| Anonimul69699 a întrebat:

am o problema minora. Mama mea a plecat in strainatate de curand, cateva ore, imi este foarte dor de ea si nu sunt foarte trist, ca oricare altcineva.Din pacate, ce ma face foarte trist este ca va trebui sa ma mut la tatal meu (sunt divortati), stau cu bunicii, o matusa si o verisoasa.Acolo este foarte strict, din cate am inteles nu am voie sa-mi aduc calculatorul, sunt foarte nervos din cauza aceasta, da, recunosc, petrec foarte mult timp pe el dar am nevoie de el pentru niste proiecte la scoala, dar el insista sa nu-l aduc ci sa-l las acasa ca il voi face pe laptopul lui vechi. Merge greu si nu-mi place.Acolo problema este ca eu nu cunosc pe nimeni, nu am prieteni.Mama mi-a spus ca in weekend-uri sa vin acasa, din experientele antecedente nu ma vor lasa sa vin, mama mi-a mai zis sa vin dupa scoala, dar la fel, nu cred ca ma vor lasa. Ziua mea se apropie si eu sunt pur si simplu distrus, sunt trist si pur si simplu imi vine sa plang de nervi, nu vreau sa merg, 3 luni acolo vor fi de cosmar, daca ei nu ma vor lasa sa vin, voi veni eu de unul singur. Vreau putin ajutor deoarece trec prima data prin asa ceva.Multumesc

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Yunnochan a răspuns:

Nu poți numi această problemă "minoră" dacă pe tine te afectează tare mult ce se întâmplă. Este o problemă majoră care te chinuie destul de tare din ce am citit.
Eu nu am experimentat niciodată cum ar fi să trăiești pentru un anumit interval de timp fără un părinte, dar cred că m-ar afecta și pe mine foarte mult. Nu mă înțeleg deloc cu părinții mei, iar cu tatăl meu parcă duc un fel de război fără sfârșit, dar adevărul este că mi-ar fi greu de imaginat viața fără unul dintre ei.
Este trist faptul că tatăl tău nu te lasă să îți aduci calculatorul, dacă tu ești atât de atașat de el, probabil că ar fi trebuit să țină și cont de preferințele tale. Cam orice adolescent nu poate trăi fără calculator și acest lucru nu este unul neapărat rău. Însă, ar trebui să ieși mai mult și pe afară și să încerci să descoperi lumea, să cunoști oameni noi în locul unde urmează să locuiești pentru un timp. Pentru că crede-mă pe cuvânt, este groaznic să simți singurătatea cum te lovește din plin. Eu chiar dacă nu m-am mutat niciodată și stau de când m-am născut în cartierul meu, nimeni nu mă bagă în seamă... E groaznic să nu ai prieteni și să simți că nu poți spune tot ce ai pe suflet cuiva pentru că da, aș avea multe lucruri de spus. Aș vorbi atât de mult, că oamenii s-ar plictisi de faptul că aș vorbi așa de mult pentru că oamenilor nu le plac oamenii care vorbesc încontinuu, presupun. Dar, din păcate, nu pot face asta. Încrederea este ceva care se dobândește prea greu și se pierde prea ușor. În cauzal meu, încrederea în cineva este aproape imposibilă.
Sigur îți vei face niște prieteni pe acolo dacă încerci să fii și sociabil. Oamenilor le plac oamenii sociabili. Chiar dacă popularitatea în ziua de azi înseamnă să calci alți oameni în picioare, te-aș sfătui să te axezi pe felul tău de a fi când îți dorești să îți faci prieteni și nu să necăjești alte persoane în folosul tău. Habar nu ai cât de tare doare. Fii doar tu, nu purta o mască pentru că în acest mod vei avea mai mult de suferit. Vei simți că nimeni nu te înțelege și asta nu va fi automat din cauza colectivului tău, ci din cauza faptului că tu nu te-ai dezvăluit cu adevărat lor. Dar totuși, ai grijă în cine îți pui încrederea pentru că nu toată lumea îți dorește binele. Unii oameni vor să îți vadă slăbiciunile ca să te distrugă. Ai grijă ce fel de prieteni alegi și asigură-te că te arăți lor doar atunci când vei avea 100% încredere în ei. Este adevărat că prietenii adevărați sunt foarte greu de găsit, dar nu este imposibil. Îți urez succes în găsirea unor prieteni!
Te cred când spui că ai nevoie de ajutor, trecând prima dată prin ce treci pentru că și eu eram la fel înainte. Nu ceream ajutor nimănui pentru că îmi era jenă să o fac, dar în adâncul meu, cerșeam ajutor. Dar nimeni nu a auzit niciodată acele strigăte de durere din mine. Nu am trecut încă peste nimic și totul se simte astăzi mai intens ca niciodată. Nu îți pot spune "te vei obișnui" pentru că odată ce durerea te cuprinde nu te poți obișnui cu ea. Te poți obișnui cu orice, dar nu și cu durerea. Mereu vei tânji la fericire.
Ca să nu te mai simți atât de trist, să te sfătuiesc să faci ceea ce îți place și să găsești lucruri care să îți țină mintea ocupată de la gândurile tale negre. Eu asta fac și 45% mă ajută. Nu sunt rezultate mari, dar mă simt mai optimistă de când fac ceea ce îmi place. Am încercat să mă îndepărtez de tot ceea ce îmi place să fac și am căzut mai jos decât eram. Acum am ajuns la un anumit nivel din trecutul meu, tot foarte jos, dar nu la fund. Poate vei gândi că doar statul pe calculator îți este pasiunea și te ajută să uiți. Află că mai există o grămadă de lucruri pe care le poți face ca să îți atragă atenția de la realitatea din jurul tău. Trebuie doar să te aventurezi și să încerci. Timpul nu vindecă, ci noi ne vindecăm. Timpul este doar un pretext, un fel de extensie care stă pe lângă acceptarea care vine de la noi. De aceea există persoane care se vindecă mai repede, altele care se vindecă cumplit de greu și altele care nu se vindecă deloc. Depinde de tine cum privești lucrurile. Dacă tu încerci măcar să te privești pe tine într-o lumină bună, dacă încerci să speri și să ai vise, să faci ceea ce îți place, este un pas uriaș spre vindecare.

| Anonimul69699 explică (pentru Yunnochan):

Multumesc mult! M-ai ajutat mult.Am sa tin cont de ce ai spus si sper sa iasa ceva de aici, imi pare rau de deintelegerea ta cu parintii, nici eu nu stau prea bine cu tata dar o sa incerc sa ma adaptez acolo, totusi momentan ma axez pe mama care e pe drum si crede-ma ca sunt foarte ingrijorat.Multumesc inca o data!

| Yunnochan a răspuns (pentru Anonimul69699):

Ce-i cu atâția de "mulțumesc"? Chiar nu ai niciun motiv să îmi mulțumești. Mă bucur că am avut cu ce să te ajut prin vorbele mele! (sincer credeam că vei da la gunoi ce-am spus... )
Ține minte ce mi-ai spus: că vei ține cont. Sigur va ieși ceva, dacă nu astăzi, atunci mâine, dacă nu mâine, logic că va fi în altă zi. Dar soarele va răsări și el cândva și atunci vei vedea cât de frumoasă este strălucirea lui. Eu încă îl aștept.
Este normal să fii îngrijorat pentru mama ta, nu pot știi cum este dar îmi pot imagina că îți este teribil de greu. Fii tare, totul va fi bine, ai să vezi!

| Anonimul69699 explică (pentru Yunnochan):

Si totusi venind vorba de prieteni, adevarati am doar unul, restul, ma gandesc ca sunt cam asemanatoare cazurile, sunt cu mine doar pentru bani/interes.Ma gandesc ca toti am experimentat o chestie de genul..esti cu un prieten, radeti, vorbiti mult, va simtiti bine iar apoi vine alt prieten de al tau, se baga in seama cu el si tu esti cam, nu esti.Patesc des asta si incerc sa ma axez mai mult pe prietenii adevarati.Si ce-mi place, e ca ei se supara de ce nu mai vorbesc cu ei..in fine.Sincer, am devenit foarte introvertit si nu asa de sociabil, depresie lunga, doar din cauza unei despartiri, asa ca am decis sa raman singur pentru o perioada deoarece, nu vorbesc absolut cu nici o fata, pur si simplu nu vreau si nici nu am cu cine, la varsta asta ar trebui sa ma axez mai mult pe scoala deoarece am vazut multi adolescenti care, la 16 ani, se axeaza mai mult pe fumat, fete, baut ceea ce pe mine chiar nu ma pasioneaza.Multumesc inca o data happy

| Yunnochan a răspuns (pentru Anonimul69699):

Mda, ai dreptate. Am experimentat de atâtea ori momentul acela când un prieten te îndepărtează pentru altul că în prezent mi-am dat seama 100% că nu am avut niciodată niciun prieten adevărat și că toți au fost doar... niște persoane trecătoare din viața mea. Presupun că majoritatea lucrurile din viață sunt trecătoare, cu excepția amintirilor. Ele rămân mereu și nu au unde să plece. Amintirile frumoase îți bucură sufletul de fiecare dată când te gândești la ele cu intensitate. Dar amintirile neplăcute te torturează pentru vecie. Eu trăiesc în trecutul meu, deci...
Dacă m-ai putea crede, pe cuvânt că eu sunt antisocială și nu mă simt deloc în largul meu lângă multe persoane. Poate pentru că singurele persoane care m-au băgat vreodată în seamă au fost cele care aveau scopul de a mă da jos... Urăsc să îmi pun încrederea în cineva și tocmai de aceea am ales să numai am încredere față de oamenii din jurul meu. Dar poate că (,) cu timpul, voi găsi și ei niște oameni pe care să îi pot numi "prieteni". Nu strică dacă sunt optimistă.
Este foarte bine că nu te pasionează ce fac băieții în general, chiar e un lucru bun din punctul meu de vedere, cu toate că societate promovează chestiile de genul.
Din nou îți spun, nu am făcut nimic în mod special, așa că nu merit mulțumiri.

6 răspunsuri:
| Andreeush a răspuns:

Încearcă să te acomodezi cu noua situație, nu ai de ales.
Cu bunicii tăi de ce nu poți rămâne?

| Anonimul69699 explică (pentru Andreeush):

Nu e vorba ca, nu pot ramane dar, cand tu te simti inconrotbail/neplacut/etc ti-ar place sa stai in acel loc? Ti-ar place sa-ti spuna cineva ca nu ai voie sa faci ce-ti place? Crede-ma ca pentru unii oameni, chiar si cele mai mici neplaceri create, ii afecteaza enorm.