anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Heyy, TPU! Am o problema destul de grava... Anul acesta sunt în clasa a 8-a și urmează să dau E.N (Evaluarea Națională), care după cum bine știți se dă din LLR (Limba și Literatura Română) și Matematică. La LLR examenul se dă din 70% literatură și 30% gramatica, ceea ce este foarte bine pentru mine deoarece nu îmi place gramatica dar având în vedere avantajul meu nu o să-mi fie chiar așa de greu să învăț puțină gramatica și o să pot să fac de un 9-10 la LLR (Daca o să mă pregătesc) pentru că anul trecut în teza am luat 8 (destul de ok). Dar la matematica e cu totul altă treabă. Anul acesta am început geometria în spațiu și sunt total paralel. Hai sa zic că mă descurc mai bine cu algebra anul asta dar în 5-7 pot sa zic că e mult mai ușoară geometria decât algebra, pentru că la alegere sunt calcule peste calcule și reguli peste reguli la care mă mai încurc pe când la geometrie aplici o teorema acolo și ai scăpat. Anul trecut am luat 5 în teza la mate (foarte rău) și am un singur liceu teoretic la mine în oraș la care se pot gândi doar cei care sunt pe la nivelul de nota 9. Am avut un prieten care în 5-8 avea medii de 9.20-9.30 și la capacitate a luat 7 și a intrat doar la un liceu tehnologic. Eu în 5-7 am avut medii 8.30-9.20 (recunosc că nu m-am omorât) și la matematica stau oribil și dacă nu o să iau macar un 7 la mate (ca să nu pomenesc de 8) nu o sa pot sa merg la liceul teoretic din orașul meu. Țin să menționez că ultima medie cu care s-a intrat anul trecut la liceul la care îmi doresc sa merg a fost de 8.70 (Nu vă imaginați că la Mate-Info). Sunt un copil foarte bun la materiile care îmi plac dar niciodată nu mi-a plăcut matematica. Daca o sa intru la liceul tehnologic ai mei o să mă bată la cap toți ăștia cei 4 ani de liceu cu: Vaaaaaiii de mine, iarăși ți-ai luat un moment de pauza? Vrei să-ți pici Bac-ul așa cum ai picat și capacitatea? Vrei sa nu poți merge la facultate? Ti-ar coveni să muncești de la 4:00-5:00 dimineață până la 22:00 seara pe 1500 de lei? (Sunt foarte buni cu mine dar le pasa foarte mult de situația mea școlară). Ideea de baza este că nu știu cum să fac sa iau un 7 sau 8 la mate. Așa că vreau sa vă întreb pe voi: Cum să-mi organizez timpul? Cum să învăț la matematica? Și cum pot sau iau un 8 sau daca nu macar un 7 la matematica? (Îmi pare foarte rău dacă am făcut unele greșeli gramaticale sau de scriere dar m-am grăbit!) Aș prefera să îmi dea cineva sfaturi care a luat o nota mare la E.N însă orice sfat e bine venit! Mulțumesc! Apropo: Voi la ce profil ați intrat? Cât ați luat în E.N? Sănătate!

Răspuns Câştigător
| Violleta2022 a răspuns:

La matematica se invata foarte simplu: cu pixul pe hartie, rezolvand zeci si sute de exercitii si probleme!
Daca faci asta in fiecare zi 1 ora, iar in wekeend 3-4 ore, atunci vei invata matematica foarte bine.

| Contascuns0742 a răspuns (pentru Violleta2022):

Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat un răspuns scurt și la obiect! laughing)

5 răspunsuri:
| ania a răspuns:

Cel mai bine te pregatesti daca te uiti pe net la testele dd antrenament de care s-au dat anul trecut si care au pe net si rezolvarile si rezolvi cat stii si incerci sa intelegi restul.Mai intreaba ce nu intelegi la vreun test si un coleg care se descurca la mate.
Daca nu te atrage mate, mai bine alege un profil unde nu se pune accetul pe mate, la acele profile nici nu se mai face mate din clasa a 11-a si nu se da bacul din mate.Conteaza sa te ganesti la ce facultate ai vrea sa mergi in functie de talentele naturale si asa sa iti alegi liceul si profilul.

| Catrice a răspuns:

Mare chestie, te transferi după la teoretic dacă nu-ți place.

| Ariana131 a răspuns:

N am luat o nota mare la matematica când am dat eu evaluarea națională, însă te pot ajuta. In primul rand, acest examen a devenit mai ușor pentru ca acum sunt grile, trebuie doar sa știi sa calculezi și sa știi formulele. Dacă nu poți învăța din clasa, cauta teste de antrenament pentru evaluarea națională și fa cât poți din acele subiecte, vezi ce formule ar mai trebui sa înveți sau sa le repeți. Si nu înțeleg părerea părinților tai in legătură cu un liceu tehnologic. Ce legătură are cu bacul? Ce nu înveți la ore, înveți singur. Eu am fost la un liceu tehnologic, pe un profil real pe științe ale naturii și ce sa vezi, am luat bacul și sunt la o facultate bună chiar dacă nu are legătură cu profilul la care am fost. Dacă înveți după-amiaza e cam greu pentru ca ajungi obosit acasă, încearcă sa faci testele dimineața, când poți, sau poți vorbi cu profesorul sau profesoara, după ce termina materia de predat, sa faceți teste in clasa, mie asa mi s ar părea normal.

| Contascuns0742 a răspuns (pentru Ariana131):

Și părinții mei au spus că nu e o problema chiar așa de grava daca intru doar la tehnologic. Dar ideea de baza este că liceul tehnologic din orașul meu nu prea,, se face școală". Toți prietenii și persoanele pe care le cunosc îmi spun asta.