"Ce este Dumnezeu (probabil, nu cel al crestinilor), pentru Platon? Nu e o fiinta pe care o adori din indemnul inimii si elanul instinctului, ci o doctrina, pe care alte doctrine au facut-o incetul cu incetul, sa fie crezuta adevarata:pentru Paton, Dumnezeu este o CONCLUZIE; credinta lui Platon este una LOGICA?"
Acesta este un mic fragment dintr-o carte, in care se descrie credinta avuta de Platon. Ce parere aveti? Credinta poate sa fie logica?

Credința eu cred ca se bazează pe simțurile omului.vine din alta lume clar ceva supranatural care este foarte greu pentru un om pământean sa o înțeleagă însă e mult mai ușor sa o simtă. este o putere divina care nu se poate măsura în cuvinte. ceva mai presus de cuvinte.Eu cred ca noi suntem incapabili sa renunțam la păcate de aceea nu putem simții atat de profund pe Dumnezeu. Dacă încerci sa faci o rugăciune profunda din adâncul sufletului vei vedea ca vei primii un răspuns.Definiția numai Dumnezeu o știe. adică el este Adevărul.

Credinta, neputand fi ceva palpabil, demonstrabil matematic, devine un produs al mintii.Omul insa este o fiinta rationala si incearca sa desluseasca ordinea din Univers. Universul nu poate proveni intr.un mod irational ca o creatie a lui Dumnezeu.In crestinism, Dumnezeu se manifesta in trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul.Platon a tot incercat sa ne explice ca Dumnezeu (Demiurgul) este un principiu-ideea binelui absolut-izvorat din dorinta omului de a crea folosindu.se de cele 4 elemente preexistente. Universul este creatia noastra, iar noi creatia lui.Suntem un intreg.Credinta poate sa fie logica cu o conditie:sa ai logica!

Termenul „credinta" a ajuns sa aiba mai multe intelesuri. In Biblie, credinta este descrisa ca fiind un lucru sustinut prin dovezi, nu ai dovezi, nu ai credinta deoarece sunt indoieli. Pentru unii crestini, credinta e credulitate. Definitia pe care o dau e „crede fara sa cercetezi". Conform definitiei biblice, credinta e logica, bazata pe dovezi, increderea in Dumnezeu si in promisiunile lui pe baza unui fundament solid.
Uite definitia ei:
„Credinţa este aşteptarea sigură a lucrurilor sperate, demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd" (Evr. 11:1). Credinţa adevărată nu este credulitate, adică tendinţa de a crede ceva fără dovezi întemeiate sau doar pentru că aşa vrea cineva. Credinţa adevărată pretinde o cunoştinţă fundamentală, sau de bază, o bună cunoaştere a faptelor şi o apreciere sinceră a acestora. De aceea, deşi nimeni nu poate avea o credinţă autentică fără o cunoştinţă exactă, Biblia spune că ea se manifestă „cu inima". — Rom. 10:10.

As mai putea adauga un verset, 2 Petru 3:13 „fiind întotdeauna gata să PREZENTATI o apărare înaintea oricui vă cere MOTIVUL speranţei voastre, făcând însă aceasta cu blândeţe şi respect profund." Crestinii din secolul I aveau motive fondate sa-si puna credinta in Isus si sperantei care a adus-o. Ar trebui sa fie asa si in prezent intre crestini nu?