| Constantin1963 a întrebat:

Credeti in reincarnare? Adica,daca nu ne reincarnam, ce se intampla cu sufletul nostru daca ajunge in rai? Dar in iad?

41 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

Omul e sufletul, cand murim mergem in pamant, nu in alt loc.Geneza2:7,Eclesiastul9:5,6,10,eclesiastul3:19,20

| ioana1988 a răspuns:

Si daca crezi, la ce te ajuta?

| Constantin1963 explică (pentru ioana1988):

In loc sa-mi raspunzi ironic la intrebari mai bine nu-ti mai irosi energia scriind un raspuns.

| milan9 a răspuns:

Este clar că acest pasaj, Ecclesiast 9, 5 (precum şi 9, 6 sau 9, 10) EXPRIMĂ O CONCEPŢIE STRĂINĂ DE DUMNEZEU!

Iată dovada:
Tot în Eclesiastul, la 9, 2 se spune: "Aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel nelegiuit, cel bun şi cel rău", iată exemplu de altă idee a Eclesiastului, CONTRADICTORIE CU RESTUL SCRIPTURII!

Cine poate crede că vor avea aceeaşi soartă indiferent de comportare? Acolo este prezentat doar un punct de vedere uman!

Dar ce putem spune despre capitolele anterioare? Primele zece versete din capitolul 9 redau perspectiva profană asupra vieţii. Nu doar că morţii nu ştiu nimic (v. 5), ci şi faptul că "niciodată (se referă la toţi) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". Cine poate crede că morţii au dispărut TOŢI PENTRU TOTDEAUNA?

În finalul cărţii, perspectiva sacră triumfă: "Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale..." (Eclesiastul 12, 1-13).
"ŞI CA PULBEREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN PĂMÂNT cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat." - Ecclesiast 12, 7

| milan9 a răspuns:

Geneză 3,19 "În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" se referă doar la natura fizică a trupului. De ce? Pentru că nu a spus Dumnezeu că Adam e numai pământ ci "pământ eşti" cu sensul de "eşti şi pământ"!

Dovada: Facere 2, 7: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu TĂRÂNĂ (1.) din pământ, a făcut pe om şi A SUFLAT în faţa lui SUFLARE DE VIATĂ (2.) şi s-a făcut omul fiinţă vie."

Şi...

"Şi ca PULBEREA (1.) pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, IAR SUFLETUL (2.) să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7 Etc...

| milan9 a răspuns:

Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNȚELESURI!

1). Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

Organizaţia iehovistă, în mod conştient greşit, neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului suflet. Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10). Dacă cei numiti "iehovisti" ar avea dreptate, ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul?

Apocalipsa 6, 9-11 vorbeşte despre "sufletele celor înjunghiaţi" care cer lui Dumnezeu răzbunarea sângelui lor. Este adăugat că "fiecăruia din ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei". Deşi aceste suflete fuseseră ucise, ele sunt descrise ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu şi având o conversaţie cu El!

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):

Faci ce faci și tot la Martori ajungi-pe bune acum Tu nu poți dormi noaptea din cauza la Martori?
apropo nu suntem "iehovisti",suntem Martorii lui Iehova... faci alergie la numele asta, dacă te pot calma cu ceva -în curând nu vei mai face...Un peu de patience!
lăsând la o parte diferențele de opinie. când spui în crez "aștept învierea morților" pentru ce o mai aștepți sau spui asa ca să rimeze rugăciunea. dacă sufletul persoanei trăiește. dacă persoana aia trăiește în cer alături de Dumnezeu, este fericită, în cel mai bun caz ne şi ajută, nu are nevoie de nimic, de ce mai trebuie înviată?
Pentru ce mai trebuie învierea.Noi când vom muri ne vom duce la ea și o revedem.Ce mai trebuie să învie Dumnezeu?

Si dacă cunoști atât de bine Biblia.iar ceilalți habar nu au de ea.probabil știi ca Biblia arata ca sunt 2 clase una care merge la cer și una care rămâne pe pământ.Ai dat textul din Apocalipsa -la care clasa te referi?
şi ca sa te scutesc de un răspuns dat pe lângă sau ceva de genu " ca versetele trebuie date în contextul de azi" îți dau versetele.
ne referim la 2 texte.te rog sa citești Matei 5:3 și Matei 5:5.
( Matei 5:3 -"„Fericiți sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, căci al lor este regatul cerurilor!"
Matei 5:5 "Fericiţi sunt cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul")

În Matei 5:3 ultima parte se încheie cu "căci al lor este regatul cerurilor" iar în Matei 5:5 se încheie cu "ei vor moşteni pământul" deci reiese clar că sunt 2 clase.
Prima clasă se referă la cei 144.000 care au perspectiva vieţii cereşti.
iar a doua clasă este marea mulţime( toţi slujitorii lui Dumnezeu cu speranţa de a trăi veşnic pe pământ).
la voi cine mai rămâne pe pământ? că toţi plecaţi la cer!








| milan9 a răspuns (pentru milan9):

In intelegerea corecta a expresiei "aștept învierea morților", trebuie ţinut cont de mai multe aspecte:
- "aştept" înseamnă aşteptarea "cuiva", a unui suflet viu! happy

- Prioritatea nu era dată de notarea în crez a motivului pentru care cineva aşteapta…
Era în schimb nevoie de introducerea unei ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE: cea legată de viata veşnică, de contextual începeri vieţii vesnice: invierea trupurilor, unirea acestora din nou cu sufletele, etc…

- Perspectiva celui care rostea era aceea a unui om in trup. Exprimarea rugaciunii facea trimitere la momentul in care aces tom in trup urma sa fie din nou "complet": invierea trupurilor, unirea acestora din nou cu sufletele.

- Contextul Scripturii arata clar existenta sufletelor (daca vrei iti dau pe putin 40 de versete…). Expresia "mort" la ce se poate referi, din moment ce sufletele isi continua existenta? Doar la trup!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Organizaţia "martorilor" susţine în mod greşit că biserica creştină ar fi limitat abuziv de Dumnezeu la doar 144.000 persoane (!)

Dar, ca şi în cazul altor simboluri din cartea Apocalipsei (care conţine aproape numai limbaj simbolic), şi numărul 144.000 are valoare simbolică, fiind un multiplu al numărului simbolic 12, referitor la cele 12 seminţii ale lui Israel. Numărul celor,, 12.000 de pecetluiţi" din fiecare seminţie nu este un număr predestinat(!) de Dumnezeu ci un număr cu valoare DOAR SIMBOLICĂ!

Interpretarea "Turnului de Veghe" este profund greşită şi tendenţioasă în încercarea de a-şi argumenta învăţăturile eretice. Apocalipsa 7, 4 spune că cei 144.000 fac parte dintre fii lui Israel. "Din tribul lui Iuda 12.000 erau pecetluiţi, din tribul lui Ruben 12.000, din tribul lui Gad, 12.000, etc. Cum ar fi putut fi specificat mai clar statul Israel, altfel decât prin listarea celor douăsprezece seminţii care constituie naţiunea?

Dacă referirea la cei 12.000 din fiecare seminţie este pur simbolică, atunci, şi suma celor douăsprezece numere este tot simbolică, 144.000! Dar iehoviştii îl iau în sens literal. Iată cum din nou, interpretarea lor duce la o contradicţie foarte mare.

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):

Da ce să spun...m-ai lăsat mască
nu ai ce spune... faci din morţi vii si din vii morţi.
la tine totul e simbolic.totul trebuie dat în contextul de azi...cică a creştinilor.şi vă mai miraţi de ce sunt atei...pai cum sa nu fie când totul interpretaţi cum vă taie capul. când sunt versete care condamnă doctrinele false -apropo explică legătura dintre cele doua clase!
dă-mi şi alea 40 se versete. aștept! sa fie toate 40 că le număr! dar sunt curioasă la tine "spirit"ce înseamnă tot corpul nu?
ți-am dat textele din Matei... ca să scapi de ele ai inclus Turnul de veghe că nahhh cum să ieşi.Şi numai dacă te intereseaza toate articolele sunt bazate pe Biblie. Şi cum se explică Apocalipsa 14?
si daca te întrebi...de data asta m-ai enervat.si încă cum! nu cred că o să mai urmăresc întrebări.pentru binele sănătăţii mele.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Sufletul, sau "spiritul" nu se referă la tot corpul! Ce tu asta credeai?

SUFLETUL ESTE NEMURITOR!
Scriptura nu face confuzie între sufletul nemuritor şi trupul muritor:
Geneza 2, 7 se referă la 2 naturi ale fiinţei umane: "ŢĂRÂNA"- biologicul, trupul, şi "SUFLETUL"- "suflarea de viaţă".

- "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ŢĂRÂNĂ din pământ, a făcut pe om şi A SUFLAT ÎN FAŢA LUI SUFLARE DE VIAŢĂ şi s-a făcut omul fiinţă vie." - Geneza 2, 7;

- "SUFLAREA DE VIAŢĂ" este aici altceva decât "ŢĂRÂNA" iar SUFLETUL este altceva decât TRUPUL!
După sfârşitul trupului, sufletul îşi va continua existenţa în veşnicie: "Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat."

- Ecclesiast 12, 7; Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Imediat după despărţirea de trupul biologic, sufletul îşi continuă existenţa într-un mod care îi permite să CONŞTIENTIZEZE, să SIMTĂ, să se BUCURE sau să sufere, să POARTE DIALOGURI, îşi afirmă dorinţe sau păreri de rău:...

Luca16, 22: „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
23. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.
24. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti.
26. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu,
28. Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.
29. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.
31. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

După VIAŢA BIOLOGICĂ, SUFLETELE îşi vor continua existenţa în VEŞNICIE, pentru că "Dumnezeu A PUS ÎN INIMA LOR (ale oamenilor) şi VEŞNICIA!" Ecclesiast 3, 11 (doar câteva din versete, nu am timp acum să ţi le pun cap la cap pe toate...):

Luca16, 22: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Luca16, 23: Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."


"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" Luca 12, 4

"Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evrei 9, 27).

"Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10

"Ci eu, deşi departe CU TRUPUL, însă de faţă CU DUHUL, am şi judecat, ca şi cum aş fi de faţă, pe cel ce a făcut una ca aceasta:" I Corinteni 5, 3

" Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea TRUPULUI, ca DUHUL să se mântuiască în ziua Domnului Iisus." I Corinteni 5, 5

" Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă ŞI CU TRUPUL şi cu DUHUL." - Corinteni 7, 34, etc...

- Facere 2, 7: "Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie."

"Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."- Ecclesiast 3, 11:


"Când a rupt El pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina lucrării de mărturie pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: ‚Până când Doamne, Tu care eşti suveran, sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi a fraţilor lor care vor fi omorâţi ca şi ei" (Apocalipsa 6, 9-11).

"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24)., etc...

Dacă existenţa lui Pavel alături de Hrisos în viaţa de dincolo, ar fi mult mai bună rezultă de aici că este o existenţă CONŞTIENTĂ în care sufletul nu dispare pur şi simplu.

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):

Eşti foarte foarte foarte confuz: te iert de data asta laughing

Explică-mi te rog textul asta: Eclesiastul 3:19
"Căci sfârşitul fiilor oamenilor este ca sfârşitul animalelor; au acelaşi sfârşit. Cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au acelaşi spirit şi omul nu întrece cu nimic animalul, căci totul este deşertăciune."
se arată că au acelasi "spirit"!
înseamnă că şi animalele merg la cer.au şi ele un suflet nemuritor nu?
înseamnă că câinele vecinei este posedat de sufletul altui câine, de asta latră zi şi noapte laughing rolling on the floor
că se arată că oameni mor asemenea animalelor.

"suflet", înseamnă fiinţă care respiră.
toate versetele aratate în Biblie se refera la corp, nu la ceva ce trăieşte morţi.

Unde merg sufletele după moarte? Ce se întâmplă cu sufletele celor răi? După ce au adoptat învăţătura falsă a nemuririi sufletului, creştini astia adevărati ai nostri au trebuit să accepte o altă învăţătură falsă: cea despre focul iadului.


Textele care mi le-ai dat din Luca. nu-mi spune astea le interpretezi la litera ca nah îţi apără punctul de vedere că mergi la cer, alealalte sunt simbolice.
păi textele din Luca sunt o ilustrare-( şi de câte ori le-am auzit la înmormântări-ştii la câte înmormântări am fost nu am auzit pe nici un preot să spună " la câte păcate a făcut omul asta nu merita să trăiască fericit, in Iad cu el" Rezultă că Iadul nu mai trebuie că toţi sunt buni.

asta e interpretare versetelor:
"Bogatul" îi reprezintă pe farisei ( versetul 14). Cerşetorul Lazăr îi reprezintă pe evreii de rând, care erau dispreţuiţi de farisei, dar care s-au căit şi au devenit discipoli ai lui Isus. Moartea lor nu este literară, ea reprezentând o schimbare de situaţie. Astfel, cei care altădată erau dispreţuiţi au ajuns într-o poziţie de favoare divină, iar cei care altădată păreau să fie favorizaţi au fost respinşi de Dumnezeu, fiind în acelaşi timp chinuiţi de mesajele judecătoreşti anunţate de cei pe care îi dispreţuiseră.

Asta e interpretare nu ceea ce spui tu. Dacă sufletul ar fi nemuritor automat el trebuie să mearga undeva: în cer sau in Iad. cum Iadul nu mai trebuie că toţi sunt buni rezultă că toţi merg în cer ceea ce intră în contradicţie cu Biblia.Dar Biblia nu se contrazice.

citeşte asta la suflet. e ceea ce spun catolici nu Martori -după cum îmi aduc eu aminte religia ortodocsă si cea catolică erau cele mai bune prietene până când doreau amândouă acelaşi prinţ.

New Catholic Encyclopedia furnizează următoarele informaţii interesante la termenii ebraic şi grecesc redaţi în Biblie prin „suflet": „Suflet în VT [Vechiul Testament] este nepeš, în NT [Noul Testament] [psykhé]. . . Nepeš provine dintr-o rădăcină care înseamnă, probabil, a respira şi, astfel,. . . întrucât respiraţia îl face diferit pe cel viu de cel mort, nepeš a ajuns să însemne viaţă sau eul propriu sau, pur şi simplu, viaţa individului. . . În VT nu există dihotomie [diviziune în două părţi] între corp şi suflet. Israelitul vedea lucrurile în mod concret, în totalitatea lor şi, astfel, considera oamenii ca fiind persoane, nu părţi compozite. Termenul nepeš, deşi în limba noastră este tradus prin cuvântul suflet, nu înseamnă niciodată sufletul separat de trup sau de individ. . . Termenul [psykhé] este echivalentul din NT al lui nepeš. El poate însemna originea vieţii, viaţa însăşi sau fiinţa vie".

Nu ai scapat de textele din Matei.Matei 5:5 se arată că o parte din oameni vor moşteni pământul. Atunci cum? sufletele din cer vor fi trimise înapoi pe pământ?
Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile". (Termenul ebraic tradus aici prin „spirit" este rúach. Unii traducători l-au redat prin „suflare". Când rúach, sau forţa de viaţă, părăseşte corpul, gândurile persoanei respective pier; ele nu mai există în altă parte.)
Ezec. 18:4: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri". (BC, BG, BO, BS şi Carol II redau cuvântul ebraic néphesh din acest verset prin „suflet", arătând că sufletul moare. SS 1874, care a redat cuvântul néphesh prin „suflet" în alte locuri, foloseşte în acest verset termenul „omul". Astfel, néphesh-ul, adică sufletul, este persoana, nu o parte imaterială care supravieţuieşte morţii corpului.)

Poţi schimba tu interpretările dar cuvintele din greacă şi ebraică nu le poţi schimba. tongue

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Doar cine citeşte cu atenţie ECCLESIASTUL 3, 19 va putea distinge adevărul, CONTRASTUL care există între DOUĂ PUNCTE DE VEDERE DIFERITE: cel PROFAN materialist ŞI CEL SACRU, spiritual. Acest contrast este prezentat sub forma unei dezbateri ce are loc în mintea autorului.

ESTE CLAR CĂ ACEST PASAJ, ECCLESIAST 3, 19 EXPRIMĂ O CONCEPŢIE STRĂINĂ DE DUMNEZEU! Autorul cuvintelor nu este Dumnezeu, ci este un punct de vedere aflat în DIALOG cu Dumnezeu.
Până acum e demonstrat ştiinţific că numai un sectant îndoctrinat nu poate citi şi înţelege un verset în CONTEXTUL AMPLU!


UN alt EXEMPLU DE IDEE a Eclesiastului, CONTRADICTORIE cu restul Scripturii avem şi în Eclesiastul 9, 2 care spune: "Aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel nelegiuit, cel bun şi cel rău", iată Cine poate crede că vor avea aceeaşi soartă indiferent de comportare? Dar acolo este prezentat doar un PUNCT DE VEDERE UMAN!

Spre exemplu, primele zece versete din capitolul 9 redau PERSPECTIVA PROFANĂ, UMANĂ, coruptă asupra vieţii. Se spune astfel că morţii "niciodată (se referă la toţi) nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare". Cine poate crede că TOŢI morţii au dispărut PENTRU TOTDEAUNA?


În finalul cărţii, este contrazisă CONCEPŢIA UMANĂ pentru A TRIUMFA CEA SACRĂ, DIVINĂ: "Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale..." (Eclesiastul 12, 1-13).
"ŞI CA PULBEREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ÎN PĂMÂNT cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat." - Ecclesiast 12, 7

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Omul nu e doar suflet! Sufletul nu încetează niciodată să existe!

Cât de sinistru trebuie să fie un cult CARE SPUNE ALBULUI NEGRU ŞI NEGRULUI ALB: ei bine, iehoviştii, în mod conştient greşit, neagă dualitatea trup/suflet a omului, DEŞI CUVÂNTUL SCRIPTURII ESTE FOARTE CLAR, fără să lase posibilitate de interpretare diferită şi dubii:

"Nu vă temeţi de cei ce ucid "trupul", IAR "sufletul" nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28); - "trupul" și "sufletul" sunt prezentate ca două lucruri CATEGORIC DIFERITE!

După sfârşitul trupului, sufletul îşi va continua existenţa în veşnicie: "Şi ca "pulberea" (trupul, biologicul) să se întoarcă în pământ cum a fost, IAR SUFLETUL SĂ SE ÎNTOARCĂ LA DUMNEZEU, Care l-a dat."- Ecclesiast 12, 7;

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Veşnicia este o REALITATE pentru TOATE SUFLETELE!
Fie ca sunt de fericire sau nefericire, locurile in care vor fi asezate sufletele sunt VEŞNICE!

Nu vrea nimeni varianta a doua, happy a îndepărtării de Sursa Vieţii şi a Fericirii, dar în CREŞTINISM, SCRIPTURA este cea LĂSATĂ SĂ SE PRONUNŢE, nu iniţiativele unuia sau altuia:


Ioan 5, 29: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre ÎNVIEREA VIEŢII şi cei ce au făcut cele rele spre ÎNVIEREA osândirii."

Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."

Ioan 5, 26: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are VIAŢĂ VEŞNICĂ şi la judecată nu va veni (se deduce că "ceilaţi" vor veni, nu sunt morţi...). "

II Corinteni 5, 1: "Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, VEŞNICĂ, în ceruri."

Iuda 1, 6: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri VEŞNICE, spre judecata zilei celei mari.

Iuda 1, 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui VEŞNIC.

Iuda 1, 13: "Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în VEŞNICIE.

Marcu 3, 29: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda VEŞNICĂ.

Matei 18, 8: Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel VEŞNIC.

Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel VEŞNIC, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
Matei 25, 46: Şi vor merge aceştia la osândă VEŞNICĂ, iar drepţii la VIAŢĂ VEŞNICĂ.

II Tes 1, 9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

Daniel 12, 2: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la VIAŢĂ VEŞNICĂ, iar alţii spre ocară şi ruşine VEŞNICĂ.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI!

1). Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

Organizaţia iehovistă, în mod conştient greşit, neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului suflet. Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10). Dacă cei numiti "iehovisti" ar avea dreptate, ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul? Apocalipsa 6, 9-11 vorbeşte despre "sufletele celor înjunghiaţi" care cer lui Dumnezeu răzbunarea sângelui lor. Este adăugat că "fiecăruia din ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei". Deşi aceste suflete fuseseră ucise, ele sunt descrise ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu şi având o conversaţie cu El!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

SĂRACUL LAZĂR
Interpretarile sinistre sectante nu tin cont de nici o regula...
Oricât de exagerat s-ar interpreta parabola "bogatului nemilostiv şi a saracului Lazăr", în nici un caz, Mântuitorul Hristos nu a transmis semnificaţii opuse "imaginilor" din pildă: felul în care sufletele îşi continuă existenţa, realitatea că ele "comunică" intenţii, emit gânduri şi dorinţe, etc...

"Degetul", "limba"- sunt aici simboluri ale actelor de comunicare, nicidecum ale dispariţiei şi morţii totale!).

Nicăieri între sutele de parabole şi pilde, Fiul lui Dumnezeu nu foloseşte metafora pentru a vorbi despre lucruri contrare realităţii, despre lucruri imposibile, fictive, despre personaje mitologice inexistente!

Toate "metaforele", "alegoriile" şi figurile de stil ale Scripturii se referă DOAR LA LUCRURI ŞI REALITĂŢI CONCRETE!

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):


nu vezi omule că te închizi singur.
dai un text şi cu alalalt te închizi.
Nu vezi că nu întelegi nici pentru tine dar sa mai explici -dai aceleaşi texte.
textul care l-ai dat din Eclesiastul. in care se arată că sufletul se întoarce la Dumnezeu din ce traducere e? va-ţi permis să înlocuiţi unele cuvinte pentru a vă apara doctrinele? ...la mine în Biblie spiritul se întoarce la Dumnezeu şi ca nahh e Biblia Martorilor si nu stiu ce? si nu stiu cum? am cauta şi o alta Biblie să demostrez : uite -
http://biblia.resursecrestine.ro/eclesiastul/12
se arată ca duhul nici într-un caz sufletul.
Şi apoi că să te închid tot cu textul asta- se întoarce la Dumnezeu -dar de ce nu merge în Iad! că doar există, cum să nu existe? ce? toate sufletele merg la Dumnezeu.Nu le place în Iad, e călduţ acolo! de ce nu?

Şi apoi primul răspuns care l-ai dat.
Esti preot sau ma rog ce esti tu, in fine nu contează şi spui că Biblia are în ea idei omeneşti, că Eclesiastul e doar învăţătură omenească?
sincer mie mila de oameni care te ascultă- tu faci ce faci şi numai Biblia nu înveţi.
La tine omule ilustrare ce înseamnă?
Şi apoi cu privire la alt răspuns viaţa vesnică despre care vorbeşti unde va fi? cum adică sufletele ajung bine mersi în Iad sau Rai şi apoi vin iarăşi în corpurile lor care au fost păpate de viermi? pentru ce?

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

DeNiSaღ, măi copile, tu eşti cu capul! N-ai dus nici un enunţ la capăt, numai franturi de teorii, de "îndoieli tâmpe" fără nici o contrazice cu argument.
Dar stai că la vârsta ta, nu ştii ce-i ăla argument!

Iarăşi te-ai lovit la cap!
Uită-te bine la ce am scris si nu-mi rastalmaci cuvintele cum vrei tu! Am spus doar ca DOAR O PARTE din Ecclesiast prezintă UN CONTRAST ÎNTRE DOUĂ PUNCTE DE VEDERE DIFERITE: cel PROFAN materialist ŞI CEL SACRU, spiritual! Acest contrast este prezentat sub forma unei dezbateri ce are loc în mintea autorului.

Şi asta nu pentru ca am vrut eu, ci, iată:
În Eclesiastul 9, 2 se spune: "Aceeaşi soartă are cel neprihănit şi cel nelegiuit, cel bun şi cel rău", iată exemplu de altă idee a Eclesiastului, CONTRADICTORIE CU RESTUL SCRIPTURII!
Cine poate crede că vor avea aceeaşi soartă indiferent de comportare? Acolo este prezentat doar un punct de vedere uman!

IN FINALUL CARTII, perspectiva sacră triumfă: "Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale..." (Eclesiastul 12, 1-13). N-am nici o speranta ca tu vei intelege vreodata ceva din asta… Mi.am pierdut orice speranta.

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Martorii care au falsificat tot ca s-a putut falsifica în Biblie vorbesc despre "nereguli"? Da dar o fac doar din reavoinţă şi neştiinţă, ca să nu spun altfel!

Te zbati degeaba pentru ca sufletul este acelasi lucru cu duhul sau spiritual! SE REFERĂ LA PARTEA SPIRITUALĂ din om!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Intrebari tampe de genul "unde va fi viata vesnica" etc… nu-şi au legatura cu ce am zis eu, si nici nu contrazic lucrurile scrise de mine. Dar le arunci ca praf in ochi pentru a schimba directia. Tipic sectant. Schemă de manual!

Cum bin sufletel iarasi in corpuri? Dar ce, cand profetul Osea a spus asta, mi-am permis eu sa-l contrazic?

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):

Vai
cum mai Milane sa-ţi pierzi speranţa? Tu nu stii ca speranţa nu moare...
apropo nu-mi place formula de adresare schimb-o.
si spre paguba ta, ultimul meu tomograf la cap.mi-a aratat că sunt în regulă.dar ce esti si medic acum...nu câştigi destul prin meseria de preot şi avocat (ştiam că se câştigă bine la meseriile astea)?

păi Milane nu se arată tot în Biblie că plata păcatului este moartea? hai uimeşte-ma cum se interpretează versetul asta.

ştii de ce am discutat ce tine: pentru că imi place cum interpretezi tu un verset? pe bune! zici atat de multe fara rost că ma plictisesc când citesc.

apropo tu nu ştii care e varsta mea...deci bot pitic.
de fapt tu rămâi cu sufletul tău, când o sa ajungi în Rai sau mai stii poate in Iad sa-mi dai si mie un semn ok! ceva îmi spune că nu vei ajunge nicăieri.

cum adică nu au legătură? pai ai dat versete despre viata vesnica.
cu ce am schimbat eu subiectul? dacă imi aduc bine aminte erau versetele din Matei pe care te-am rugat sa le explici! dar ADIOOOOO explicaţie, n-am primit nici una.
apropo m-ai am o problema: Dumnezeu a făcut pământul ca să fie locuit! de cine? cei buni in Rai, cei rai nu exista... pământul rămâne pustiu

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

În timpul vieţii, "moarte spirituală" este întâlnită în Scriptură şi înseamnă "stare de păcat" (metaforic), tendinţa spre compromitere, direcţia greşită, riscul pierderii mântuirii, "predicţia" pierderii mântuirii, cu şanse totuşi de îndreptare...

În schimb, momentul sfârşitului vieţii, "moartea spirituală" înseamnă COMPROMITERE (pierdere) definitivă, pierderea mântuirii şi a şanselor de a mai contribui la mântuire, omul nemaifiind întreg, trup şi suflet.

Perioada formării sau a edificării sale spre bine sau spre rău fiind finalizată!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

"Plata păatului este moartea" se referă la consecintele păcatului (care nu pot face trimitere nici spre fericire si nici spre laude, ci spre compromitere!) la "pierderea", COMPROMITEREA SUFLETULUI, nefericirea lui veşnică, pierderea mântuirii!

Pierderea sau starea de "moarte" a sufletului semnifică ÎNVINOVĂŢIREA, PEDEPSIREA sau COMPROMITEREA din cauza păcatelor sale! Folosirea unui cuvânt dur ("moarte") pentru a arăta "dezastrul", "pierderea", "compromiterea" sufletului, avea ROL STILISTIC!

Iar Biblia ştim că ABUNDĂ în toate procedeele artistice, posibile şi imposibile învăţate de noi la literatură – pentru ca acesta era stilul specific general al gândirii evreilor şi al naratoului evreu!)

Cuvântul dur "MOARTE"este folosit pentru a arăta gravitatea acestei căderi, tot la fel cum METAFORA "VIAŢĂ" înseamnă tot ce este bun, frumos şi dezirabil!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

La cate planete sunt insistemul solar, chiar sa stii ca nu mi-ampus problema fiecareia. Ce se va intampla cu ea pe termen lung… happy Iar tu mă întrebi de pământ…

S-a mai discutat problema aceasta. Nu au inventat unii nimic in ultima suta de ani. Se stie acest lucru de 2000 de ani!

Nu în zadar Dumnezeu profeţeşte că va fi "un cer nou şi un pământ nou".
Este deci posibil ca pentru viaţa veşnică inclusiv pământul să fie un loc de convieţuire a oamenilor.

Iarăşi, nu am putea crede că acesta va fi singurul loc (ar însemna să limităm pentru veşnicie fie puterea, fie bunătatea lui Dumnezeu), mai ales că Scriptura menţionează ŞI EXISTENŢA UNEI "MARI MULŢIMI ÎN CER"!

| milan9 a răspuns (pentru milan9):

Apropo, nu ştiu vârsta ta! O ştiu cum să nu! Păi uită-te şi tu în fotografia de alături. Nu ai mai mult de 5 ani… happy! Şi mai mult, eşti în perioada întrebărilor. Atunci când plozii îşi bat la cap părinţii cu tot felul de întrebări amuzante… happy

| HDeNiSaR a răspuns (pentru milan9):

Ai ghicit! să ştii că meriţi premiul nobel. Il vrei acum sau mai îndată?
să stii că eu sunt un copil minune am învăţaţ să scriu la vârsta de 5 ani.nu ca-s tare? laughing
" Atunci când plozii îşi bat la cap părinţii cu tot felul de întrebări amuzante… "
să ştii că pe mami meu şi pe tati meu nu le pun întrebări amuzante. Încerc să fiu un copil de 5 ani cuminte. crying nu ca tine care murdăresti pereţii cu vopsea-macăr dacă era o floricică sau fluturas. laughing rolling on the floor
nu sunt în perioada întrebărilor.acum sunt în perioada răspunsurilor laughing

gata Milane m-am săturat-
o seara plăcuta.

| Exilee a răspuns:

NU. Reincarnarea sfideaza 2 mari invataturi crestine: inutilitatea trupului si negarea Invierii Domnului Iisus Hristos.

| ErrorFound a răspuns:

Pai...cand murin, sunstantele care ne-au compus ajung in pamant si hranesc alte animale/plante ajungand in alte corpuri si in final o parte din organismul acestora. thinking
Nu cred ca mai traim dar...

| iurii75 a răspuns:

Nu cred în reâncarnare și nici într-un siflet ce supravețuește morții.

| Maxim96 a răspuns:

Nu,reincarnarea e ceva pagan.Sufletul fiind dat de Dumnezeu in momentul zamislirii, dupa moartea trupeasca el se duce la Dumnezeu care l-a dat, iar Acela i-l va judeca pentru faptele sale.

| Constantin1963 explică (pentru Maxim96):

Ok,urmarind aceasta teorie, duca ce ii judeca si ajung in rai sau in iad ce se intampla cu sufletele in rai sau iad?

| Maxim96 a răspuns (pentru Constantin1963):

In rai au fericirea vederii slavei Stapanului, iar in iad au chinul lipsei lui Dumnezeu si vederea fetelor diavolilor a caror voie au facut-o in viata.Sufletul omului se simte satisfacut doar unde este Dumnezeu, dar iadul e un loc fara de Dumnezeu si acesta e chinul cel mai mare.

| NameoftheCentury a răspuns (pentru Maxim96):

Si asta inseamna raiul pentru tine, sa te inchini o vesnicie la cineva? Sa nu ai libertate...

| Maxim96 a răspuns (pentru NameoftheCentury):

Oare nu ar merita sa slavesc pe Acel care mi-a dat viata vesnica.
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
Viata vesnica e pace si bucurie in Duhul Sfant.

| gingergirl1 a răspuns:

Nu exista reincarnarewinking

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| x0x0o a răspuns:

Nu nu cred. Pentru ca lumea e intr o continua crestere numerica... daca ar exista reincarnare atunci ar fi acelasi numar de oameni mereu. Mai conceptele astea de rai sau iad sunt in opinia mea decat un mod de a manipula lumea sa isi asume faptele, pacatele... daca omul este constient ca va plati pentru tot ce face atunci el va fi mult mai delicat in actiunile lui pentru a nu suporta consecinte. Deci e un fel de ingradire mintala. Inventie sau nu iadul, raiul te ajuta sa speri ca vei gasi un loc unde nu esti afectat de partea negativa a oamenilor. se spune ca raiul este exact pamantul in care traim numai ca omul este cel ce il intuneca. Totul este perfect in lumea asta de la planta la vietate stii care e defectul? ratiunea umana!