| Inferno a întrebat:

Crestini, legat de cipurile biometrice, sunteti pro sau contra?
Cei ce sunt contra, ce o sa faceti. O sa lasati sa va fie implantate?

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Este o aiureala, unii habar n-au si altii sunt rau intentionati.
L.248/2005, privind pasaportul, cu md. ulterioare, prevede:
"ART.7.(1) Datele biometrice incluse în paşapoarte sunt imaginea facialã şi impresiunea digitalã a douã degete.
(2) Datele biometrice prevãzute la alin. (1) sunt folosite numai în scopurile prevãzute la art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 din 29 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de cãlãtorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 385 din 29 decembrie 2004. "
OUG 97/2005, republicata in 2011, privind cartea de identitate, prevede:
"ART.12.(1) Actul de identitate este documentul care se elibereazã, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, cetãţeanului român şi care face dovada identitãţii, a adresei de domiciliu şi, dupã caz, a adresei de reşedinţã titularului acestuia. Acest document se elibereazã începând cu vârsta de 14 ani.
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate.
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin act de identitate se înţelege şi cartea electronicã de identitate."
Datele stocate electronic in cartea de identitate vor fi cam aceleasi ca la pasaport.

13 răspunsuri:
| Woodenpints91 a răspuns:

V-au prostit ăştia cu cipurile lor, ca să vă gândiţi doar la asta, în timp ce ei vă joacă pe degete ca pe nişte marionete fără creier.

| MortemAeternum a răspuns:

Nu te pot obliga a faci ceva ce nu vrei, iar cipurile astea de urmarie care sunt implantate(doar daca vrei), sunt inutile. Adica sa fim seriosi, lumea o sa mearga de buna voie sa isi puna niste cipuri inutile, dandu-le falsa iluzie ca vor fi mai bine protejati? Si ma intreb protejati de ce? De terorism laughing?
Cu un cip care sa fie ca un card de credit de credit din nou nu sunt de acord, deoarece voi fi pur si simplu propietatea unei companii, deci nu vad cine naiba este atat de prost incat sa accepte asa ceva(americanii bine inteles).
Nu te va obliga nimeni sa iti implantezi un cip, asta doar in cazul in care majoritatea accepta(prostii) si nu vei mai putea cumpara nimic fara el. Daca nu te poti intretine singur, de exemplu cu o ferma atunci ori devii propietatea cuiva ori mori. Eu prefer sa mor, decat sa fiu sclav pe fata, macar acum am o falsa impresie de libertate.

| Inferno explică (pentru MortemAeternum):

Ma mult ca sigru ca majoritatea o sa isi implanteze cipuri. prea usor se prostesc masele de oameni, parca ar fi o turma de oi. Daca reusesti sa le speri le duci unde vrei tu. In cazul nostru masele sunt speriate de terorism.

| MortemAeternum a răspuns (pentru Inferno):

Nu se va ajunge pana acolo, astea sunt doar teme sf si teme de filme.
Iar faza cu terorismul este ridicola, adica in cel mai mare atac terorist au murit doar cateva mii si de atunci s-a investit in "securitate" miliarde de dolari, iar de cancer mor milioane anual si s-au investit doar cateva milioane amarate in cercetari care se combata aceasta boala. Parca traim intr-un vis nu intr-o lume reala, unde lumea chiar gandeste.
Dar din nou nu cred ca turma este chiar atat de retardata, cel putin asa sper.

| Inferno explică (pentru MortemAeternum):

Nu trebuie sa fie toata turma retardata.
Daca ai ademenit cateva oi intervine instinctul de turma ce le va chema si pe celelalte.
Iar din interviurile pe care le-am vazut, in care oameni se plangeau ca le este frica sa isi mai trimeata copiii la scoala din cauza teroristilor si ca vor sa le pun cip si copiilor in caz de rapire, sunt mai mult ca sigur ca se va intampla inevitabilul.
La urma urmei nu asta reprezinta modernizarea? Trecerea la ceva nou, mai "bun"?
Partea proasta e ca banii nu vor mai exista. Toti banii tai fiind pusi pe acel cip. Cu el o sa platesti. Nu o sa poti sa mai spui nu taxelor si sa nu le platesti,pentru ca banii necesari vor fi extrasi direct din cip.
Iar inlaturarea ta se va face mult mai simplu. Daca ti-a oprit cipul esti ca si mort. Nu mai ai bani, deci nu o sa mai poti manca nimic. Singura sansa este sa recurgi la furt.
Pare S.F., poate ca si este, dar sa ne gandim cam cum ar fi parut tehnologia din prezent acum 100 de ani.

| Inferno explică (pentru MortemAeternum):

Trimita. scuze

| MortemAeternum a răspuns (pentru Inferno):

Stiu stiu, am vazut si eu difrite documentare nu NWO, dar totusi mamele alea caora le frica pentru copii lor, ca vezi doamne ii rapesc teroristii sunt pur si simplu proaste, instincutul matern gandeste in locul lor.Sunt o rusine pentru rasa umana.

| Gizăz a răspuns:

Considerând natura întrebării și avatarul pe care-l ai, prefer să nu răspund.

| Inferno explică (pentru Gizăz):

Care e problema cu avatarul?

Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu esti informat foarte bine.
Cipurile nu se implanteaza la om, ele se pun in pasaport si in cartea de identitate. Numai bine!

| Inferno explică (pentru Ioandelasal):

Http://www.youtube.com/watch?v=K6v1I9HUREA

http://www.youtube.com/watch?v=-P9xs2yyv8Q


http://www.youtube.com/watch?v=O0z9J5E9lto
Aici si in multe alte documentare, filmulete spune ca se implanteaza la om in mana.
Sa inteleg ca nu este ceva ofical?

| Ioandelasal a răspuns (pentru Inferno):

Este o aiureala, unii habar n-au si altii sunt rau intentionati.
L.248/2005, privind pasaportul, cu md. ulterioare, prevede:
"ART.7.(1) Datele biometrice incluse în paşapoarte sunt imaginea facialã şi impresiunea digitalã a douã degete.
(2) Datele biometrice prevãzute la alin. (1) sunt folosite numai în scopurile prevãzute la art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 din 29 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de cãlãtorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 385 din 29 decembrie 2004. "
OUG 97/2005, republicata in 2011, privind cartea de identitate, prevede:
"ART.12.(1) Actul de identitate este documentul care se elibereazã, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, cetãţeanului român şi care face dovada identitãţii, a adresei de domiciliu şi, dupã caz, a adresei de reşedinţã titularului acestuia. Acest document se elibereazã începând cu vârsta de 14 ani.
(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţã, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate.
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin act de identitate se înţelege şi cartea electronicã de identitate."
Datele stocate electronic in cartea de identitate vor fi cam aceleasi ca la pasaport.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Pe penis in loc de perzevativ fac la economie de ma imbogatesc, eu nu sunt femeie sa-mi fac implanturi de sanii, cipurii de astea

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

o sa incerc sa supravietuiesc in afara societatii a legilor, dupa legile morale adeca cele 10 porunci.nu stiu daca si cat voi putea.insa voi incerca.si pentru incuiatii de jos care au raspuns,sa mai citesca pe goagal ca animalele de pe langa casa omului,caii,cainii de companie,viteii au deja cipuri biometrice implantate,asta ca experiment iar la cele pentru oameni se lucreaza demuuuult, s-a studiat si s-a sabilit si pozitia optima sau locul unde pot fi implantate ca sa nu mai spun ca in america deja copii poarta un cip de identificare la mana pus intr-o bratara, pentru siguranta lor chipurile acum.mai tarziu vor fi din plin pentru toata lumea.deasemeni cred ca a-ti vazut cate sicrie sunt pregatite in niste mari depozite din america, cel putin vroe doua trei miliarde. daca cunoasteti efectele ce urmeaza implantarii cipurilor cu litiu veti sti si la ce folosesc acele cosciuge.ma nu ma mira atatea minti incuiate, fiindca sunt inca numai copii pe aici adulti putini, si aceia nestiutori a toate.ma mira ca am colegi,prieteni,vecini,rude,care au calculatoare, dar nici nu stiu sa le deschida,au televizoare dar se uita doar la footbal sau telenovele, ignorand probleme importante ale omenirii ce tin de viitor.ori viitorul este incitant fiindca e necunoscut si mai ales noi n-o sa mai fim multa vreme dar copii nostri dupa noi da, si se cade sa le deschidem ochii asupra ce ei ignora acum din cauza varstei si teribilismului sau ignorantei.