| DDCC a întrebat:

Momentan poziția/perspectiva mea momentană este de ateu agnostic. Ateu fiindcă nu cred în zei și agnostic fiindcă știu că NU știu dacă există ceva mai puternic decât noi sau nu. Mai știu și că sunt neînsemnat ca ființă și toată valoarea pe care o pot avea este aceea pe care mi-o dau eu.
Am scris toate detaliile, să zic așa, despre această perspectivă aici https://dannyetlv.wordpress.com/......momentana/

Problema mea sună în felul următor: NU vreau să fac pe sau să fiu acel ateu cool, care se crede șmecher doar fiindcă a ales să nu creadă în zei pe când ceilalți aleg să o facă. Vreau să fiu acel ateu care are argumente prin care, în primul rând, este în stare să se convingă pe el însuși de propria sa poziție.
Nu caut să intru în viața nimănui, să-i modific vreo convingere. Pur și simplu recunosc că am nevoie de ajutor și sunt capabil să accept cu plăcere orice mă poate ajuta să-mi clarific unele lucruri. Vreau să conving o singură persoană: pe mine! Vreau să-mi întăresc convingerile, să elimin ceea ce este greșit și să las loc doar pentru ceea ce mă poate ajuta cu adevărat.
Plus că, dacă îmi doresc să pot ajuta cu cineva chiar la modul în care are nevoie, e nevoie ca eu să fiu destul de sus, destul de puternic, destul de matur.
Din câte am înțeles ateismul se bazează pe evoluționism dar mă pot înșela. Eu nu am o bază solidă asupra evoluționismului iar cu cunoștiițele de biologie, fizică stau destul de prost.
Întrebarea mea este, de unde să încep?
Opusul evoluționismului din câte am văzut ar fi creaționismul. Am văzut niște clipuri pe YouTube numite Creaționism vs Evoluționism prezentate de un tip pe nume Kent Hovind.
Vă întreb ca și un programator începător care vrea să avanseze în domeniu, care recunoaște că e PROST și e dispus să asculte/citească orice articol/părere care îl poate avansa în grad. De aceea am să mă străduiesc să las orice orgoliu deoparte, orgoliu ce m-ar putea împiedica să-mi ating țelul.
Mulțumesc anticipat de răspunsuri. happy

Update1: Dacă linkul NU funcționează l-am scurtat cu Google Shortner aici https://goo.gl/4Rv51f

Update2: Am găsit acum ceva timp siteul ăsta https://intreabaunateu.wordpress.com/about/
și am postat un comentariu. Am același username ca aici.

33 răspunsuri:
| ania a răspuns:

De ce ai ales să fii ateu înainte de a avea suficiente dovezi care să te convingă pe tine însuți dacă există ceva mai puternic decât noi sau nu?
De ce ai stabilit că ești neînsemnat și că singura valoare pe care o poți avea e aceea pe care ți-o dai tu însuți?

| DDCC explică (pentru ania):

Salut!
După cum am scris în întrebarea NU am vrut și nici nu vreau să fiu ateu doar fiindcă este cool să nu fiu ca majoritatea.
Am căutat multe articole pe net, pe care le-am salvat, pe fiecare în notițe.
Acum, nu am avut tangențe cu alte religii, însă am un mimin habar ce înseamnă creștinismul. Pentru mine (deci din perspectiva mea, să nu se înțeleagă greșit) creștinismul nu înseamnă salvare. Salvare de cine? Nu este nevoie de vreo salvare.
Nu mai zic de vreun argument logic care m-a dus la concluzia asta, că alea probabil că pot fi ușor demontate.
Pur și simplu nu doresc să cred într-un zeu care stă undeva și ne veghează și ne cere miliarde de rugăciuni, fiindcă tot din rău a izvorât răul. După cum am văzut și pe wikipedia la pagina Religie, dacă omul înainte încerca să controleze forțele supranaturale, acum a schimbat ștafeta și încearcă să le înduplece prin supunere, prin închinare.
Nu-i mai atribui nimic "Creatorului", și încerc să îmi fac mie pe voie. Mă cred cel puțin un pic mai sus decât un prost ca să pot empatiza și să-mi dau seama că pot face rău cuiva dacă vreau, însă nu vreau.
Nu trebuie să fii de acord cu mine, dacă găsești miliarde de contra-argumente la orice (îți) scriu, asta deși în răspunsul ăsta nu ți-am scris cine știe ceva, atunci este perfect fiindcă mă ajută și pe mine să evoluez.
Te rog din suflet să înțelegi că nu doresc să impresionez pe mine cu convingerea mea, doar caut să dezvolt la mine tot ce se poate dezvolta.
Să încerc să conving pe cineva, să mă chinui puternic să o fac, în privința ateismului, spre exemplu, ar avea același efect cu să încerc să conving pe cineva în privința creștinismului. Nu-mi plac astfel de persoane așa că voi încerca pe cât posibil să nu fiu una.
De ce am stabilit că sunt neînsemnat?
Crede-mă că nu am pornit cu toată chestia cu ateismul pe cale științifică sau logică. Pur și simplu am avut o perioadă plină de frământări din care am ajuns la concluzia că în afara câtorva persoane numite prieteni nimănui de pe lumea asta nu-i pasă de tine. Este totuna pentru lume dacă mori azi sau nu.
Cred că încă am o auto-stimă scăzută, fiindcă cu foarte mare greu mă mulțumesc pe mine însumi. Nu-mi dau atâta importanță fiindcă, la o scară mai largă, sunt la fel de neînsemnat ca un animal. Poate puțin mai evoluat însă cu desăvârșire la fel de neînsemnat.
Zeilor nu le pasă de tine, de asta sunt singur. Dar nu fiindcă ar fi răi, ci fiindcă ar fi inexistenți (din păcate sau din fericire).
Nu știu cât de satisfăcută ești cu răspunsul meu însă am încercat pe cât posibil să mi-l exprim pe-al meu și nu altceva (cum ar fi resurse de pe net privind ateismul etc.).

| RAY a răspuns:

Crestini nu exista decat cu numele, acum cu ateismul si eu sunt ateu agnostic

| milan9 a răspuns:

Creationismul arata doar ca informatia si codurile sovarsitor de complicate ale materiei vii TREBUIE sa aiba un creator. Nu au putut aparea singure! thinking
Creationismul nu sustine ca lumea a fost facuta "hocus-pocus"!
Cele sase zile ale creatiei sunt "sase zile" din perspectiva Divinitatii. Ele ar putea fi expresia metaforica a unor perioade mult mai mari de timp...
Si atunci, nu mai exista contradictii cu stiinta.

| anonim_4396 a răspuns (pentru milan9):

"TREBUIE sa aiba un creator"... si acel creator este marele zeu Zambazulu corect? Corect.

"Cele sase zile ale creatiei"... de fapt au fost 64 zile de creatie ca deh, universul e mare.

"din perspectiva Divinitatii"... Zambazulu nu?

"Ele ar putea fi expresia etaforica a unor perioade mult mai mari de timp"... pai de ce sa nu fie chiar zile? Doar vorbim despre niste zei atotputernici.

De fapt, eu zic ca nu au fost 6 zile ci au fost 6 secunde.

"Creationismul nu sustine ca lumea a fost facuta "hocus-pocus"!"... sunt unele variante de creationism care sustin asta. Aparent tu ignori faptul ca nu exista doar un singur creationism si ca el (creationismul) este impartit in foarte multe variante (eu tocmai ti-am dat una).

| drutzix a răspuns:

Faptul ca nu cauti cearta cu oamenii si cauti sa iti maresti cunostintele e de laudat.

Ateismul se bazeaza pe lipsa de dovezi pentru o anumita zeitate.
Este o chestie in argumentare numita "Povara dovezii" asta inseamna ca cel care crede trebuie sa aduca dovada pentru a verifica acea credinta iar cel care nu crede trebuie doar sa infirme dovezile aduse, nu trebuie sa aduci dovezi pentru inexistenta.
Deci chiar daca, prin absurd, teoria evolutiei s-ar dovedi falsa tot nu am rezolvat argumentul de baza.

Eu am inceput cu biologie chiar inainte sa ma numesc ateu. Ti-as recomanda sa cauti informatii pe net despre evolutie doarece in scoala romaneasca e subiect taboo.
Biologia te ajuta mult sa iti dai seama de minciunile persoanelor ca Hovind.

Pe scurt. Daca vrei sa inveti pentru tine Biologia e cea mai potrivita. Daca vrei sa discuti subiectul trebuie sa adaugi Logica si argumentare, iar Fizica e buna ca suport.

Kent Hovind a facut puscarie pentru ca nu si-a platit taxele si s-a gasit el sa predice Biblia? laughing Probabil a uitat ca in cartea aia scrie "Dati cezarului ce-i al cezarului"
Nu scrie sa faci milioane de dolari pe baza unei minciuni.

Creationismul se bazeaza pe denaturarea stiintei. Acum gandeste-te putin, daca tu detii adevarul mai e nevoie sa denaturezi ceva? Normal ca nu, adevarul sta in picioare de unul singur nu ii trebuie suport.

Ce programare vrei sa faci?

| DDCC explică (pentru drutzix):

Salut!
În primul rând te-aș ruga să nu mă lauzi, fiindcă este riscul să mi se reaprindă orgoliul. Nu e de glumă cu orgoliul omului. Eu am reușit să-l țin în frâu prin faptul că m-am documentat despre el, ce poate face, și l-am conștientizat în propria viață, în propria gândire. Orgoliul este o panaramă de obicei. Mai mult de atât nu pot zice.
Cu biologia nu am stat niciodată prea bine, și problema este că nu prea știu un punct de început.
Eu chiar și-n liceu, am scăpat de dat bacul la biologie din simplul motiv că am dat din informatică (am fost la profil mate-info).
Pentru matematică pentru bac am învățat strict de pe net, pot spune că am reînvățat totul, cam de la 0.
De aceea de multe ori a răsărit în mintea mea întrebarea "Oare nu pot găsi proful-online (așa se numea siteul de pe care am învățat matematică, gratis) și pentru celelalte materii?". Dacă ar exista vreun site cu ceva documentare sau articole strict pe tema asta, care să explice foarte fain biologia, ar fi super.
Tu cum ai găsit acele resurse pentru biologie? Le-ai căutat individual sau ai găsit vreun site all-in-one?

Și, programarea în Java sau în C nu prea are legătură cu subiectul ăsta. laughing)
Deși știu (cred că știu) la ce te-ai referit prin ultima întrebare. happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ori esti ateu ori agnostic nu poti fi deamandoua

| drutzix a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu mai vorbi daca nu ai habar.
Ateismul se ocupa cu credinta/necredinta in zei
Agnosticismul se ocupa cu puterea de cunoastere a omului.

| anonim_4396 a răspuns (pentru drutzix):

Agnosticismul inseamna ca nu esti capabil sa intelegi daca exista sau nu exista dzeu

| drutzix a răspuns (pentru anonim_4396):

Agnosticismul este legat de cunoastere.
Agnosticismul nu are nici o legatura cu ateismul.
Sunt patru pozitii de baza (am mai explicat asta pe site de n-spe mii de ori)
Ateu agnostic - Nu cred dar nu sunt sigur.
Ateu gnostic - Nu cred si sunt sigur.
Teist agnostic - Cred dar nu sunt sigur
Teist gnostic - Cred si sunt sigur.

| Dandanache a răspuns (pentru anonim_4396):

Poti sa fi ateu-agnostic sau crestin-agnostic. E ca in politica, cand un partid coteste si devine de centru-stanga sau de centru-dreapta.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Urmeaza-ti setea.cauta-ti raspunsurile.nu cauta pietre de poticnire fiindca o sa le gasesti.Citeste Eclesiastul, din biblie si vei vedea ca este un om la fel ca tine care cauita sensul vietii si rostul ei, si vezi ce a aflat.deasemeni o sa vezi parerea lui legata de averi, intelepciune, bogatie saracie si altele.probabil cand vei termina de citit vei ajunge exact la primele patru cinci vorbe scrise la inceput.dar poate vei fi mai bogat in raspunsuri si mai sarac in intrebari?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Momentan gata te-ai scos.esti ateu declarat cu acte in regula, un lepadat de credinta, deci e xdeajuns, nu trebuiesc dovezi nici consimtamantul parintilor nici nimic.bine ai venit in gasca, imbratisari pupaciuni etc.

| Iunix a răspuns:

Pentru început, credința, religia se bazează pe existența lui Dumnezeu și că sufletul nostru părăsește corpul după moarte și ajunge în rai sau iad după caz. Acum, ca să lovim credința asta unde o doare mai tare, o să-ți spun că sufletul nu poate exista fără corp. Nu o să stau să scriu de ce, dar îți las un link și te rog să citești tot ce scrie acolo. http://www.descopera.ro/......l-stiintei

Acum, chiar dacă ar exista un Dumnezeu eu nu aș vrea să-l întâlnesc. Dacă o să citești biblia o să vezi cât de bun, iertător și iubitor este.

* Poftim un alt răspuns scris de mine, dar la o altă întrebare.

„ Ateu = persoană normală la cap care nu crede în basme și își trăiește viața.

În caz că nu ți-ai dat seama orice om când se naște este ateu, adică nu crede în nici un zeu. Pe parcursul vieții, când ești încă un bebeluș bineînțeles ești botezat, sau ești îndoctrinat într-o religie fără ca tu să ai vreun cuvânt de spus. De ce ești creștină? pentru că așa au vrut părinții tei. Dacă părinții tăi erau musulmani, acum ai crezut în Allah ( care nu e același Dumnezeu în care cred creștini, Allah are o poveste diferită, reguli diferite, legi diferite, o altă biblie [ Coranul ] ). " Tentația Ateistă " apare atunci când începi să gândești, când îți pui întrebări și după ce citești biblia și vezi cât de bun, iertător și iubitor este Dumnezeu. Și, după aceea, începi să cauți informații despre creștinism și afli că nu a fost nici pe departe prima religie iar acesta s-a impus prin teroare, frică și manipulare. Apoi mai afli că, din cauza religiei omenirea a rămas în urmă cu sute sau chiar mii de ani. De ce? Pentru că în trecut, biserica obișnuia să tortureze și să ucidă în chinuri groaznici pe oricine nu le credea poveștile, asta da iubire... Pe scurt, orice om care vene și spunea că Pământul nu este plat și că de fapt Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers era omorât. Însăși crucea, să nu uităm că crucea în trecut nu a fost nimic altceva decât un obiect de tortură unde oamenii erau biciuiți, bătuți, chinuiți, iar apoi erau legați de o cruce și lăsați să moară încet și dureros.

Și tot ateii sunt ăia sataniști, eu zic că mai de grabă religia, biserica e satanistă.

Ai mai spus că tentația ateistă mai depinde și de anturaj. Tu de ce crezi în Dumnezeu? Nu din cauza anturajului?

* Sperând că nu am scris degeaba iar cineva chiar citește asta, o să povestesc puțin din ceea ce scrie în Biblie.

* După ce Dumnezeu crează lumina, și Soarele îl face mai târziu, bine înțeles, că doar Soarele nu are nici o legătură cu lumina, nu? Dumnezeu se apucă să facă primul om. Și cum îl face? îl face din țărână, ( deși corpul nostru e alcătuit din peste 70% apă, asta e, greșeală de fabricație ). Ăl face pe Adam din țărână și o suflare magică, apoi o face și pe Eva. Bine înțeles că pe Eva o face din coasta lui Adam, că nu a mai avut țărână magică. Bine înțeles, acest lucru denotă faptul că femeia ar fi inferioară bărbatului, asta e cei care au scris biblia au fost misogini. Și apoi, Dumnezeu îi lasă pe cei 2 în grădina Edenului și le spune clar să nu mănânce din fructul interzis că vor murii ( minciună, Dumnezeu a mințit, Adam și Eva nu ai murit ). În cele din urmă își face apariția Satana deghizat în șarpe și o convinge pe Eva să mănânce din fruct că nu vor murii ( Satana nu a mințit, cei doi nu au murit ). Bineînțeles că iar apar influențele de misoginism.
iar Eva îl convinge pe Adam să mănânce din fructul interzis lăsând să se sub înțeleagă că e vina femeii ( misogini )
După un timp apare și Dumnezeu cel bun, iubitor și atotștiutor care nu știe unde se ascunde Adam și cu Eva. Iar acum Dumnezeu ne demonstrează cât de iubitor și bun este aruncând cu blesteme în stânga și în dreapta ( blesteme din astea frumoase ca : să naști în chinuri, să muncești pe brânci pentru o pâine uscată etc. ) iar apoi îi alungă pe Pământ. Aici Adam și Eva fac doi băieți Cain și Abel, bine înțeles că nu aveau cum să fie fete ( misogini)

* Acum apare o nouă întrebare, cum s-au înmulțit în continuare? Au apelat la o mamă surogat? NU, s-au înmulțit prin incest ( caută pe google ).

* Dar, dacă Dumnezeu au făcut doar doi oameni cum au apărut chinezii, eschimoșii, africanii etc? Bine înțeles că nu prin evoluție, ar fi o prostie, nu? Pe africani de exemplu i-a vopsit Dumnezeu, de aceea sunt albi pe tălpi și în palme. Pare logic, nu?

* Încă o întâmplare „ credibilă " din biblie este atunci când Noe construiește o arcă și toate animalele ( două din fiecare specie ) se urcă pe arcă. Ok, dar cum au încăput toate? Având în vedere că Arca ar fi fost mai mică decât Titanicul. Cum de au avut mâncare aceste animale? Să nu uităm că potopul a durat 40 de zile, acele animale au stat 40 de zile fără mâncare? O să anunț protecția animalelor -_-. Și cum de nu s-au mâncat între ele? Și, da să știți că a venit pinguinul tocmai din Antarctica ca să se urce pa arca lui Noe. Apoi, unde s-a dus toată acea apă?
Și era să uit, potopul a fost dat de bunul și iubitorul Dumnezeu, iar prin acel potop a ucis și o mulțime de copii nevinovați.
Pe bune, dacă Dumnezeu chiar ar exista ar trebui condamnat la moarte.

Pentru curiozitatea ta sunt băiat nu fată, dar am spus de misogini că dacă tot ești fată ( după nume ) să afli cât de corecți erau oamenii ce au scris biblia în legătură cu egalitatea dintre sexe.

Nu o să mai continui, prea multe de scris, prea puțini oameni care vor sta să citească. "

| DDCC explică (pentru Iunix):

Hei!
Mersi de răspuns în primul rând.
Eu ți-am citit răspunsul complet. :)
Și am citit și acel articol de pe descopera.ro pe care l-ai postat. Sunt obișnuit în mare parte cu articolele de pe descopera.ro. Penultimul recitit de mine este ăsta http://www. descopera.ro/cultura/11296627-povestea-celei-mai-importante-idei-din-istoria-omenirii-si-cum-a-revolutionat-ea-civilizatia-umana
Din ce am citit de pe wikipedia am înțeles că descopera este o revistă științifică, deci nu este riscul să citesc ce vrea mușchiul unui sau altuia.

Acum ca răspunsul la răspunsul tău:
În primul rând nu sunt fată, sunt băiat. Dannyetlv este un nume pe care l-am ales la câteva luni după ce mi-am făcut cont pe TPU. Faptul că sunt băiat se poate vedea foarte bine dacă te uiți la avatarul meu, la imaginea de profil. :))
Oricum, nu-i problemă. Contează că sunt om în primul rând, și cu asta puteai fi de acord și înainte să în întorci sexul. :))
Lăsând la o parte gluma, sunt de acord cu răspunsul tău și cu ce ai vrut să-mi transmiți.
Nu sunt un fanatic religios, nu mă deranjează să îmi închipui (cel puțin) faptul că, creștinismul asigură un confort psihologic adepților săi.
Faza cu misoginismul, de care dă dovadă Dumnezeu în biblie nu mi-e nefamiliară. Am mai întâlnit-o, în special în clipul Cine este Dumnezeu cu adevarat creat de Levi. Dacă nu l-ai văzut, cred că ți-ar plăcea să-l vezi. Eu l-am văzut de mai multe ori până să-l înțeleg.
O chestie ce m-a șocat, pe care am auzit-o în clip a fost "Nu-mi pot închipui cum un Dumnezeu stă sus în cer și primește miliarde de laude siropoase. WOW!". Asta mi-a dat serios de gândit.
Apoi, faza cu Raiul. Deci toți oamenii buni se vor întâlni în Rai, așa spune creștinismul, nu? M-am gândit odată la asta, apoi mi-am zis "Pe acest pământ abia se împacă doi oameni unul cu altul, asta să stea în aceeași cameră și nu separat. Cum ar putea să se împace atâția oameni atunci? Ar fi posibil doar dacă vor fi spălați pe creier de către divinitate. Însă, stai puțin, că atunci.ce rost mai are testul numit viață? Ceva nu e bine". Am văzut odată pe net un comentariu care zicea "eterna plictiseală din rai", ceea ce mi-a dat de gândit. Apoi frate-meu mi-a mai deschis ochii prin vorba "Dani, gândește-te că în trecut oamenii erau asupriți și visau la un loc de odihnă". Asta înseamnă că raiul a fost generat pentru acele vremuri. Acum, sincer, din ce văd eu, nu-și va mai avea locul. Omul se plictisește chiar într-o zi în care nu face nimic, ar MURI de plictiseală dacă ar fi nemuritor.
Faza cu nemurirea am început s-o văd ca pe un alt basm, atâta tot. Ba chiar, dacă nemurirea chiar ar fi posibilă, atunci în cazul omului sinuciderea chiar ar deveni un răspuns.

Faza cu arca lui Noe și multe altele le-am văzut explicate în niște animații de pe un canal de YouTube numit DarkMatter2525.
Eu l-am descoperit mai întâi printr-un clip de-acolo numit God's God. E incredibil acel video.
Aștept răspuns dacă simți că este cazul sau simți nevoia. :D

| Iunix a răspuns (pentru DDCC):

Salut. Știu că ești băiat. Vezi că nu ai citit cu atenție. La un moment dat am scris :

„ * Poftim un alt răspuns scris de mine, dar la o altă întrebare. "

Iar de acolo în jos am copiat un răspuns scris de mine dar pentru altă întrebare în care îmi exprim opinia despre câteva informații din biblie, aici a fost postat răspunsul respectiv :
http://www.tpu.ro/......e-credeti/

și l-am scris și aici deoarece cam are legătură, adică în răspuns arăt cu toți suntem atei când ne naștem, că religia ne este impusă iar conform unor evenimente din biblie ar rezulta că Dumnezeu nu e chiar așa de bun, ba din contră.

| Iunix a răspuns (pentru DDCC):

Clipul făcut de Levi l-am văzut mai de mult și chiar mi-a plăcut, acum dacă vrei îți mai dau un astfel de videoclip făcut de altcineva : https://www.youtube.com/watch?v=nYFRv2IGRt0

| Dandanache a răspuns (pentru DDCC):

"Din ce am citit de pe wikipedia am înțeles că descopera este o revistă științifică, deci nu este riscul să citesc ce vrea mușchiul unui sau altuia."

Nu e stiintifica. Si nici macar una de vulgarizare a stiintei, cum apareau in trecut. Atentie mare cu ea, am gasit o sumedenie de articole prostesti.

| DDCC explică (pentru Iunix):

Îmi cer scuze pentru că s-a produs eroarea în mintea mea.
Uite, acum îmi rezerv și eu dreptul de a mă înșela, ca tot omul.
Acum că văd cum stau lucrurile îmi dau seama cât de penibilă a fost situația. Îmi cer scuze din nou.
Am să mă uit și la clip, însă simțeam nevoia să îți scriu acest mesaj.
Doamne (și nu ăla din ceruri), ce încurcătură! laughing)

| DDCC explică (pentru Dandanache):

Hmm. cum ar fi?
Și, în cazul ăsta, există vreo revistă sau vreun site de care să fii 100% de veridicitatea răspunsurilor? Sau măcar să se încerce, chiar dacă nu e 100%? Sau e total imposibil.
Mulțumesc de răspuns.

| Iunix a răspuns (pentru Dandanache):

Aici scrie că este o revistă de știință https://ro.wikipedia.org/wiki/Descoper%C4%83 iar la Legături externe apare www.descopera.ro ca site oficial.

| DDCC explică (pentru Iunix):

Tocmai ce am văzut clipul și reacția mea este: Wow!
Îmi dau seama că l-am prejudecat pe Codrin Bradea ăsta. Fiindcă da, consideram satanismul ca fiind ceea ce este din ce am înțeles din creștinism.
Oricum, urmele creștinismului încă-și mai au unele amprente asupra mea, dacă pot spune asta. Fiindcă de multe ori mă găsesc într-un conflict, în care creștinul din mine spunea că nu am dreptate când citesc ceva ce-i contravine lui...

| DDCC explică (pentru DDCC):

Apropo de satanism, am dat de articolul ăsta http://www.bisericasatanista.org/cele-noua-afirmatii-sataniste.html
Afirmația asta este absolut genială:
9. Satana reprezinta cel mai bun prieten al Bisericii, pentru ca a tinut-o in afaceri in tot acest timp!

| DDCC explică (pentru Iunix):

Încă o chestie:
Se zice că răul NU există, răul este absența lui Dumnezeu.
Însă, dacă Dumnezeu este omniprezent, NU mai este posibilă absența lui Dumnezeu nu?
Reformulat: Răul este absența prezenței pretutindeni al lui Dumnezeu.
Mno aici chiar m-am împotmolit. Cum era vorba: "Tocmai mi s-a sinucis un neuron".

| Dandanache a răspuns (pentru Iunix):

E o revista de stiinta deoarece trateaza subiecte stiintifice, insa nu le trateaza in mod stiintific, ceea ce nu o face o revista stiintifica. Articolele sunt preluate de peste tot, fara a fi verificate. Nu exista in spate o echipa editoriala de oameni de stiinta care sa se asigure ca sunt publicate informatii temeinice. De asta sunt foarte multe informatii gresite. De exemplu:
http://www.descopera.ro/cultura/2753237-dacii-niste-barbari-va-inselati
Cum ar fi putut Dioscoride sa ia parte la al doilea razboi daco-roman, cand a murit cu cel putin zece ani inainte?

In al doilea rand, nu e exclusiv o revista de stiinta, de aceea si foarte multe subiecte SF si cancaniere. De exemplu:

http://www.descopera.ro/......stri-video
http://www.descopera.ro/......u-bulgarii

Si, ca sa ii raspund lui dannyetlv, nu, nu exista niciun site care sa iti ofere informatii obiective, sigure. Chiar si pe Historia.ro am descoperit greseli impardonabile.

| DDCC explică (pentru Dandanache):

"Si, ca sa ii raspund lui dannyetlv, nu, nu exista niciun site care sa iti ofere informatii obiective, sigure. Chiar si pe Historia.ro am descoperit greseli impardonabile." Asta înseamnă că e ceva în neregulă cu lumea asta? Că oricât ai vrea, o parte din tot ceea ce știi va fi mereu greșit?
Sau, altfel spus, asta este realitatea și nimic nu o poate egala?
Că vreau o explicație pentru care lucrurile sunt așa cum sunt...

| Dandanache a răspuns (pentru DDCC):

Realitatea e obiectiva, dar perceptia noastra, a fiecaruia, asupra ei e subiectiva. Fiecare a inteles si intelege altfel realitatea, in functie de educatie, in functie de valorile pe care si le-a insusit, de timpul si locul in care a trait sau traieste. Nu e gresit sa fii agnostic, de regula oamenii cu certitudini inatacabile sunt oameni limitati, fara disponibilitatea de a mai invata ceva sau de a-si mai schimba parerea, chiar si atunci cand gresesc. Da, sunt sanse foarte mari ca unele lucruri pe care le stim sa fie gresite. Medicina demoleaza anual mituri populare si inclusiv teorii medicale stiintifice, considerate valabile pana recent, asta ca sa dau doar un exemplu. Important e sa intelegi ca unele lucruri pe care le stii ar putea sa fie gresite si sa fii pregatit sa renunti la ele, atunci cand vor fi contrazise temeinic de noile descoperiri.

| OmulDeStiinta1986 a răspuns:

La resurse ateiste ai si despre evolutionism
www.bibliapentrusceptici.ro /
www.godisimaginary.com /
http://godisimaginary.com/all-videos.htm /
cineva a numarat si estimat fiecare crima facuta de Dumnezeu si a ajuns la cifra de 25.000.000 > http://dwindlinginunbelief.blogspot.ro/......bible.html /
https://www.facebook.com/OFCR.Romania?fref=ts /
https://www.facebook.com/eusuntdumnezeu?fref=ts /
https://www.facebook.com/Bibliapentrusceptici?fref=ts /
https://www.facebook.com/......694470774/ /
sfarsitul lumii a fost prezis de sute de ori in istorie. aici e o parte din lista http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_dates_predicted_for_apocalyptic_events
http://forum.softpedia.com/......ilmecarti/ /
https://www.google.com/search?q=religulous+cu+subtitrare&ie=utf-8&oe=utf-8 al treilea link filmelehd.ro /
https://www.facebook.com/WFLAtheism?fref=nf 326.000 de like-uri. /
https://www.facebook.com/TheGoodLordAbove?fref=ts 2.1mil like-uri /
dumnezeu zice: "Daca un om merge cu o femeie maritata, daca merge cu nevasta aproapelui sau, omul acela si femeia aceea sa fie pedepsiti cu moartea." alte indemnari la crima din biblie le poti vedea aici http://alturl.com/sgkid deschide chiar biblia din casa si verifica faptul ca nu spun minciuni. "Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea." exodul31 sutele de prostii din biblie le gasiti subliniate pe http://goo.gl/uwEOch /
avand in vedere ca e omniprezent si atotputernic, cere-i lui dumnezeu sa ti se arate si vei observa ca nu se intampla nimic.

| Nitunitu a răspuns:

Orice ai face tot la Iisus Hristos si Lucifer ajungi.

Orice nu tine de Iisus Hristos tine de maestrul suprem al minciunilor si deceptiei adica Lucifer.

| Munteanu_George_1963 a răspuns:

Esti pe calea dreapta. Tine-o tot asa si-ti vei atinge telul.

| DDCC explică (pentru Munteanu_George_1963):

Tu ce țel ai? happy
Și l-ai atins?