Intrebare pentru martorii lui Yehova. In ziua de paste la voi cand mergeti la cina, cand va adunati toti la sala la congres nu stiu nici eu exact cum sa ma exprim dar intelegeti voi. E o traditie, adica un pahar de vin merge din mana in mana la fiecare. Cine are voie sa bea din acel pahar?

Si tu sa bagi bine la caput ca pana nu te apuci de crestinism serios, o sa umbli tantaroi pe TPU si pe internet si o sa mori prost. Prostia e de la diavol nu de la Dumnezeu.
Pune mana si fa.
Cu cat judecti si hulesti mai mult cu atat iti strici mintea. Trage de tine si iesi din cercul vicios in care ai intrat. Hotaraste-te in fiecare zi sa renunti la cate-un obicei prost/rau si sa devii crestin. Nu trebuie sa-l dovedesti tu pe Hristos, ca se dovedeste El la timpul cuvenit.

Deci, n-ai citit mai nimic, dar ai inteles totul. Foarte tare! As vrea sa stiu secretul. Glumesc, nu-i nici un secret, e doar ignoranta.

„O gramada de prosti studiaza Biblia" si o gramada de intelectuali studiaza viata sfintilor.

„am adus niste observatii logice si obiective" - bazate pe? Am putut observa ca observatiile tale erau pripite, bazate pe ceva la prima vedere, nu ti-ai dat deloc silinta sa intelegi macar.

„interpretarile tale sunt interpretari" - ma uimesti din nou cu puterile tale. Cum de m-ai prins, fara macar sa citesti ce am scris? Esti uimitor!

„Singura dovada a dreptatii este sfintenia" - ati dovedit-o? Vrei sa dau nume de „sfinti" ai ortodoxiei, care s-au facut vinovati de incalcari ale legilor biblice? Mentionez doar unul, daca esti curios, iti mai spun, Stefan cel Mare, numit si sfant. Cronicarii contemporani cu el l-au descris drept un ucigas de inocenti la betie. A ajuns sfant pentru ca a construit biserici.

„nu stiu niciun sfant martor" - chiar crezi ca ar da cultul tau ar da doi bani pe vreun membru al altui cult, indiferent de cat de mult bine ar face? Daca nu stii raspunsul, ti-l spun eu: nu!

„chestia cu 1914 este iarasi cretina" - imi place simtul tau al umorului. „Au vazut iehovistii ca vine razboiul mondial" - cu cat timp inainte? Si pe baza a ce? Cu ani inainte, pe baza profetiilor din Biblie. Ele descriau perfect ceea ce urma sa se intample, si anul de asemenea. Daca biserica ortodoxa ar fi pus accentul pe citirea si studierea Bibliei, am fi avut ce discuta. As pierde inutil orice secunda incecand sa iti explic.

ma abtin sa comentez restul prostiilor tale. Nu vreau nici in tine sa ma transform, astfel ca nu am de gand sa te critic pe tine, convingerile tale si cultul tau. Abtine-te si tu sa ma provoci pe viitor. Poate te-ai prins deja, pot fi foarte direct si pe ton dur, si o sa reactionezi mai urat ca acum, cu mai multe insulte, daca incep cu criticile. Ce te-ai face fara internet, daca n-ar fi? N-ai putea sa porti o astfel de discutie, pentru ca nu ai cu ce. Chiar te rog, de dragul pacii, inceteaza cu chestiile de genul. Sper sa fie ultima discutie, si de dragul userului capito, cu siguranta ultima aici. E o pierdere de timp...

Martoriii lui iehova sunt martorii mincinosşi descrişi în 2Ioan 1:7. Ei vor să rămână pe păpmînt alături de Satana şi să-i predice lui în timpul celor o mie de ani. Biblia spune foarte clar în 1 Corinteni 11:23-29
1 Corinteni 11:23-29

11:23 Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
11:24 Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.
11:25 Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.
11:26 Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
11:27 De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
11:28 Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
11:29 Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.
Acum Comentariu Biblic AZŞ

11:23 Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Am primit de la Domnul. Pavel nu era unul dintre aceia care fuseseră de faţă când Hristos a instituit Sfânta Cină. Totuşi el aflase despre ea, nu numai de la apostoli sau prin tradiţie, ci direct de la Mântuitorul Însuşi, în decursul uneia din revelaţiile făcute Lui de Domnul (vezi 2Cor 12:7; Gal 1:12).

V-am învăţat. [„V-am predat", KJV]. Pavel îi învăţase în chip credincios ceea ce îi descoperise Domnul în ce priveşte felul în care trebuia să se ţină Sfânta Cină. Având în vedere această lipsă de înţelegere a adevăratei însemnătăţi a ritualului, care producea abuzurile prezente, Pavel arată împrejurările solemne în care ea ar fost ţinută de întâia dată de Isus şi de ucenicii Săi în odaia de sus la Ierusalim (vezi Luc 22:13, 14).

A fost vândut. [„A fost trădat", KJV]. Literal, „era în curs de a fi trădat". Complotul pentru trădarea lui Hristos era în desfăşurare, şi încă nu fusese adus la îndeplinire. Chiar în timpul când Isus dădea instrucţiuni pentru rânduiala de aducere aminte a morţii Sale ce urma să fie ţinută, vrăjmaşii Lui puneau în lucru planul lor de a-L pierde. Solemnitatea şi patosul Sfintei Cine stătea în viu contrast cu atitudinea nepăsătoare şi uşuratică a corintenilor la petrecerea lor de dragoste. Noaptea trădării Sale a confruntat pe Hristos cu una din cele mai amare experienţe pe care le pot suferi muritorii. Persecuţia şi judecarea din partea vrăjmaşilor recunoscuţi pe faţă sunt greu de suportat, dar ele nu dau acelaşi chin mintal şi sufletesc pe care trădarea şi părăsirea din partea prietenilor îl aduc unei inimi încrezătoare (vezi Iov 19:21; Psa 38:11; Zah 13:6; Ioan 13:21, 26, 27, 30; DA 655). Reamintind bisericii corintene evenimentele acelei nopţi de suferinţă, fără îndoială Pavel căuta să le imprime un simţ al solemnei naturi a orânduirii, şi în felul acesta să-i înveţe că era cu totul nepotrivit ca ei să o serbeze cu îmbuibare de mâncare, îmbătare şi exclusivitate îngâmfată. Pentru a aprecia adânca însemnătate a rânduielii, e necesar a medita la evenimentele care s-au adunat în jurul instituirii ei; şi unul din evenimentele acelea, a cărei amintire are rostul să producă în suflet un simţământ de simpatie pentru Mântuitorul, era trădarea Lui de către unul care mărturisise că e un prieten (vezi Psa 41:9).

A luat o pâine. [„A luat pâine", KJV]. Pâinea care fusese pregătită pentru cina Paştelui (vezi Mat 26:26)


11:24 Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.

După ce a mulţumit. Gr. eucharisteo, „a mulţumi", de la care e derivat cuvântul „euharistie". Termenul „euharistie" e aplicat de unii teologi la Sfânt Cină ca un sacrificiu de mulţumire pentru toate darurile lui Dumnezeu. Unii din Părinţii bisericeşti din secolul al 2-lea au aplicat cuvântul la pâinea şi vinul folosit la ritual. În raportul instituirii ritualului dat de Marcu, e folosit cuvântul eulogeo „a lăuda" sau „a binecuvânta"; în Matei dovezile textuale (cf. p. 10) favorizează exprimarea eulogeo, dar în Luca e folosit ca aici eucharisteo(vezi Mat 26:26; Mar 14:22; Luc 22:19). Ambele cuvinte au înţeles asemănător şi în context dau ideea de consacrare a pâinii prin recunoaşterea plină de mulţumire a îndurării şi iubirii lui Dumnezeu.

A frânt-o. Plin de înţeles, Isus a frânt ceea ce urma să fie „până va veni El" (v. 26) simbolul misterios a tot ceea ce suferinţele Lui locţiitoare înseamnă pentru neamul omenesc. Actul frângerii pâinii arată în primul rând suferinţa ce El era pe punctul de a îndura în favoarea noastră.

Acesta este trupul Meu. În ce priveşte înţelesul acestei figuri de vorbire, vezi Mat 26:26. Însemnătatea spirituală a actului participării la pâinea frântă trebuie să fie înţeleasă pe fondul stării de desăvârşire originară a omului, căderii lui şi răscumpărării lui prin Isus Hristos. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, atât în ce priveşte forma cât şi caracterul; gândul lui era în armonie cu gândul lui Dumnezeu (vezi Gen 1:26, 27; PP 45). El întreţinea comuniune directă cu Dumnezeu şi cu îngerii şi era întreţinut de fructul pomului vieţii (vezi Gen 2:15, 16; PP 47, 50). Dar când a păcătuit, toate acestea s-au schimbat. El a pierdut privilegiul comuniunii directe cu Dumnezeu; în loc de a fi în armonie cu Dumnezeu, s-a stricat la minte şi suflet, şi teama a luat locul iubirii (vezi Gen 3:8, 10, 12; Isa 59:2; Ier 17:9). Lăsat pe seama sa, omul nu putea să-şi găsească drumul înapoi la Dumnezeu şi la fericire, nu putea să scape din ghearele lui Satana şi era sortit să piară pentru veşnicie (vezi Ier 13:20; PP 62). În îndurarea Lui necuprinsă, Dumnezeu S-a descoperit Însuşi omului în persoana Fiului Său, şi a făcut cu putinţă refacerea chipului Său în om (vezi Psa 2:7, 12; 40:7; Ioan 14:9–11; 2Cor 5:19).

În înţelepciunea Lui, Tatăl a ales să vorbească omenirii prin Fiul Său, de aceea Fiul e numit Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Ioan 1:1–3, 14; DA 19, 22, 23). Prin studierea şi asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu, credincioşii menţin comuniunea cu Cerul şi sunt făcuţi în stare să trăiască spiritual. Asimilarea aceasta a cuvintelor Sale e descrisă de Isus ca mâncarea trupului şi băutul sângelui Său (vezi Ioan 6:47, 48, 51, 54–58, 63; DA 660, 661). Pâinea frântă folosită la Cina Domnului semnifică adevărul minunat că după cum omul îşi primeşte viaţa fizică de la Dumnezeu, care este izvorul vieţii, tot aşa păcătosul care se pocăieşte şi crede îşi primeşte viaţa spirituală de la Isus, Cuvântul lui Dumnezeu. Hrana fizică introdusă în corp e schimbată prin procesul digestiei în ţesuturi ale creierului, muşchilor, nervilor şi oaselor; şi de fapt devine chiar om. În felul acesta, din punct de vedere fizic e ceea ce mănâncă. La fel acela care prin studiu introduce în mintea sa Cuvântul lui Dumnezeu, şi îşi aduce viaţa la conformarea cu el prin puterea lui Dumnezeu, e schimbat dintr-un rebel, care trăieşte continuu în opoziţie cu Dumnezeu şi deci cu propriile sale interese supreme, întrun copil iubitor şi ascultător al lui Dumnezeu al cărui scop întreg în viaţă e de a reflecta chipul Creatorului său (vezi DA 660). Această experienţă preţioasă a fost făcută cu putinţă pentru om numai prin frângerea trupului lui Isus.

Se frânge. [„E frânt", KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestui verb.

Spre pomenirea Mea. [„În amintirea Mea", KJV]. Expresia aceasta arată că Hristos urma să fie absent când ucenicii Săi urmau să ia Cina în viitor. Pentru a imprima în sufletul oamenilor natura îngrozitoare a neascultării, Dumnezeu ceruse de la evrei sacrificii de animale. Dar sacrificiile acestea nu puteau prin ele însele să schimbe caracterul păcătosului care aducea sacrificiul; ele nu puteau decât să îndrepte privirea la Răscumpărătorul care urma să vină, care în propriul Său trup, urma să aducă marele sacrificiu prin care omul putea să fie împăcat cu Dumnezeu. Sfânta Cină, care a urmat după amintirea pascală a eliberării din Egipt, a fost dată, nu ca un sacrificiu, ci ca să amintească viu credinciosului de tot ce s-a săvârşit pentru el prin singurul şi marele sacrificiu adus de Fiul lui Dumnezeu pentru întreaga familie omenească (vezi Evr 9:25-28; 10:3, 12, 14).

Sacrificiul lui Hristos a fost desăvârşit; de aceea a putut fi adus numai o singură dată. Dar pentru a-l face de folos pentru toţi cei care ar căuta iertare de păcat prin El, Isus a devenit marele preot al omului în cer după înălţarea Sa, ca să prezinte acolo meritele sacrificiului propriului Său trup frânt în favoarea păcătoşilor care se pocăiesc „până va veni El" (1Cor 11:26; Evr 4:14–16; 7:24, 25; 8:1, 6; 9:11, 12, 14, 24). În timp ce Mântuitorul slujeşte în favoarea noastră în cer, înfăţişând înaintea Tatălui meritele sacrificiului Său, El invită pe ai Săi de pe pământ să ţină rânduiala care păstrează înaintea ochilor lor taina ispăşirii.


11:25 Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.

Tot astfel. [„În acelaşi fel", KJV]. Adică, cu aceeaşi solemnitate şi în acelaşi scop, şi pentru a învăţa acelaşi mare adevăr. Cuvintele acestea arată de asemenea că Domnul a mulţumit înainte de a invita pe ucenicii Săi să bea vinul (vezi Mat 26:27; Mar 14:23; Luc 22:17).

După cină. [„După ce a cinat", KJV]. Nu e cu putinţă de a determina la care punct din ritualul Paştelui a fost introdusă noua rânduire (vezi Ioan 13:2). Ea trebuia să fie o rânduială cu totul nouă, nu o continuare a praznicului pascal, a cărei însemnătate a dispărut când Hristos a murit.

Acest pahar. Printr-o figură de vorbire, paharul care cuprindea vinul stă în locul conţinutului lui. Paharul conţinea vinul de Paşte „neatins de fermentaţie" (vezi Mat 26:27).

Legământul. [„Testamentul", KJV]. Gr. diatheke, „un legământ", „o înţelegere", „un aranjament". Aici diatheke se referă la înţelegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu omul, prin care, datorită împăcării efectuate prin mijlocirea morţii ispăşitoare a lui Hristos, Dumnezeu urma să dea viaţă veşnică tuturor acelora care cred în Hristos (vezi Ioan 3:16, 36; 5:24; 1Ioan 5:12). Că acest aranjament pentru mântuirea omului era în vigoare înainte ca Isus să vină pe pământ, e cât se poate de evident, deoarece Abraam, între alţii, a fost mântuit prin credinţa în Răscumpărătorul făgăduit (Rom 4:3, 16–22; Evr 11:39, 40). Cum putea deci acesta să fie numit un legământ „nou"? Nu era nou din punct de vedere al timpului, ci din punct de vedere al timpului ratificării lui prin sângele lui Hristos. În ce priveşte legătura dintre legământul vechi şi cel nou, vezi Eze 16:60.

În sângele Meu. Se obişnuia în vremurile VT să se ratifice, sau să se sigileze, învoielile făcute între două părţi prin junghierea unui animal. În unele cazuri animalul era tăiat în bucăţi şi părţile contractante treceau printre părţile animalului despicat, semnificând prin aceasta legământul lor de credincioşie faţă de termenii legământului (Gen 15:9–18; Ier 34:18, 19). Vechiul legământ dintre Dumnezeu şi Israel a fost confirmat prin sânge de animale (Exo 24:3-8). Noul legământ dintre Dumnezeu şi om, întemeiat cu totul pe făgăduinţele lui Dumnezeu, a fost ratificat prin sângele lui Isus (vezi Evr 10:12, 14, 16, 20; PP 371).

Spre pomenirea Mea. E lucru de cea mai mare însemnătate ca realitatea Golgotei, cu toate implicaţiile ei, să nu lipsească niciodată din gândirea tuturor acelora care preţuiesc viaţa veşnică. Studiul ştiinţei mântuirii va ocupa atenţia celor răscumpăraţi în decursul veşniciei. Adevăraţii creştini vor dori să dea multă atenţie acestei teme în timp ce aşteaptă pe Domnul lor să vină (vezi Ed. 126; DA 659).

Ori de câte ori. Timpul şi frecvenţa ţinerii Paştelui fuseseră prescrise precis de Dumnezeu (Exo 12:1-20), dar nu aşa este şi cu Sfânta Cină. Frecvenţa celebrării ei e lăsată la alegerea credincioşilor. E lucru natural a gândi că aceia care iubesc pe Domnul şi sunt conştienţi de marea lor nevoie de El, vor fi voioşi să participe adesea la sfânta slujbă a împărtăşaniei.


11:26 Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

De câte ori. Vezi v. 25.

Vestiţi. [„Arătaţi", KJV]. Gr. kaggello, „a proclama", „a declara". Luând parte la rânduiala Sfintei Cine, creştinii proclamă înaintea lumii credinţa lor în lucrarea de ispăşire a lui Hristos şi în a doua Lui venire. Cuvintele lui Hristos „când îl voi bea cu voi nou în împărăţia Tatălui Meu" (Mat 26:29), încurajează pe urmaşii Săi să privească înainte prin încercări şi greutăţi la ziua glorioasă când El va reveni să ia pe poporul Său din lumea aceasta de păcat în sălaşul veşnicei fericiri şi păci (vezi DA 659). Enunţarea aceasta cu privire la arătarea sau proclamare morţii Domnului, sugerează că rânduiala nu trebuia să fie observată în secret. Ţinerea ei publică adesea face o profundă impresie asupra acelora care mărturisesc.

Ar trebui să fie evident din versetul acesta că toţi credincioşii trebuie să mănânce pâinea şi să bea vinul la serviciul împărtăşirii. Nici unul din elemente nu este consumat numai de cel care oficiază. Mâncând şi bând pâinea şi vinul, credincioşii declară credinţa lor în împăcarea deplină efectuată de trupul frânt şi sângele vărsat ale lui Hristos, şi în revenirea Lui în lumea aceasta pentru a lua la Sine pe ai Săi (Ioan 14:1-3). Rânduiala urmează să fie ţinută cât va dura timpul, de către toţi cei care sunt credincioşi. Nevoia pentru ţinerea ei va înceta când toţi credincioşii vor vedea pe Isus faţă în faţă. Atunci nu va mai fi nevoie de nimic care să aducă aminte de El, deoarece toţi Îl vor vedea aşa cum este (1Ioan 3:2; Apoc 22:4). După cum sacrificiile oferite la tabernacol pe vremea lui Moise şi mai târziu la templul din Ierusalim arătau spre moartea lui Isus în tot decursul secolelor până când Hristos a venit pentru întâia dată, tot aşa celebrarea Sfintei Cine declară că El a plătit preţul vinei pentru păcatele omenirii, şi va continua să o declare „până va veni El" a doua oară.


11:27 De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

De aceea. Adică, având în vedere ceea ce s-a spus cu privire la scopul Sfintei Cine.

Sau. [„Şi", KJV]. Mai degrabă „sau".

În chip nevrednic. Adică fără de cuvenitul respect datorat Domnului, ale cărui suferinţă şi sacrificiu sunt comemorate. Nevrednicia se poate spune că ar consista fie dintr-o purtare necuviincioasă (vezi v. 21), fie din lipsa de credinţă vitală, activă în sacrificiul ispăşitor al lui Hristos.

Vinovat. Cel care nu ajunge să aprecieze datoria incalculabilă pe care o are faţă de Mântuitorul, şi care tratează cu indiferenţă rânduiala pusă pentru a păstra proaspătă în mintea credincioşilor moartea lui Hristos, e vinovat de lipsă de respect faţă de El. O astfel de atitudine e înrudită cu aceea a celor care au osândit şi au crucificat pe Domnul. Cel care dă pe faţă o astfel de atitudine la Sfânta Cină ar putea fi considerat ca lepădând pe Domnul şi de aceea participând la vinovăţia celor care L-au dat la moarte.


11:28 Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Să se cerceteze. Înainte de a lua parte la Sfânta Cină credinciosul ar trebui să-şi revizuiască cu rugăciune şi cu grijă viaţa sa de creştin, şi să se asigure că e pregătit să primească binecuvântările pe care le asigură participarea la această rânduială pentru toţi cei care sunt în bună relaţie cu Dumnezeu. Pe bună dreptate s-ar putea întreba dacă zi după zi are o experienţă de moarte faţă de păcat şi naştere din nou faţă de Domnul, dacă câştigă în lupta contra păcatelor care-l asaltează şi dacă atitudinea lui faţă de alţi oameni e bună. Cuvinte, gânduri şi fapte ar trebui să fie cercetate, ca şi deprinderile de devoţiune personală; într-adevăr, tot ce are o influenţă asupra progresului spre atingerea unui caracter care reflectă chipul lui Isus (vezi 2Cor 13:5; Gal 6:4). În timp ce cercetarea de sine şi îndepărtarea a tot ceea ce e contrariu gândului lui Dumnezeu este o lucrare în care creştinul trebuie să se angajeze în fiecare zi (vezi Luc 9:23; 1Cor 15:31; 7T 252), Sfânta cină reprezintă o ocazie specială pentru declaraţia publică de noi hotărâri. În ce priveşte funcţiunea rânduielii spălării picioarelor, de a ajuta pe credincios să ajungă experienţa necesară de pregătire, vezi Ioan 13:4-17.

Aşa. După ce a făcut o îngrijită cercetare a vieţii sale în legătură cu Domnul, credinciosul să se apropie de masa Domnului cu voioasă recunoştinţă pentru tot ceea ce Mântuitorul crucificat însemnează pentru el.


11:29 Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

[„Cu nevrednicie", KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea acestor cuvinte. Dacă sunt omise, sensul pasajului este: „Întrucât cel care mănâncă şi bea fără să deosebească trupul".

Osânda. Gr. krima, „judecata", nu necesar pedeapsa viitoare şi finală a celor nelegiuiţi. Prin participarea cu nevrednicie la Sfânta Cină omul este expus la neplăcerea lui Dumnezeu şi la pedeapsă, ca de pildă cea menţionată în v. 30, 32.

Deosebeşte. Gr. diakrino, „a deosebi", „a discrimina". Aici înţelesul poate fi că cei din Corint nu făceau deosebire între o masă obişnuită şi simbolurile consacrate ale rânduielii, că ei nu făceau nici o deosebire între hrana obişnuită şi ceea ce era pus deoparte pentru a le reaminti despre moartea ispăşitoare a lui Hristos. E o mare deosebire între lucrurile amintitoare de evenimente obişnuite din istorie şi amintirea lucrării prin care s-a făcut cu putinţă readucerea păcătosului în favoarea divină. Credincioşii n-ar trebui să trateze orânduiala ca o simplă ceremonie comemorativă a unei întâmplări din istorie. Ea e aşa ceva, şi încă şi mai mult; ea e un reamintitor a ceea ce păcatul a costat pe Dumnezeu şi a ceea ce omul datorează Mântuitorului. Ea e şi un mijloc de a păstra proaspătă în mintea credinciosului a datoriei credinciosului de a da mărturie publică despre credinţa sa în moartea ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu