| Cristina2020 a întrebat:

Hello! As avea si eu nevoie de o parere obiectiva din partea voastra. In urma cu 3 ani de zile, printr-un prieten comun, l-am cumoscut pe M. A fost placere si atractie la prima vedere, insa dupa aproximativ o luna el a plecat din tara. Cat timp a fost departe, am pastrat legatura, deveniseram prieteni si am stabilit de comun acord ca peste cateva luni, la intoarcerea lui in tara, vom avea o dicutie depre noi si despre o posibila relatie. Timpul a trecul e s-a intors, discutia nu a mai avut, iar atitudinea lui s-a schimbat, ignorandu-ma din ce in ce mai mult. Eu am suferit, insa in surt timp am cunoscut pe altineva, m-am indragostit si suntem impreuna si in momentul de fata. Buunn...insa trecutul nu da pace, cel putin trecutul neconsumat. Chiar daca intre timp, eu si M suntem foarte buni prieteni, orgoliul meu de fata respinsa vrea uneori sa iasa la suprafata. M este cel mai bun prieten al meu, nu exista lucru pe care sa nu il pot vorbi cu el si nu exista ajutor sa i-l cer si sa nu mi-l dea. Suntem unul langa altul la bine si la greu laughing a avut partea de o relatie timp de cateva luni, il vedeam fericit si ma bucuram pentru el, desi ma intrebam des in sinea mea ce a avut ea si eu nu. Karma sau destinul a facut ca ei doi sa se desparta in urma cu 2 luni, iar el a plans pe umarul meu. Si usor-usor a iesit la iveala adevarul: ca el ma place, ca il atrag, dar ca nu imi poate oferi viitorul pe care il merit, ca nu este suficient de bun pentru mine si ca eu merit sa am relatia din prezent, ca ma iubeste si ca daca nu as fi avut relatie, ar fi depasit orice limita a prieteniei cu mine, ca ma aprecieaza pentru ceea ce sunt si ca mereu va fi langa mine, indiferent de situatie.
Eu imi iubesc relatia actuala, nu am facut nimic care sa o puna in pericol, insa in ultima perioada ma gandesc din ce in ce mai des ce ar fi fost daca...

4 răspunsuri:
| Freya1 a răspuns:

Daca el te vroia iti spunea de la inceput "uite cum sta treaba.Eu nu am bani si poate nu am cum sa iti fac traiul ca si in paradis, dar te plac, te vreau si daca vrei sa tragi la aceias caruta cu mine sa ne indeplinim visele m-as bucura mult" si va intelegeati.Dar nu, el a preferat sa vorbeasca cu tine cat a fost plecat pentru ca nu aveam cu cine si pe al cui umar sa planga si pe urma asa ai si ramas, batista lui de sters nasul.Acuma ca e singur ce s-a gandit, ca poate te combina pe tine, da nu oricum, ci sa ramai cu iubitul tau si cu el sa ai o prietenie cu benefici.

| Holiday a răspuns:

Stii cum e treaba de fapt? Cat i-a fost bine nu l-ai interesat, cand lucrurile nu au mai sunt bune, dintr-odata si-a dat seama ca esti buna. Iar vrajeala cu "nu-ti pot oferi ce meriti" e de toata jena.
Tu faci cum vrei pana la urma, dar ar fi ilogic sa ii oferi orice sansa, chiar si la nivel de gand. Chiar ar fi indicat sa mai racesti relatia de prietenie si sa nu-i mai povestesti toate alea si nici sa accepti sa-ti povesteasca el.

| PersonajFictiv a răspuns:

Pai, daca simti ca nu esti destul de fericita in relatia din prezent, pleaca.
Ce rost are sa stai si sa te gandesti mereu "oare cum ar fi daca?"?

Apoi, chiar e asa greu sa iti raspunzi la asta, avand in vedere ca il stii de F. UCKING 3 ani?
Stii cum gandeste, cum se comporta, ii stii defectele, calitatile, ai si tu o intuitie feminina cu ajutorul careia il poti citi ( probabil, daca e buna ).
L-ai f#te? Ai fantezii cu el, te prinzi gandindu-te la el in alt mod decat amical etc?

| gabriielaaa a răspuns:

Dragă de credea doar ca nu i bun petru tine tio spunea din timp nu astepta trei ani. Vrea un pasament si na îți spune toate astea sau se simnte prost ca tu îi esti aproape si el tea respins si a gasit o scuză. Eu zic ca nu merită si bucurat că cel pe care il ai tie alaturi si la bine si la rău.