| Moisie a întrebat:

Daca Isus din Nazareth, in calitate de Rabin al religiei Mozaice spune ca a venit sa implineasca Legea lui Dumnezeu pentru ca evreii contemporani cu el nu o respectau, atunci din ce cauza crestinii care spun ca urmeaza Calea si Adevarul lui Isus, nu respecta ei Legea lui Dumnezeu numita Torah, pentru ca aceasta Lege era Calea pe care a urmat-o si Rabinul Isus si pe aceasta a vrut el sa o impuna?

14 răspunsuri:
| milan9 a răspuns:

Rânduielile Legii Vechiului Testament nu mai sunt valabile pentru creştini. Cele câteva sute de legi şi prescripţii iudaice au fost desfiinţate. Astăzi nici măcar evreii nu le mai respectă!
Hristos este – "Mijlocitorul unui testament mai bun"(Evrei 8, 6); "voi face testament nou"( Evrei 8, 8); "nu ca testamntul pe care l-am facut cu parinţii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca să-i scot din pământul Egiptului"(Evrei 8, 9);

Evrei 8, 6 "Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai deosebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.
Evrei 8, 7,, Căci dacă (testamentul) cel dintai ar fi fost fara de prihana, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea"!
Evrei 8, 8,, Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou,
Evrei 8, 13: "Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire."

| Moisie explică (pentru milan9):

In primul rand Legea lui Dumnezeu nu este veche pentru ca pentru Dumnezeu 1000 de ani inseamna o secunda, fapt confirmat de faptul ca el a creat lumea si Universul in 7 zile = 14, 5v miliarde de ani, si sa nu incerci sa ma convingi ca Dumnezeu isi schimba Legea din 3 in 3 secunde!
NU mai pune tu testament in paranteze pentru ca Dumnezeu nu si-a scris testamentul pentru ca nu are de ce sa-l scrie ca doar nu e muribund!
Testamentele din parantezele tale mincinoase nu sunt decat testamentele scrise inainte de a va muri la toti crestinii bunul simt si inteligenta si astfel ati devenit niste oi.
Ce zic niste Evrei sau alti ciocoflenderi la fel de nemurici ca ei. in comparatie cu ce spune Dumnezeu, are valoarea cat a unhei besini scapate in izmene!
Oare cat de aberat sa fi incat sa spui ca Legea lui Du, nezeu a murit sau ca e veche, doar ca asa au spus niste cioflingari evrei?
Asta o sa o pun in "colectia de perle" alaturi de chestia aia ca o femeie s-a imbatat band sangele apostolilor! ...hahahhhahahah!
Bracea Milane, incepi sa ma ingrijorezi cand vad la tine atata lipsa de logica din cea mai elementara.
ce naiba, comse, ai baut si tu din sangele mucenicilor de te-ai imbatat in halul asta?

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Legea Veche a fost depasita:
Cele câteva sute de legi şi prescripţii iudaice au fost desfiinţate. Astăzi nici măcar evreii nu le mai respectă!
Hristos este – "Mijlocitorul unui testament mai bun"(Evrei 8, 6); "voi face testament nou"( Evrei 8, 8); "nu ca testamntul pe care l-am facut cu parinţii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca să-i scot din pământul Egiptului"(Evrei 8, 9);

| Moisie explică (pentru milan9):

Cine are puterea sa depaseasca Legea lui Dumnezeu?
Sa fie oare Itzic si Moritz mai puternici ca Dumnezeu?
Hahahah,,, ce fantezie bogata mai ai!
In primul rand ca religia mozaica nu are Testamente, asa ca probabil era vorba despre Testamentul religiei crestine care se vede clar ca e pe cale sa-si deie ultima suflare-

| milan9 a răspuns:

De ce persecuti fara incetare crestinismul?
Vorbele tale inveninate nu au nici o relevanta! Tu apartii unei religii NECRESTINE...

| Moisie explică (pentru milan9):

Eu nu apartin nioci unei religii pentru ca sunt ateu, pe cand nici tu nu apartii unei religii pentru ca religie inseamna un instrument prin care se face legatura cu Dumnezeu, pe cand crestinismul NU are niciun Dumnezeu, motiv pentru care i-l slujesc ca Dumnezeu in bisericile lor, pe acela care singur recunoaste ca este Lucifer!
Si scuza-ma, decat sa fiu un slujitor al Diavolului in cea mai criminala institutie mafiota din istoria umanitatii, mai bine ateu cu spirit civic, pentru ca ateii NU i-l batjocoresc pe Dumnezeu asa cum o faceti voi crestinii fie si in mod inconstient, si nici nu isi vand sufletul Diavolului ca sa fie rasplatiti cu "viata vesnica" in imparatia Diavolului numita Iad.

| AlexeHellsing a răspuns:

,, Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii, n-am venit să stric, ci să împlinesc.,, (Matei 5, 16)
Odată cu plinirea Legii celei Vechi s-a impus Legea cea Nouă(desăvârșirea celei vechi) predicată și formată de Iisus. Și Iisus nu era rabin, era chemat rabin dar doar cu sensul unui învățător. Și evreii într-adevăr nu respectau Legea, dar când Iisus spunea că va veni să plinească Legea se referea la Proorociile Mesianice.

| Moisie explică (pentru AlexeHellsing):

Fals!
Exista o singura Lege, si anume cea a lui Dumnezeu. Legea pe care o numesti tu noua nu vine de la Dumnezeu.
Orice Lege este data tocmai ca sa fie impusa si implinita de toti oamenii, si nicio lege nu se arunca la gunoi dupa ce a fost implinita de un singur om, fie el si rabinul Isus, cu atat mai putin Legea lui Dumnezeu, care si astazi mai este valabila in religia pe care Dumnezeu i-a transmis-o lui Moise, adica religia mozaica!
2 Isus era Rabin pentru ca toti invatatorii apartinand religiei mozaice din vremea cand traia Isus, sunt numiti rabini.
In concluzie Isus a fost un rabin adevarat al religiei mozaice care propovaduia Legea lui Dumnezeu pe la casele oamenilor tocmai ca sa fie implinita de oameni.
POrorocirile mesianice nu se refera la un Rabin ratacitor ca Isus, ci la un Messjah, adica la un om UNS in functie de rege, pe cand Isus nu a fost niciodata uns ca rege ci doar scuipat si batjocorit ca fiind rege incoronat cu o coroana de spini! In plus de asta Prorocirilöe mesianice NU se refera la nicio Lege, pentru ca Dumnezeu a fat Legea sa oamenilor inainte de acele prorociri, iar de prorocit a fost prorocit Massia, adica un UNS, iar acele profetii s-au implinit in persoana adevaratului Messia care a fosz uns ca Rege si acceptat de tot poporul ca Messia, si anume de Simon Bar Kochba!
Asa ca daca Isus nu a fost UNS ca Messia= Christos, iar voi il slaviti ca fiind Christos, inseamna ca habar nu aveti ce insamna a fi UNS in functia de rege, sau ca v-a inselat el si nu este Christosul cine marele insealator, adica Antichristul care s-a asezat in biserica lui Dumnezeu unde se lasa slavit el ca fiind Dumnezeu (vezi 2 Tesaloniceni 2; 4)
Mai ai mult de invatat pina sa ajungi sa STII, adica sa nu fi nevoit se crezi totul a proasta!

| AlexeHellsing a răspuns (pentru Moisie):

Sunt sigur că nu se cade să fac asta dar, din răspunsul tău mă voi agăța de câteva idei din întreg. În primul rând, susți în continuare că Iisus era rabin doar pentru că învăța din legea religiei evreiești. Deci, eu dacă mă duc și încep să vorbesc în Biserică despre Noul Testament înseamnă că sunt preot?
Sau să merg acum în Israel și pe aeroport să vorbesc din Vechiul Testament ar trebui să însemne că sunt rabin? Rabinul este o funcție pe care Iisus nu a preluat-o decât din gurile unor oameni, nu oficial.
2. Oare nu S-a chemat Iisus fiu al lui David, chiar din neamul lui, și nu S-a născut în Bethleemul Iudeii? Ba da, apoi, spui că nu a fost rege. Oare încă la nașterea lui n-a primit Tămâie ca unui Dumnezeu, Smirnă ca unui om și AUR CA UNUI REGE?
Spui că a fost bătut și scuipat. Dacă chiar ai citit Prorociile Vechiului Testament ai fi văzut că asta presupuneau. Până și sorții aruncați pe cămașă au fost scriși de prorooci.
3. Este un lucru care m-a amuzat. Ști cine a scris epistolele? Exact apostolii. Cine erau apostolii? Erau urmaritorii învățăturii lui Iisus. Cum poți pune învățătura apostolilor( prin cale indirectă a lui Iisus) împotriva lui Iisus. Cum poți folosi epistola către Tesaloniceni împotriva Izvorului de Idei din care s-a scris?
4. Dacă totuși te iei după Epistole înseamnă că le-ai văzut o importanță, și chiar dacă nu le-ai fi găsit importanța, aceasta există. Ști cei Legea cea Nouă? Este tot ce scrie în Noul Testament. Ști ce este Noul Testament? Este desăvârșirea Vechiului Testament, dar totuși nu e Vechiul Testament, e diferit. Deci, chiar nu există legea cea nouă?
Acum, te previn că ești într-un paradox. Nu crezi în Legea Noului Testament fiindcă nu crezi în cel ce este nucleul ei (Iisus Hristos) dar totuși folosești citate din Noul Testament ca având o autoritate. Deci, ne explici și nouă acestă decizie a ta de a juca în 2 tabere?

| Moisie explică (pentru AlexeHellsing):

1 Isus traia propovaduind legea lui Dumnezeu asa cum fac toti rabinii, deci intra in categoria rabinilor iar tu daca citesti din VT si nu intelegi ce citesti intrii in randul celor de care am mai pomenit.
2 In pürivinta tatalui lui Isus ar fi cazul sa te hotaresti, ori este Fiul lui Dumnezeu nascut prin autofecundare, ori este fiul lui Iosif din neamul lui David, nu de alta dar contemoporanii lui Isus, si anume filozoful Celsos spune ca Isus este fiul vecinului lui Iosif, adica al soldatului roman Abdes Pandira.
3 O fi scris apostolii evangheliile, nu contest asta, problema este ca nicio evanghelie scrisa de apostolii lui Isus nu sunt de gasit in Biblie, dar in schimb exista evangheliile unor cioflingari si neica nimeni ca de ex Luca si Marcu, care au fost acceptati in Biblie pentru ca si-au scris evangheliile cu ajutorul puterilor pe care le aveau peste draci, si asta o recnoaste chiar Luca in 9:1.
4 Ceea ce numesti tu Legea Noua nu este legea lui Dumnezeu ca El este la fel de vechi ca Legea Sa, ci este legea noua a "dumnezeului" nou, adica acel Dumnezeu al veacului acesta, despre care chiar Pavel spune ca "rataceste mintile oamenilor" vezi Corinteni 4:4.
5 Falsul Christos, adica Christosul care NU a fost UNS niciodata in nicio functie, adica antichristul care isi spune singur Christos desi nu a fost UNS, sau mai direct Lucifer= Diavolul, poate scrie cateva mii de evanghelii, dar nici una dintre ele nu are valoarea pe care o are Legea lui Dumnezeu, pricepi?
5 Dar tu poti oare pricepe ca apostolii lui Isus si nici evanghelistii nu au scris
Evangheliile pentru religia crestina, ci pentru SECTA Nazariteanului apartinand RELIGIEI Mozaice?
Biblia asa cum o vezi tu astazi a fost compilata, citeste marsavita, de Hyeronym, si de Eusebius. Inainte de Hieronym NU au exista "testamente" ci doar cateva zeci de evanghelii care nu erau cuprinse in Biblia religiei mozaice.
In concluzie Biblia crestinilor este o maculatura fara absolut nicio valoare, motiv din care nici Dumnezeu si nici Isus NU o recomanda nimanui niciodata!
E clar?

| AlexeHellsing a răspuns (pentru Moisie):

,,1 Isus traia propovaduind legea lui Dumnezeu asa cum fac toti rabinii, deci intra in categoria rabinilor iar tu daca citesti din VT si nu intelegi ce citesti intrii in randul celor de care am mai pomenit.,,

Într-un răspuns pe care mi l-ai dat în trecut ai spus, citez:,, Isus nu a facut parte din Cler, si nici din aristocratie, ci din tagma vagabonzilor certati cu munca si infratiti cu sarlatania,,. Deci, cum poți continua să presupui că este rabin. Ști ce presupunea funcția oficială de rabin? Vezi vreo diferență dintre strigarea unor oameni și statutul oficial? De ce te contrazici singur, chiar nu ajungem nicăieri.

,, 2 In pürivinta tatalui lui Isus ar fi cazul sa te hotaresti, ori este Fiul lui Dumnezeu nascut prin autofecundare, ori este fiul lui Iosif din neamul lui David, nu de alta dar contemoporanii lui Isus, si anume filozoful Celsos spune ca Isus este fiul vecinului lui Iosif, adica al soldatului roman Abdes Pandira.,,

Iisus este fiul Mariei. Maria este logodnica lui Iosif după legea lui Moise. Maria a născut pe Iisus fără să știe de bărbat. Fiindcă Maria este logodnica lui Iosif, Iisus se va chema fiu al lui Iosif, Fiu al lui David din nou, după legea lui Moise. Acum, nu mă lua cu filozoful grec Celsus. În primul rând aș vrea să-mi spui cum poate filosoful care a trăi în secolul al III-a dHr. să fie contemporan cu Iisus? Sper că realizezi ce înseamnă contemporan. Apoi, comentariile lui sunt pur și simplu anapoda. Preia date din Noul Testament contrazicând Noul Testament.

,, O fi scris apostolii evangheliile, nu contest asta, problema este ca nicio evanghelie scrisa de apostolii lui Isus nu sunt de gasit in Biblie, dar in schimb exista evangheliile unor cioflingari si neica nimeni ca de ex Luca si Marcu, care au fost acceptati in Biblie pentru ca si-au scris evangheliile cu ajutorul puterilor pe care le aveau peste draci, si asta o recnoaste chiar Luca in 9:1.,,

Și chemând pe cei doisprezece ucenici ai săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. (Luca 9, 1)
Luca nu se găsea printre cei 12 la acea vreme. Luca și Marcu au fost ucenicii apostolilor care au scris Evangheliile și Faptele după relatările apostolilor. Dar văd că ai găsit doar 2 Evanghelii care presupui că nu sunt legitime fiindcă nu sunt scrise de aposolii lui Iisus. Dar cu Evangheliile lui Ioan și Matei ce facem? Ziceai că nu se găsesc Evanghelii ale apostolilor în Biblie înafară de cele 2 ale lui Luca și Marcu.

,, Ceea ce numesti tu Legea Noua nu este legea lui Dumnezeu ca El este la fel de vechi ca Legea Sa, ci este legea noua a "dumnezeului" nou, adica acel Dumnezeu al veacului acesta, despre care chiar Pavel spune ca "rataceste mintile oamenilor" vezi Corinteni 4:4.,,

Legea cea Nouă este Legea formată de Iisus Hristos pe care îl cinstește Apostolul Pavel atât pe El cât și pe Dumnezeu Tatăl. Ai știi asta dacă nu te-ai concentra doar pe petice de Evangelie. Fix la același capitol la următoarele versete clarifică,, dar nu putem citi tot, asta e...

,, 5 Falsul Christos, adica Christosul care NU a fost UNS niciodata in nicio functie, adica antichristul care isi spune singur Christos desi nu a fost UNS, sau mai direct Lucifer= Diavolul, poate scrie cateva mii de evanghelii, dar nici una dintre ele nu are valoarea pe care o are Legea lui Dumnezeu, pricepi?,,

Ți-am repetat de atâtea ori că Viața și Moartea lui Iisus au fost comform prorociilor Legii Vechi încât nu cred că are rost s-o mai fac, aceasta fiind ultima dată. Ai dreptate, numai pentru evrei aceste Evanghelii nu au nici o valoare în fața Legii celei Vechi, dar nu înțeleg de ce inițial l-ai recunoscut pe Shimon Bar Kohba drept mesia pe care evreii îl așteptau, citez din tine:,, iar de prorocit a fost prorocit Massia, adica un UNS, iar acele profetii s-au implinit in persoana adevaratului Messia care a fosz uns ca Rege si acceptat de tot poporul ca Messia, si anume de Simon Bar Kochba!,, De ce? Pentru că a eliberat Israelul de Imperiul Roman? Cel mai rău a căzut Israelul pe vremea lui din cauza revoltei lui. Evreii s-au scăldat în sângele lor, au fost împrăștiați prin toată lumea, Ierusalimul și Templul au fost distruse. Acesta e mesia care a eliberat poporul lui Israel? Pentru cât, pentru câteva zile?

,, 5 Dar tu poti oare pricepe ca apostolii lui Isus si nici evanghelistii nu au scris
Evangheliile pentru religia crestina, ci pentru SECTA Nazariteanului apartinand RELIGIEI Mozaice?,,

Știi când a apărut această sectă, a nazarinenilor? Secta a existat între secolele III-V dHr. Iisus S-a născut în secolul III? În plus, Nazarinenii aveau obiceiul de a lua copii nou născuți fie aleși în primele luni, fie aleși înainte de a se naște. Unde a fost Iisus după naștere? A fugit în Egipt. Unde a stat după ce S-a întors? În Nazaret lângă Maria și Iosif. Nu a fost luat, dar nu contează fiindcă după cum spuneam, secta are durata de viiață între secolele III-V.

| Moisie explică (pentru AlexeHellsing):

Si tu crezi ca daca traia din ceea ce propovaduia el trebuia sa faca parte din cler?
El era un rabin calator care predica pe la casele oamenilor si nu la biserica sau sinagoga asa cum face clerul. Iar faptul ca clerul nu i-l considera pe el rabin, nici pe departe nu inseamna ca nu l-au acceptat ca rabin si poporul caruia ii predica si la care avea mare succes datorita continutului predicilor sale dar si a carismei sale.
Faptul ca sotul femeii este si astazi tatal copilului, nici pe departe nu inseamna ca femeia nu poate face un copil cu postasu sau cu popa la care s-a dus sa se spovedeasca! Asa ca Isus nu este din neamul si sangele lui David ci din sparmatozoizii soldatului roman Iulius Abdes Pandira, care era tatal sau natural!
Filozoful Celsos era mult mai aproape de evenimente decat esti tu cel de azi care crezi ca Isus s-a nascut din incestul prin care el insusi ca parte a unei tremi compuse alaturi de el dintr-un mos impotent si un Duh adica o fantoma, El Fiul tanar si viguros a fecundat-o pe viitoarea sa mama, ca din aceasta sarcina sa se nasca tocmai el cel care a fecundat-o!
Zi si tu, ai auzit tu ca exista ceva mai diabolic decat acest lucru?
Si ar fi culmea sa te mai miri ca Diavolul s-a bascut odata cu nasterea lui Isus Christos? Pentru ca religia mozaica NU avea Diavol-
NIci celelalte 2 evanghelii nu sunt scrise de Apostoli pentru ca Evanghelia VECHE a lui Matei a fost scrisa in limba aramaica, si a disparut, iar cea din Biblie este a unui alt Matei care era apropiat de Pavel, iar a 4-a evanghelie este doar " dupa" Ioan ...deci NU a lui Ioan!
In concluzie nici o adevarata evanghelie nu se gaseste in Biblie, desi si Pavel recunoaste in Galateni 2.7 ca exista evanghelia lui Petru
Nu eu l-am recunoscut pe Simon Bar Kocba ca fiind Messia, ci poporul sau care l-a acceptat conform prorocirilor si l-au slavit cu acest nume, ba l-au si UNS in functia de rege, si el si-a indeplinit misiunea sa de Messia, asta timp de cca 5 ani pina cand a murit exact ca si rabinul Isus care doar VISA sa devina Messia, adica REGE care sa-si mantuiasca poporul de ocupatia romana, dar nu a reusit asta nici macar pentru o sutime de secunda
Secte ale Nazaritenilor mai apar si astazi si sunt cu sutele, dar asta nu inseamna ca Isus NU a avut SECTA sa, cea care a fost terorizata de fapsul Apostol Pavel, care era autentic doar ca si criminal si sarlatan, dar si ca "agent de influenta" cum se numesc astazi cei care fac aceleasi misiuni bazate pe infiltrare cum a facut si el!

| Rebeca_Maria_1996 a răspuns:

"A-ti auzit ca s-a zis: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte ". Dar Eu va spun :Sa nu va impotriviti celui ca va face rau. " Matei 5:38, 39. Da, asa este! Isus nu a venit sa strice Legea, ci sa o împlinească, sau in cazul acesta sa o completeze. Cartea Români explică clar faptul ca noi nu mai suntem in totalitate sub autoritatea Legii.

| Moisie explică (pentru Rebeca_Maria_1996):

Da asa este, asta scrie in Romani, dar eu te intreb cine este acel roman care are puterea sa- arunce la gunoi Legea lui Dumnezeu si sa-i scoate pe oamenii de sub influenta legii lui Dumnezeu?
Cum gandesti? Adica vine un neica nimeni mare cioflingar, si decala ca Legea lui Dumnezeu este veche, si hoardele de idioti il urmeaza fara sa gandeasca ca asa ceva nu se poate intampla ca sor cioflingarii NU au puterea de a-l detrona pe Dumnezeu din tronul lui ceresc, dar se vede ca au puterea sa ii pacaleasca pe prosti!
Nu degeaba in Corinteni 4:4, se spune ca "dumnezeul veacului aceata" adica Diavolul care se lasa slavit ca Dumnezeu, " a smintit mintile oamenilor"!
Asa ca pentru erezia si idiotenia asta, vei plati tu foarte amarnic atunci cand iti va suna ceasul!