| YourFrinedlyNeighborhoodAtheistman a întrebat:

Întrebări legate de îngerii păzitori:
Când un om se naşte, apare un suflet nou, se creează un nou înger special pentru acel suflet sau unul din îngerii deja existenţi?
Dacă un om se uită la poze cu alţi îngeri sau şi-ar fi dorit să fi avut un înger păzitor poate mai faimos, unul menţionat din Biblie, îngerul va fi gelos?
După ce omul moare şi după judecata de apoi îngerul este leiberat de îndatoririle sale şi se duce să-şi caute alt suflet să protejeze?
Lucifer n-a fost înger păzitor şi el? Logic înainte să decadă.
Cine a avut înger păzitor pe Lucifer?
Adam şi Eva au avut îngeri păzitori?

Mulţumesc anticipat.

Răspuns Câştigător
| RaduMD a răspuns:

1. Unul dintre îngerii deja existenţi. Numărul îngerilor este constant şi este foarte mare.

2. Îngerii sunt capabili de emoţii (bucurie, mâhnire), dar nu de gelozie.

3. Îngerii menţionaţi după numele lor în Biblie sunt următorii trei: Mihail, Gavril (Gabriel) şi Rafael. Ei nu sunt îngeri păzitori, ci aparţin unei categorii superioare. Sunt arhangheli.

4. Îngerul este eliberat de îndatoririle sale imediat după judecata individuală. El primeşte o altă misiune, nu ştim care anume. Este posibil (chiar probabil) să fie trimis ca înger păzitor al unui alt suflet.

4. Lucifer a fost şi el arhanghel, la fel ca ceilalţi arhangheli. Prin urmare, era peste îngerii păzitori. Aşa cum acum este peste diavolii obişnuiţi (sau sub ei, depinde din ce direcţie privim lucrurile).

5. Nu cunoaştem ca Adam şi Eva să fi avut îngeri păzitori. Cel puţin înainte de căderea lor, este logic ca mai degrabă să nu fi avut.

| anonim_4396 a răspuns (pentru RaduMD):

Ma miri cu raspusurile tale, care daca se vor corecte trebuie sa aiba o sursa concreta si foarte bine informata.Care este acea sursa?
Referitor cu numarul CONSTANT al ingerilor, faci o greseala de logica matematica.Dealungul timpului populatia a crescut constant si creste in continuare, deci daca nr.ingerilor ar ramane constant, inseamna ca initial au fost miliarde.Asa sa fie oare?

| Adriana1243 a răspuns (pentru RaduMD):

Pai Ingerii sunt facuti special sa ne apere pe noi este si o rugaciune inger, ingerasul meu cand se naste cineva ingerl lui pazitor este in spatele lui si ii da ganduri de bine.Bafta! sa crezi in Dumnezeu! Funda?

Răspuns utilizator avertizat
| RaduMD a răspuns (pentru anonim_4396):

Multe lucruri despre îngeri aflăm din Biblie, care este sursă majoră a ceea ce ştim despre ei. Alte lucruri le ştim din Sfânta Tradiţie sau din revelaţiile particulare. Dintre "clasici", Sf Dionisie a scris un tratat despre îngeri. Dintre autorii noi, o carte remarcabilă despre îngeri (se cheamă chiar aşa: "Despre îngeri") a scris Andrei Pleşu. Eu am citit-o online, mi se pare că e pe www(pct)scribd(pct)ro.

Numărul îngerilor excede (probabil cu mult) numărul oamenilor. Potrivit unei teologumene enunţate şi susţinute de Sf Grigorie cel Mare, oamenii au apărut PENTRU CĂ a avut loc căderea îngerilor. Ştim din Biblie că îngerii căzuţi a fost de o treime. Potrivit acestei teologumene, Dumnezeu a dorit să completeze locurile din rai rămase vacante prin căderea îngerilor şi sfârşitul va fi atunci când toate locurile vor fi ocupate de drepţi. Cum sfârşitul nu a venit încă, putem conchide că o treime din numărul îngerilor este mai mare decât numărul tuturor sufletelor mântuite deja de-a lungul istoriei. Concluzie care sprijină ceea ce ştim deja din Biblie: că numărul lor este foarte mare.

| anonim_4396 a răspuns (pentru RaduMD):

Biblia nu prea ne spune multe despre ingeri.In Sfanta Scriptura nu se mentioneaza in mod clar si precis actul crearii ingerilor.Sf.Ion Gura de Aur explica absenta din referatul biblic a precizarilor referitoare la ingeri,scriind:"In cartea Facerii se urmarareste numai inceputul istoric al lumii vazute..."Nici in cartile lui Moise nu sunt precizari referitoare la originea ingerilor.Din cate se spune, Moise a facut acest lucru deoarece se temea ca poporul sa nu idolatrizeze aceste fapturi.Din cate cunosc eu, ingerii sunt fiinte imateriale, nu se hranesc, nu au gen si nu sunt supusi tentatiilor si ispitelor.De ce oare li s-au atasat aripi? De fapt in Matei 22:30 se sugereaza acest lucru,cand se spune:"Caci la inviere,(oamenii) nici nu se vor insura nici nu se vor marita,ci vor fi ca ngerii lui D-zeu, in cer"
Referitor la numarul lor, Sfintii Parinti ai Bisericii (in special Sf. Dionisie Areopagitul, in lucrarea sa Ierarhia cereasca si ierarhia pamanteasca) arata ca numarul ingerilor este mare, dar nu face precizarile aratate de tine.Nici Sf.Ion Gura de Aur nu face precizarile aratate de tine.
Referitor la "Despre ingeri" a lui A.Plesu,este un eseu, care trebuie luat ca atare.Ingerul apare ca o parte nevazuta a personalitatii umane.El nu este privit ca o fiinta reala.El este nascut in gandul nostruOmul devine inger si ingerul devine om,prin simplul fapt ca se reflecta unul in altul.Din eseu se desprinde si ideea ca numai Creatorul poate cu adevarat defini ingerul "in sine",intelectul uman,limitat de fizicalitatea sa,este o facultate condamnata sa nu poata gandi decat asupra "vazutelor" din apropiata sa vecinatate si nu poate gandi asupra "nevazutelor", decat tot din unghiul celor vazute "in oglinda si in ghicitura", asa cum o face credinta.
In concluzie, cred ca intrebarea mea anterioara, ramane de actualitate.

| RaduMD a răspuns (pentru anonim_4396):

Aş spune că Biblia nu ne prezintă creaţia invizibilelor în mod sistematic, aşa cum ne prezintă creaţia lumii vizibile. Altfel, adică nesistematic, îi întâlnim pe îngeri foarte frecvent în Biblie. Motivul este că Biblia începe cu Geneza, înţeleasă ca şi creaţie a vizibilelor. Începutul aventurii umane este începutul istoriei. Or, crearea îngerilor avusese deja loc înainte, ca şi revolta unei părţi din ei. Ştim că avusese loc dinainte din multe locuri din Biblie, unul fiind chiar...Geneza, unde îl întâlnim pe îngerul căzut luând chip de şarpe. Deasemenea, Biblia ne vorbeşte despre numărul uriaş al îngerilor în câteva locuri, de exemplu în Daniel 7:10. Teologumena la care m-am referit (pe scurt: omul a apărut PENTRU CĂ o parte din îngeri a căzut şi drepţii vor ocupa locurile lăsate libere) aparţine Sf Grigorie cel Mare, care a trăit DUPĂ Sf Dionisie şi după Sf Ioan Gură de Aur.

În ceea ce priveşte lucrarea lui Andrei Pleşu, nu-mi amintesc să afirme că îngerii ar fi existenţe intrapsihice. E adevărat, are un mic capitol despre ce înseamnă conceptul de "real", problemă fundamentală a ontologiei. Dar că îngerii nu ar fi existenţe obiective, eu, unul, nu-mi amintesc să spună.

15 răspunsuri:
| 4b a răspuns:

1. tu te nasti, ingerii deja sunt
2. laughing buna intrebarea asta; gelozia este cancerul mintii
3. nu stiu frate ce face pe urma ingerul, Domnul stie
4. Lucifer, "fiul zorilor", a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt si fãrã prihanã. El stãtea în prezenta marelui Creator si razele nesfârsite ale slavei ce înconjurau pe vesnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui. "Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai înaltã desãvârsire, erai plin de întelepciune si desãvârsit în frumusete. Stãteai în grãdina Eden, grãdina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe"; Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fãrã prihanã... pânã în ziua când s-a gãsit nelegiuirea în tine" (Ez.28, 12-15)
5. nu stiu
6. erau in prezenta Lui mai tot timpul
N-ai pentru cewinking

| anonim_4396 a răspuns (pentru 4b):

Intr-o lucrare care trata cu totul altceva, se specifica intr-un context, ca felul in care sunt atasate aripile ingerilor nu le-ar permite sub nicio forma sa zboare.Se facea si demonstratia respectiva.Concluzia mea,tot ce stim despre ingeri sunt simple povesti,inventate de cei care nu cunosc anatomie si legile zborului.
Raspunsul tau mi-a sugerat si urmatoarea nelamurire: daca copilului tau,din lipsa de timp, neglijenta, nepricepere sau poate cauze obiective, nu ii asiguri o educatie care sa-i permite integrarea corecta in scietate, cine se face vinovat?

| 4b a răspuns (pentru anonim_4396):

Salut copile... legea zborului zici a?!
''La lege si la marturie''; multe mai descopera omu' si nimic nou sub soarewinking
Amu raspunsul la nelamurirea ta: Urât este ca vina ta să o pui pe seama altuia.By the way, unde bati cu intrebarea asta?big grin

| anonim_4396 a răspuns (pentru 4b):

Matusica draga,raspunsul in coada de peste cu zborul ingerilor, m-a convins ca nu te bagi in "cestiuni" forte ascensionale, adica "nepamantene", asa ca o las balta.
Raspunsul la nelamurirea mea, m-a uns la rarunchi.Bag seama insa ca te-ai molipsit de la Ponta,adica una spui in tara (cand e vora de pamanteni) si alta la Comisia Europeana (adica divinitatii).Pai cine este Lucifer,nu copchilasul lui D-zeu?; pai cine i-a pus la dispozitie toate facilitatile si bogatiile,cum subliniezi si tu,fara a se ocupa si de educarea lui,nu D-zeu?; pai cine este vinovatul,macar moral,pentru atitudinea de "baiat de bani gata" a lui Lucifer,care a vrut sa-i ia locul lui taca-su,nu D-zeu? Dar,dupa mintea mea de afon in credinta (nu mai sunt liber cugetator, mi-am schimbat incadrarea.O sa-ti explic poate cu alta ocazie in ce consta deosebirea), vinovat de toata tarasenia nu este bietul D-zeu ci cei care il declara divin, dar i-au dat numai insusiri, comportamente si ganduri umane.Si-mi continui eu "cujetarile":daca aia de acum 2000 de ani mai aveau o scuza, cei de acum care nu vor nici morti sa schimbe o iota din ce-au spus premargatorii, sunt cei mai vinovati. D-zeul biblic este uneori mai uman decat zeii greci si romani. Acolo batui eu cu intrebarea mea, scumpa matusica

| 4b a răspuns (pentru anonim_4396):

big grin eu si Ponta=baba si boxul.
Amu trecem la afaceri serioase... Dumnezeu nu e de vina pentru nebunia facuta de Lucifer; iti educi copilul, da pana cand frate? forever?!
Ai libertate si iti faci de cap, cine-i de vina?
PS: amu am perceput unde ai batut; vezi ca deschisai usalaughing

| anonim_4396 a răspuns (pentru 4b):

Eram convins ca asa vei raspunde.Mortu-i vinovat, ca intotdeauna.Matuica,nu uita ca D-zeu,Creatorul si al ingerilor este o divinitate nu un parinte de rand,el este atotstiitor,atotfacator, atotetc., deci nu-i putem acorda circumstantele pe care, uneori, nu le acordam nici parintilor pamanteni.Vezi,prin imposibilitatea de a raspunde unor situatii simple, de bun-simt uneori, se deosebeste abordarea problemelor de catre religie fata de stiinta.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Salut. Cred că pentru a înţelege răspuns la întrebările tale trebuie să pornim de la alte întebări. De exemplu: Are omul un suflet? Are fiecare om îngerul său păzitor? Nu ştiu dacă ai avut ocazia să vezi răspunsul pe care îl oferă Biblia la aceste întrebări. Dar dacă vei încerca să le afli, îţi vei da seama că celelalte întebări vor dispărea. O zi bună.

| YourFrinedlyNeighborhoodAtheistman explică (pentru Someonewhoappreciatelife):

Aveam câteva lapsusuri şi curiozităţi, mă documentam cu privire la unele personaje de basm.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns (pentru YourFrinedlyNeighborhoodAtheistman):

Nu te supara dar basme terbuie sa cauti la alt compartiment, cum ar fi literatura.