda, suma creste, si candva vei fi nevoita sa o platesti, mult mai mare; mai bine profita de faptul ca o poti plati 50%; eu am platit un numar de amenzi RATB, toate de 50 de lei, toate le-am platit pe loc, imediat cum am coborat din autobuz.

| Yuoia a răspuns:

Vei fi "pus la index" la ANAF, in Banci, Primarie, etc. Orice vei vrea sa faci sau vei avea nevoie, te va impiedica amenda neplatita. Cea mai mica neplacere va fi aceea ca te vor sacai cu somatii si suma va creste cu dobanzi.