Am o mare problema și vreau să mă descarc aiciumnezeu sau Divinitatea nu mi-a daruit nimic bun în viața, in afara faptului că am părinți care mă iubesc totul îmi lipsește, viața socială, sănătate, servici, continuarea studiilor (doream sa fac o facultate) dar din cauza sănătății și problemelor de sănătate numeroase pe care le am printre care depresie, anxietate sociala, TOC etc plus probleme de sănătate fizice destule..in plus de asta toată adolescenta și începând de la 14 ani (acum am 25) am suferit și nu am putut sa imi fac prieteni de vârstă mea, sa continui studiile mai departe, nu mă văd având vreo iubita și nici familie niciodată, copii etc.Nu prea am aproape nimic bun, niciun talent sau calitate mai deosebita precum și abilitatile îmi lipsesc..in afara de faptul că am părinți care mă iubesc și mi-au oferit totul eu sunt creștin și nu am nimic, nu sunt fericit și nici viața macar mediocra din contra probleme de sănătate noi tot apar, fizice, emoționale etc și se mai îmbolnăvesc și cei dragi mie.Nu vreau sa mor dar vreau să mă bucur putin și eu de viață și nu pot..alții stau bine mersi și nu au luat niciun medicament vreodată în viața lor și eu le știu denumirile și întrebuințările pe derost..Alții sunt mai imorali decât mine,îs bogați,au de toate, nu sunt nici ușa de biserica și viața le surâde. Unde e karma? Unde e dreptatea? Unde e iubirea lui Dumnezeu? De ce Dumnezeu mă face să sufăr? Trăim într-o lume rea și o viață firava și vulnerabilă care imediat se poate pierde, imediat apare suferința, să-i zică cineva Creatorului că a făcut toate lucrurile foarte prost, planeta, omenirea, viața în general e imperfecta, inegala, proasta și defectuoasă ..Sincer nu vreau sa mor, dar mă întreb oare de ce m-am născut? Că să sufăr? Sa iau pastile? Sa plâng? Sa mă chinui? Sa merg pe la doctori întruna? Și nici măcar cu vreun efect benefic, mereu apar fel și fel de probleme.Am vrut să mă descarc sunt că Neale Donald Walsch când era furios și distrus și îi punea întrebări lui Dumnezeu..numai că mie nu îmi răspunde nimeni.
De ce?

Acum mi-am cumpărat cartea "Secretele întregii vieți "de Iuliana Elena Neagu, mai am o speranță, că mă va ajuta sa îmi găsesc rostul pe acest Pământ și în această viață. Chiar daca crestinii spun că nu-i bună eu în ea am speranță, poate nu e întâmplător că am dat de ea, daca nu mă va ajuta, sunt condamnat la suferința căci și așa Dumnezeu și Universul nu da doi bani pe mine.Sa nu îmi spuneți că nu există un Creator, Sursa, Forță Inteligenta și Superioara (nu neaparat cel creștin din Biblie) că pe asta nu o cred în veci, nu am apărut la întâmplare și nu suntem accidente și nici animale..suntem suflete și trebuie să existe o cauza primara pentru existența vieții și a tot ce există și acela e Sursa tuturor lucrurilor și Puterea Superioara ..nu mă refer la Iahve și la Biblie cu argumentele oamenilor de știință care cred in creaționism, Creator și sunt destui.
Ps:am citit o Evanghelie nu are efect mai mult m-am enervat și confuzat. Oricum Dumnezeu consider că e mai mult și mai evoluat decât Dumnezeul Biblic.

Pai ai intr-adevar o mare problema, din spusele tale tu NU CREZI in Dumnezeu dar il acuzi ca NU iti DA, NU iti face, NU iti rezolva, samd. TOATE problemele tale. Pai am si eu o mica intrebare ca raspuns la "referatul tau" (ce se vbrea intrebare). DE CE ar face ceva Dumnezeu pentru tine cand TU NU crezi in EL? Si DE CE nu faci singura ceva pentru tine si astepti de la altii, L-ai vazut pe baiatul ala fara maini care duce mancarea pe bicicleta, la oameni acasa ca sa-si hraneasca copii? I-a exemple de la altii si nu mai astepta "mura in gura".

Sunt schimbari care depind de noi, Aline, si uneori... oamenii raman pe pozitii rigide, refuza sa se schimbe in bine, sa se mobilizeze pentru a iesi din de inertia statica in care s-au obisnuit.

Divinitatea e o fantezie menita sa dea sperante si iluzii false. Nu poti spune ca ceea ce ai sau ceea ce nu ai ti-a fost dat sau ti-a fost luat de o divinitate adica de un nimic.

Uite o poezie care mi se pare ca ni se potrivește noua oamenilor. Se numește "Puiul" și este scrisă de Costache Ioanid
Trist
Şi singur în găoace,
Puiul galben, auriu,
A simţit într-un târziu,
Că-i stingher,
Că n-are pace.
A simţit că lumea lui,
Tot mai strâmtă,
Nu ştiu cum,
Se face.
"Ce-o fi asta?"
Se gândi
"Cum de m-a ajuns năpasta
Să trăiesc într-o mărgică,
Într-o casă,
Tot mai strâmtă,
Tot mai mică?"
Să nu pot să-mi aflu loc,
Nici pe faţă,
Nici pe spate,
Şi să-mi crească,
După toate,
Uite,
Ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă,
Eu cu ciocul,
Ca un prost"...
Însă ciocul ce s-audă?
Bate-n dreapta,
Cade-n stânga
Și-mi atârnă,
Ca o bârnă
Fără rost.
Mi-au ieşit și doi ochi mici
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
La picioare,
Se făcură nişte gheare,
Lungi, cu vârfu-ncovoiat,
Simt că-n pântec mi-au intrat...
Doamne, pentru ce mi-ai dat
Daruri care-mi sunt povară?
Şi,
Lăsat pe partea stângă,
A-nceput uşor să plângă
Puiul.
Pentru-ntâia oară...
Dar deodată,
În găoc,
Bate cineva de-afară:
Cioc,! Cioc! Cioc!
Inima în pui se zbate,
Se-nfioară,
Cine?
Oare cine bate?
Şi e-un tremur ca de-o vrajă
A bătut și puiu-n coajă
Uite!
Sub ciocănituri solide,
Se deschide o fereastră!
Doamne, ce privelişte măiastră!
Şi apoi, uite-acum loc,
Unde poate să alerge,
Să se joace,
Să se culce...
Şi un glas atât de dulce,
Glas de mamă,
- Andantino...
Iată,
Îi vorbeşte,
Vino!
Şi, prin coaja de ruine,
A sărit degrabă puiul
Din bârlogul vieţii vechi,
O, acum cât e de bine,
Să ai ochi,
Să ai urechi,
Ce frumoasă e lumina!
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
"Şi asta ce-i?"
"Un fir de iarbă"
"Iar acolo? "
"E grădina"
Și-nălțând privirea-n soare,
Puiul,
Suflet de pripas,
A bătut din aripioare,
Şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
Dup-o clipită,
A zărit lâng-un arbust,
O grăunță rumenită
Mmmm!
Da bună e la gust!
Şi colea o gâză mică
Pe un fir de busuioc
Doamne,
Ciocuşorul, totuşi,
Nu e...
Nu e rău deloc!
Dar aici, în noua ţară,
Ce s-ar fi făcut el oare,
Fără aripi,
Fără gheare,
Fără vechea lui povară,
Din căsuţa cea sihastră,
Bietul pui?
Fraţii mei,
Povestea lui,
Nu-i decât povestea noastră,
Cinste,
Curăţie,
Milă,
Jertfă,
Inimă umilă,
Lacrimi grele,
Bunătate,
Şi suspine după stele,
Bine,
Dar acestea toate,
Ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
Cu răbdare
(Îndelungă...)
Să nu fugi după avere,
După nume,
Să iubeşti pe cel ce-i gata,
De-ar putea,
Să te sugrume,
Bine,
Dar acestea toate
Ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare
Are preţ,
Numai zâmbetul isteţ,
Numai vorbă îndrăzneaţă
Numai, paşii rari şi grei,
Numai mâna cu mănuşa,
Care trage la cenușă,
De la toţi,
Pe turta ei,
Da,
Când viaţa e-o berbuncă
Unde toţi străbat răscrucea
Şi în calea ta aruncă,
Spini şi cioburi fără număr
Tu...
Să-ţi iei în taină crucea
Şi s-o duci umil pe umăr...
Suspinând discret,
Cuminte,
Sub scuipatul de ocară
O, Părinte
Creatorule-ndurat,
Oare pentru ce ne-ai dat
Daruri,
Care sunt povară?
Pentru ce?
Nu știi?
Aşteaptă,
Vine-o clipă
Un soroc,
Când la marginile lumii
Cineva din cer va bate...
Cioc! Cioc! Cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
Se va face o fereastră
Către lumea cea măiastră
Şi atunci,
Frate,
Cât va fi de bine,
Să ai pieptul cu suspine
Să ai umerii cu cruce,
Să ai tâmplele cu spini,
Să ai faţa toată plină,
De a lacrimilor salbe
Doamne,
Căci acestea toate,
Se vor face aripi albe
Şi tunica de lumină,
Şi cununa de rubini,
Şi toiag de-mpărăţire,
Care ştie lumi să-nfrunte
(După cum Isus ne-a spus!)
Când ne va sclipi pe frunte,
Numele etern: Isus!

BĂI! Cum adică Dumnezeu nu ți-o dat nimic bun în viață!? Dară nu ș-eu dat el fiul pentru tine?! Nu te-a făcut el copil de Dumnezeu!? Nu ți-a dat viață veșnică!? Eu nu înțeleg mă, dacă Dumnezeu ți-a dat toate lucrurile astea eterne de ce te tot plângi de lucruri trecătoare!? Că o familie, sănătate, facultate etc. n-o să te ajute cu nimic când ești mort.