Am 2 licente pe gandirea Sf. Augustin: prima la teologie, intitulata "Sf. Augustin intre teologie si filosofie", in care am facut o prezentare a gandirii sale si felul in care a influentat atat filosofia, cat si teologia ortodoxa; a 2-a licenta am sustinut-o la Filologie Clasica, unde am avut ca tema "Nemurirea sufletului la Plotin si Sf. Augustin", in care am prezentat felul in care cei 2 filosofi neoplatonici argumenteaza nemurirea sufletului.
Recomandarea mea e sa citesti Confesiunile Sf. Augustin (prefer editia de la editura Nemira deoarece cam 30% din paginile cartii sunt note de subsol si explicatii, au si editie bilingva daca stii sa citesti in latina), o alta carte interesanta ar fi Despre invatator, sau Despre minciuna. Am inteles ca se lucreaza la traducerea cartii De civitate dei in limba romana.
O carte buna care te ajuta sa intelegi gandirea Sf. Augustin este a lui Henri Irenne Marrou - Sf. Augustin si sfarsitul culturii clasice, teza lui de doctorat.
Daca cumva ai nevoie de ajutor/recomandare de autor pentru a intelege gandirea Sf. Augustin, da-mi mesaj.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Eu nu l-am citit. Și cred că sunt mulți ca mine. Spune-ne tu câteva cuvinte despre el; ce ți se pare esențial din ce a scris.
Răspunde
Eu pun genul ăsta de întrebări din două motive: fie pentru că n-am citit cartea și vreau o părere despre ea, pe lângă ce pot găsi deja pe net, înainte de a o începe (cum a fost cazul, de exemplu, cu Tomasso Campanella), fie pentru că am citit-o deja și vreau s-o discut.
Întrebarea aceasta se încadrează în primul scenariu - n-am început să-l citesc pe Sfântul Augustin, dar e pe lista mea de lecturi.
Am început să-l citesc pe Plotin, totuși, așa că dacă vrei să discuți metafizica neoplatonică cu cineva, poți să-mi scrii.
Răspunde Cum se numește cartea scrisă de Plotin?
Se cheamă "Enneade", care înseamnă "grupuri de nouă", fiindcă fiecare Enneadă conține câte nouă tratate.
Sunt șase Enneade în total, pe teme diverse. Se pleacă de la considerații etice (Enneade I) și se "urcă" pe scara metafizică până se ajunge la Unul/to hen (Enneada VI), care este principiul fundamental al realității la Platon și Plotin.
Mulțumesc de informație. Nu știu mai nimic de acest Plotin. Când am citit de Enneada m-am gândit la Eneida lui Vergiliu, pe care am citit-o cu vreo trei ani în urmă și pe care ți-o recomand. Mie mi-a plăcut mult. Seamănă puțin cu Iliada lui Homer. Și eu nu cred că e numai fabulație în istoria acelui Enea. Trebuie să fie și un sâmbure de adevăr.
Acum mă pregăteam să citesc cele trei mari poeme ale Antichității, "Iliada", "Odiseea" și "Eneida", deci mulțumesc că mi-ai întărit decizia. Mâine mă (re)apuc de "Iliada".
Legat de "sâmburele de adevăr" din Virgiliu, nu știu ce să zic, va trebui să apelezi la cineva mai instruit decât un biet școlărel.
Totuși, nu cred că e cazul, altfel l-ar menționa pe Enea și marii istorici romani. Cum se face că Titus Livius nu zice nimic de el, de exemplu?
Eu cred că poemele homerice au avut într-adevăr un sâmburel de adevăr, după cum au arătat și descoperirile arheologice ale lui Schliemman. "Eneida", însă, a fost scrisă ca o încercare de "legitimizare" a statului și culturii romane, arătându-le ascendența din civilizația elenă. "Eneida" este, desigur, o excelentă operă de literatură, dar Virgiliu nu era istoric; să ținem minte asta.
Din nou, dacă dorești vreodată să discuți (neo)platonismul cu cineva, scrie-mi oricând.
Wikipedia zice: "Eneida, considerată epopeea națională a romanilor, este un poem epic aparținând scriitorului latin Vergilius". În varianta engleză citim:
"Publius Vergilius Maro, usually called Virgil or Vergil in English, was an ancient Roman poet of the Augustan period. "
Înțeleg că sut corecte ambele forme: Virgiliu și Vergiliu.
I-am zis "Virgiliu" fiindcă așa apare în ediția mea (traducerea Mihăescu, anii '60), dar voi folosi "Vergiliu" de-acum înainte.
În general, când am de-a face cu nume grecești sau latinești, prefer să folosesc varianta cât mai apropiată de original. De exemplu, eu am spus mereu "Tacitus", iar nu "Tacit". Deși forma "Tacit" are sens dacă privim modul în care au evoluat substantivele cu terminația "-us" din latină în română ("ursus" a devenit "urs"; "murus" a devenit "mur" în zona Maramureșului etc), eu prefer etimologia - de altfel, sunt și adeptul scrierii etimologice, nu al celei fonetice - așa că spun "Tacitus". La fel și "Titus Livius" sau "Iulius Caesar" (nu "Iuliu Cezar"!).
Tot Vergilius, Titus Livius etc.
I-am rasfoit Confesiunile. Mi se pare o lectura obligatorie pentru orice ateu care crede ca intelege crestinismul
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
