| Chαяtreux a întrebat:

Ce părere aveţi despre reîncarnare? Adică nu vreau citate din biblie sau din alte materiale religioase. Ştiu că în biblie se specifică faptul că omul moare doar o singură dată, însă mă gândesc, totuşi, un lucru susţinut de atâţia oameni să fie o minciună? Eu m-am gândit să încerc să fac o legătura între creştinism si această idee a reîncarnării. (având în vedere că eu susţin cam toate religiile - în fiecare există un sâmbure de adevăr) La creştinism, când cineva nu-l descoperă pe Dumnezeu şi nu-i urmează calea, după moarte merge in iad. Şi din celălalt unghi, se reîncarnează, astfel revenind pe pămant. Oare ar putea ca iadul să fie chiar lumea aceasta? Adică. oricum nu exista nimeni care să nu sufere.
Ce ziceţi? thinking
P.S: Nu este o întrebare care să nu mă lase să dorm sau geva de genu. însă e plictiseală mare şi mi-am zis să-mi omor timpul cu un subiect inteligent.

74 răspunsuri:
| Ebixa a răspuns (pentru Mădă0611):

Din ce specie de animal faci parte?

| Zenicide a răspuns:

Nu cred ca exista "suflet", sincer nici macar nu inteleg ce inseamna cuvantul, sau ce este sufletul, si nimeni niciodata nu mi-a oferit un raspuns decent, fie el preot, profesor sau betiv laughing
Tot ce stim si tot ce ne defineste, toate informatiile care ne determina comportamentul sunt stochate in creier. Stim cum functioneaza celelalte organe, ce rol au. Sufletul ce rol are? Cum arata? Unde e? Ce stie sa faca? laughing

| Mădă0611 a răspuns (pentru Ebixa):

Din aceeasi din care faci tu parte. Daca nu stii, inseamna ca sunt mai multe subspecii si subspecia mea e mai evoluata, intelectual.

| Chαяtreux explică (pentru Zenicide):

Nu se vede. La fel ca multe alte lucruri. Nu le vedem dar stim ca sunt acolo thinking

| Zenicide a răspuns (pentru Chαяtreux):

Nu e vizibil, bun. Dar e detectabil? Ce proprietati are?
Cu ce ne ajuta? Ce face?

| Chαяtreux explică (pentru Zenicide):

Eu cred ca omul este format din trei parti: -corpul
-ratiunea
-sufletul (spiritul)
Pot exista oameni fara ratiune, insa fara corp sau suflet nu. Pentru existenta unui om nu sunt necesare numai coprul si ratiunea. Este nevoie si de "insufletirea cadavrului" sa spun asa.
Stiintific vorbind, nu este nimic stabilit. Sunt doar teorii. Unii sustin existenta spiritului, altuu inexistenta acestuia.
Detectabil este. Atunci cand 'te doare', si nu-i durere trupeasca.
Oricum, sufletul este ceva metafizic. Nu poate fi explicat

| Zenicide a răspuns (pentru Chαяtreux):

"Atunci cand te doare si nu-i durere trupeasca" - nu stiu despre ce vorbesti, eu alte dureri in afara de cele trupesti nu am avut niciodata. Desigur, cand pe tine te "doare sufletul" eu sunt doar trist. Degeaba vrei sa complici sufletul cu emotiile pentru ca nu au absolut nici-o legatura.
Sa presupunem ca exista suflet, cum si unde sunt salvate toate datele acumulate de tine ca persoana? Cunostinta acumulata te defineste, unde e salvat tot ce stii tu daca nu in creier? Creierul il lasi pe pamant cand mori, tot ce te defineste moare, ce face sufletul fara toate lucrurile care te definesc? Ce rost are?

| Chαяtreux explică (pentru Zenicide):

Pai spiritul nu este ceva facut din materie. (desi cercetatori din toate timpurile au facut experimente si au reusit sa-l cantareasca. In legatura cu asta nu stiu ce sa zic, ma mai gandesc. Nu stiu de mult acest amanunt si nu am avut timp sa ma gandesc la el). Datele nu se 'acumuleaza' in suflet ca intr-un procesor. La fel nici durerea trupeasca. Spiritul pur si simplu este ceea ce ramane 'viu' dupa moartea ta. Si nu prea poate fi perceput de simturile/mintea umana.

| CryChristiAN a răspuns:

Daca iadul reprezinta lumea aceasta, atunci raiul unde-i?

Nu, nu exista reincarnare. Inchipuie-ti ca primi oameni ( Adam si Eva) au nascut pe fiilor ( primi de fapt), dar a fost reincarnare? EI din ce s-au mai reincarnat?
Repet din nou, nu are cum sa existe pentru ca cine te mai trimite intr-alt trup? Atunci, in clipa morti, nu mai stii ca esti tu, pur si simplu incepi sa gandesti, sa ai habar de toate cunostintele, pur si simplu intri intr-un Univers metafizic mai REAL decat acesta.Chiar si cei care au trecut prin tragicul cosmar numit ''moarte clinica'' au sustinut ca erau mai constienti ca niciodata pentru ca se simteau exact ca-n trup, doar ca era in Univers, sau mai bine-zis spatiu metafizic.

| Chαяtreux explică (pentru CryChristiAN):

La faza cu Adam si Eva chiar nu m-am gandit. Poate ca ai dreptate

| FLORYN12 a răspuns:

Nu e adv cu reincarnarea

| PotatoMustDie a răspuns:

Nu cred in asa ceva, sincer sa fiu reincarnarea este o aberatie.

| LolaLollita a răspuns:

Nu cred in reincarnarehappy

| hellchild a răspuns:

Crestinismul e o adunatura de religii, daca te chinui un pic scoti din biblie sau alta carte "sfanta" reincarnarea.
Cat despre obiectul in sine, reincarnarea, vorba lu' Einstein, e relativ. happy