| Me29 a întrebat:

BUNA,
Am niste nelamuriri la care sper sa imi puteti raspunde : cu ce scop se tine postul negru? de ce negru si nu normal ca miercurea si vinerea? Ce sefmnifica el?

7 răspunsuri:
| Filip23 a răspuns:

Sf Vasile cel Mare atragea atentia ca tinerea poruncilor omenesti nu are mare folos fara tinerea poruncilor lui Hristos. Si cred ca e important mai intai sa stii semnificatie zilei in care faci asta.

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| RaduMD a răspuns:

Se cheamă "post negru" fiindcă vezi negru atunci când îl ţii...

Glumesc, desigur.

Creştinii ţin post negru din diferite motive: de a face mai mult decât minimul necesar pentru mântuire, de a face o faptă de credinţă pentru sufletul lor sau pentru un alt suflet, care poate că a părăsit lumea aceasta, din dorinţa de a-L imita pe Domnul, care a ţinut post negru, etc.

Singura zi în care Biserica ne cere, dacă putem, să nu mâncăm până la apusul Soarelui este Vinerea Mare, zi de doliu pentru fiecare creştin.

| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns (pentru RaduMD):

Biserica ne cere de fapt in mai multe zile :

5 ianuarie – Ajunul Bobotezei

Vinerea dinaintea Paștelui - Vinerea Mare

Sambăta dinaintea Paștelui – Sâmbăta Mare

29 august – Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

14 septembrie – Înălțarea Sf. Cruci

| RaduMD a răspuns (pentru ΟρθόδοξηΠίστη):

Aşa este, ai dreptate.

| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns:

Postul (sl. пост) este înţeles în general ca o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea şi vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică, posturile (şi însemnate în calendarul bisericesc). Totuşi, postul este şi o practică de nevoinţă sufletească şi atenţie sporită, trezvie. Postul include reţinerea de la gânduri şi fapte rele şi de la relaţiile conjugale.
Postul total sau ajunarea (uneori numit, destul de nepotrivit, de altfel, "post negru") este renunţarea totală la mâncare şi băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire şi aşteptare. În acest sens, ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie.

În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (luni-vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtăşanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării.
Cand tinem post negru ne aducem aminte de Mantuitorul care a postit, la fel si Moise, si altii.

Sfintii Parinti despre Post:
"Stăpâneşte-ţi pântecele atâta timp cât nu te stăpâneşte el pe tine" - Patericul egiptean

"Feriţi-vã de a măsura postul cu o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolului care, deşi nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască" - Sfântul Vasile cel Mare

"Fiilor, bine este a-l sătura pe cel flămând şi sărac, şi asa să posteşti" - Patericul egiptean

"E cu neputinţă să ardă focul în apă, e cu neputintă pocăinţa fără post" - Sfântul Ioan Gură de Aur

"E un obicei răspândit la vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alţii câte săptămâni am postit. Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: "Eu am ţinut tot postul", răspunde-i: Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat." - Sfântul Ioan Gură de Aur