| CampRock2 a întrebat:

am si eu nevoie de niste minuni pe care le-a facut Maica Domnului? ma ajutati FUNDA!

Răspuns Câştigător
| milan9 a răspuns:

Hristos îi trimite pe Apostoli în lume să predice și să facă minuni:
Luca 9, 2 - Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

Dacă odată cu apostolii s-a încheiat posibilitatea de a a face minuni, tot odată cu ei s-a încheiat și "propovăduirea împărăţiei lui Dumnezeu". Nici una din cele două nu s-a încheiat. Ele prin apostolic de abia au început.

Nu s-au mai făcut minuni? Cine a spus? De ce, pentru că vor unii să nu se mai facă? În credința lor nici că se vor face vreodată! Interpretarea tipic aberantă! Otrăvitoare interpretare a Scripturii, jenant de penibilă! Din moment ce toată Scripura este o colecție întreagă de minuni prezente la tot pasul, nimic din acest model și mod de viață nu avea să mai continue după?

Mai ales că Hristos de abia își începuse lucrarea în lume și de abia se împlinise făgăduința coborârii în lume a Duhului Sfânt despre care NIMENI NU A SPUS CĂ AR FI PLECAT DIN LUME, ci a rămas lucrător în cadrul Bisericii lui Hristos!

11 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

In Biblie, singura minune pe care Dumnezeu a facut-o prin Maria a fost nasterea lui Isus.

| Jardelin a răspuns (pentru danay72):

Dar poti spune asa si despre Domnul Iisus Hristos, ca a facut minuni numai in Biblie? Poti spune ca de atunci pina astazi, a disparut definitiv, nu a mai facut nici o minune?

| danay72 a răspuns (pentru Jardelin):

In sens fizic, dupa ce a fost incheiata scrierea Bibliei, nu s-a mai facut nici o minune cu ajutorul lui Dumnezeu.Matei7:21-23,1Corinteni13:8-10

| milan9 a răspuns (pentru danay72):

Hristos îi trimite pe Apostoli în lume să predice și să facă minuni:
Luca 9, 2 - Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

Dacă odată cu apostolii s-a încheiat posibilitatea de a a face minuni, tot odată cu ei s-a încheiat și "propovăduirea împărăţiei lui Dumnezeu". Nici una din cele două nu s-a încheiat. Ele prin apostolic de abia au început.

Nu s-au mai făcut minuni? Cine a spus? De ce, pentru că vor unii să nu se mai facă? În credința lor nici că se vor face vreodată! Interpretarea tipic aberantă! Otrăvitoare interpretare a Scripturii, jenant de penibilă! Din moment ce toată Scripura este o colecție întreagă de minuni prezente la tot pasul, nimic din acest model și mod de viață nu avea să mai continue după?

Mai ales că Hristos de abia își începuse lucrarea în lume și de abia se împlinise făgăduința coborârii în lume a Duhului Sfânt despre care NIMENI NU A SPUS CĂ AR FI PLECAT DIN LUME, ci a rămas lucrător în cadrul Bisericii lui Hristos!

| Thunderstruck a răspuns:

Daca maica asta ar fi facut minuni, nu ar mai fi existat atei sau oameni cu alte credinte.

| aladinbeci a răspuns:

Uite si o carte care te poate ajuta: Protos. Nicodim Mandita: Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, Bucuresti, 1995.

Crede-ma, este o carte ce ar merita citita de orice crestin.

| milan9 a răspuns:

Matei 7,21 " Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri". – este introdusă INTRIGA- NECONCORDANȚA ÎNTRE CREDINȚĂ ȘI FAPTĂ!

Matei 7, 22 "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?" – dacă minunile au fost făcute doar "în numele Fiului lui Dumnezeu", ele NU PUTEAU FI FĂCUTE DECÂT cu puterea Fiului lui Dumnezeu!

Matei 7, 23 "Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea." – se vede NECONCORDANȚA ÎNTRE CREDINȚĂ ȘI FAPTĂ- aceasta era singura problemă: invocau pe Dumnezeu dar în acelașii timp ei mai "lucrau și fărădelegea"!

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Salut. Biblia nu arată că Maria, mama lui Isus ar fi făcut vreo minune. Celelalte lucruri se bazează pe tradiţia omenească ce a apărut mai târziu, nu pe Cuvântul lui Dumnezeu.

| Jardelin a răspuns (pentru Someonewhoappreciatelife):

Vezi ca ai pe unul mai sus care spune ca Pururea Fecioara Maria a facut o minune, nascindu-L pe Mintuitorul Iisus!

| Someonewhoappreciatelife a răspuns (pentru Jardelin):

Naşterea lui Isus a fost o minume înfăptuită de Dumnezeu. Maria a fost doar folosită pentru a se realiza acest lucru.

| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns:

In primul rand sunt icoanele facatoare de minuni.
Maica Domnului ne poate da mai multe semne, despre ce va sa vina, un necaz, si asa mai departe, deoarece ea este rugatoarea noastra catre Dumnezeu.
Faptul ca ea ne ajuta de fiecare data cand ne rugam la ea, este o minune.
Daca dai un search pe Google sigur poti gasi nenumarate minuni ale Stapanii Noastre si Nascatoare de Dumnezeu