| cineva4444 a întrebat:

Deja de 4 ani sunt într-o stare de tristețe continuă, lipsă de motivație, gânduri suicidale, crize de plâns, aparent, fără motiv și deja am ajuns la câteva tentative de suicid. Eu nu simt că trăiesc pentru mine, nici măcar nu simt că trăiesc – doar exist și nu mă sinucid pentru că nu vreau să-mi distrug familia.Nu mă simt demnă de iubire sau de afecțiune, nu cred că într-adevăr aș conta pentru cineva, pentru că am fost abandonată de atâtea ori de oameni la care am ținut extrem de mult, încât am ajuns să mă urăsc și să mă învinovățesc pentru tot.

Am încercat să mă deschid mai mult, dar mi-a fost reproșat că o fac pentru atenție. O nouă zi e o nouă tortură pentru mine, simt că doar degradez pe zi ce trece și nu ating nicio performanță. Am eliminat oamenii toxici din viața mea, mi-am găsit un alt anturaj, mă simt bine când stau cu ei. Însă pe urmă ajung acasă și realizez cât de singură mă simt de fapt.

Oamenii încearcă să mă ajute spunându-mi cât de tare sunt și cât de mult țin la mine, iar asta mă deprimă și mai mult, pentru că nu simt că o merit. Am luptat singură până acum cu demonii din capul meu, dar am ajuns la un moment în care simt că mă înec, iar eu sunt prea departe de mal.

Aș vrea să fiu iubită, să iubesc și să înțeleg ce e fericirea, dar, în același timp, abia de am motivație să mă ridic din pat fără să plâng. Uneori îmi doresc să fiu lovită de o mașină sau să mor în somn, astfel nu ar fi suicid și nu aș mai fi „proastă" că nu am știut să prețuiesc frumusețea vieții.

E greu să te trezești și să adormi cu gândul că nu mai ai nici un motiv să trăiești. Aveam un par lung frumos iar in aceasta seara dupa ce mama s-a suparat pe mine mi l am taiat pentru ca urasc ce vad in oglinda in fiecare zi…ma abtin atat de mult sa stau aici si sa nu o fac.e asa de greu

Răspuns Câştigător
| dullcat a răspuns:

Imi pare rau sa aud prin ce treci.Ai fost la vreun psiholog pana acum? Pana nu depistezi cauza pentru care te afli in aceasta stare de 4 ani, plus motivul pentru care nu simti ca meriti sa fii iubita si sa mai traiesti, nu vei putea incepe sa te vindeci. Orice problema incepe cu descoperirea cauzei, ca apoi sa stii cum sa o abordezi pentru a gasi solutia potrivita.

Nu stiu daca te uiti la filme, dar personajele feminine adesea isi taie parul cand sunt in zone asemanatoare cu cea in care te afli tu, sulfeteste vorbind. Cred ca asta e un semn, pentru un nou inceput, un gand de la tine pentru tine, pornit din subconstient.Parul e totusi doar tesut mort pe masura ce se indeparteaza de scalp.E doar o extensie a ta si nu inseamna nimic. Fara tine, fara sufletul tot si tot ce esti tu, parul nu ar fi frumos.Tu ii dai viata. Faptul ca ai simtit nevoia de a-l taia, nu cred ca e un gest pentru ca nu mai suporti sa te vezi in oglinda. Ci e un gest pentru a prelua controlul, cand simti ca nu ai deloc control in jurul tau. Si asta e bine! Am putea spune ca parte face chiar dintr-un ritual de purificare, asa cum faceau femeile in trecut.

Deci iti sugerez sa mergi in una din zilele urmatoare cu mama ta la salon, sa ti se ofere o noua forma parului, un nou look pentru tine. Eu sunt sigura ca el este frumos si acum, mai ales ca ai taiat partea care nu mai avea viata. O podoaba capilara poate fi absolut superba si fara sa fie lunga. Totul e despre atitudine si increderea de sine, iubirea de sine. Chiar daca nu iti dai seama, o parte semnificativa din tine vrea sa traiasca mai mult decat pentru ce spui tu aici, adica sa nu-ti faci familia sa sufere.

Se spune ca persoanele care se sinucid au un singur regret : in ultima clipa inainte de impact, regreta ca au facut-o, ca s-au aruncat. Ai simtit vreodata asta in tentativele tale? Daca inca esti aici, inseamna ca undeva adanc, tot exista acolo o farama de speranta. Chiar crezi ca merita sa renunti asa usor? Pot sa intreb ce varsta ai? Spui ca ai fost abandonata de atatia oameni, dar de fapt, daca renunti la viata, atunci inclusiv tu te abandonezi pe tine, cea din trecut, care sigur e undeva acolo si doreste sa o ia de la capat. Crede-ma ca nu merita sa renunti. In viata, indiferent cat e de greu, tot noi trebuie sa fim propriul sprijin, niciodata altii. Oamenii vin si pleaca, dar noi trebuie sa fim mereu acolo pentru propriul suflet, cand avem nevoie. Iar daca tu nu vrei, din pacate nici cei din exterior nu vor putea sa te ajute.

Oricat de jos te afli, toti meritam un nou inceput.Dar daca nu facem pasul ala, primul pas, nu-l vom primi. Sunt sigura ca prietenii tai te vad cu adevarat cum esti tu acum, si cum esti mereu, adica puternica, frumoasa, si orice e pozitiv in lume, chiar daca tu te-ai disociat si te privesti cu un filtru acuzator, plin de uratenie. Prietenii si familia ta te privesc fara acel filtru, asa cum esti tu defapt.Asa ca incerca din rasputeri sa ii crezi.

| cineva4444 explică (pentru dullcat):

Mersi frumos pentru cuvintele frumoase❤️Am 15…

10 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Dăruiește-ți sufletul și viata Mantuitorului Hristos, povestește-I tot ce simți, ce te doare. Viata nu e despre noi, e despre El, Roagă-te sa te ajute sa găsești scopul pentru care te-a creat El. Încearcă-sa facu lucruri care aduc altora bucurie, asta ne încurajează și pe noi. Întra a-o pe mama dacă nu cumva a făcut avorturi, acești copii sunt mai predispuși la sinucidere.

| cineva4444 explică (pentru ania):

Doua avorturi a facut

| Violleta2022 a răspuns:

Suna GRATIS la Telefonul Copilului si vei primi ajutor 116-111

Ori instaleaza-ti aplicatia asta mobila, care ofera consiliere gratuita, direct de pe telefonul mobil

http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

| 116111 TelefonulCopilului a răspuns:

Buna!

Hai sa vorbim! Asociatia Telefonul Copilului poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Poti primi ajutor specializat in mod gratuit si in deplina confidentialitate.


Apelul catre 116111 este gratuit din retelele Telekom, Orange si Vodafone, de luni pana vineri, intre orele 08.00 – 20.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente


Daca te simti in largul tau mai degraba in mediul online, ne poti scrie la 116111@telefonulcopilului.ro sau pe http://www.116111.ro (disponibil 24/7).

Poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra disponibila pe dispozitive android Happygraff http://www.116111.ro/descarca-aplicatia


Noi te ascultam oricand si pentru orice problema!

| Alexia999997777777777777 a răspuns:

Bună nu o sa încep acest mesaj spunând " nu, nu te sinucide", pentru ca știu ca nu te ajuta si nu asta cauți.
Viata este un joc greu, nu toți îl trec.
De asta oameni care aleg sa fie lași și sa moara doar ca să scape de greutăți sau probleme care nu au o rezolvare și te asigur ca au.
Este firesc, asta simțeam adesea pentru ca nu sunt o persoana înconjurată de atât de mulți oameni, dar dacă te sfătuiesc într un fel este ca compania propriei persoane este atât de plăcută, restul sunt doar oameni trecători, iar oamenii dragi care țin la tine sunt întotdeauna părinții( bineînțeles excepții și de părinți care nu au dreptul sa fie numiți asa).
Fii asa cum dorești, oamenii care au spus ca te comporți nu știu cum pentru atenție sunt cei invidioși care și ar dori sa fie ca tine ( și o sa zici: da dar nu are cum, nu sunt destul de ok ca persoana, ba crede-mă ca ești altfel nu primeai atâta ura.
Ești doar o persoana diferita, adică îți faci greu prieteni pentru ca asa ești tu construita, lucrurile se pot schimba în timp.
Prietenii adevărați cu greu ii găsești, iar restul cei falși care te critica și încep sa se bucure fals pentru reușitele tale sunt cei mai veninoși.
Ai încercat ceva nou?
Sa pictezi, sa desenezi ( nu îți trebuie talent), sa scrii într un jurnal, petrece timp cu familia ta, în natura.
Ai un animal de companie?
Acesta te-ar putea ajuta, un câine este loial și dacă ai observat și câinii și pisicild când își vad stăpânul suferind sunt acolo pentru el și da.

Ce vreau sa zic pe lângă tot romanul asta este fi puternica, nimic nu este ușor, gura lumii este rea și de neastupat, crede în tine și lasa-i sa latre singuri.
Ce dacă vrei atenție?
Cine nu vrea?
Încearcă te rog sa te redescoperi și lucrează la tine și începe sa crezi ca exiști cu adevărat, ca duci o viata buna și ca o poți îmbunătății, lucrurile se pot rearanaja, schimba, moartea este decizia finala și pierzi tot și nici nu poți schimba asta.

| cineva4444 explică (pentru Alexia999997777777777777):

E trist faptul ca mereu am ascultat ce parere au oameni despre mine iar probabil asta m-a afectat si mai mult.

| Alexia999997777777777777 a răspuns (pentru cineva4444):

Este de înțeles, dar părerile altora nu te definesc.
Iar ca să capeți încrederea în tine o sa dureze și probabil pe viitor o sa trebuiască sa consulti și un pshiholog ( este mai ok sa asculți și sfaturile unei persoane care a studiat ani buni în acel domeniu și se pricepe sa lucreze cu oamenii).

| Fonk a răspuns:

Tu sti ca daca te $inuc! zi te vor lua demoni si te vor arde in veci vecilor, in iazul cu foc de care e vorba. Hai ca daca e te linistesc. Acum nu simți nimic si vei zice: Ah ce plictisită sunt azi, ia sa ma joc cu cuțitul.
Si dupa nu vrei sa stii la ce esti supusa in iad: vei arde la ordinul milardelor de grade adica de 10.000 ori mai tare arde focul iadului decat lava din vulcani cu lava pe care ii avem pe pamant. Ar trebui sa plangi daca ai sti la ce ai fi fost supusa.

Sfat: linisteste-te fata mea, gasesteti o pasiune, sunt baieti cati vrei in scoala, nai gasit unul care sa-ti placa?, ai o familie langa tine care te iubeste, esti o fata frumoasa, viata e frumoasa, daca nu team motivat te rog din tot sufletul meu si din inima mea de băiat sa nu te sinucizi si vreau sa te duci la un psiholog (nu sunt cretin, pshihologul te va ajuta sa treci peste tot ce nu-ti se pare normal)

De ce nu-ti place viata si ceti lipseste?
Nu vrei sa fi cu nici un baiat in viata ta?
Spune-mi ca voi fi aici sa te ajut.

Te rog.

| GeorgeVL2005 a răspuns:

Te salut! Mi-am facut cont doar ca sa dau reply la strigatul tau de ajutor. Stiu prin ce treci si anume o criza adolescentina. Daca vrei sa vorbim despre asta lasa-mi ceva email/Instagram. Cred ca te pot ajuta!